„Ocărîtoarea mită“ în Istoria românilor (6)

in Alte știri

Cîrmuirea, adevărata nenorocire a acestui ţinut frumos

Măcar în ceea ce priveşte mărturiile străinilor, aceştia nu par să aibă dubii în ceea ce priveşte sursa mentalităţilor păguboase înrădăcinate în părţile noastre. La 11 iunie 1798, „cetăţeanul Parrant“, trimis al Republicii Franceze ca viceconsul în Moldova, îi remitea ministrului de Externe Talleyrand un raport amănunţit despre starea de lucruri din această provincie. Francezul era fermecat de frumuseţea locurilor şi de bogăţia naturii, dar dezgustat de cei care o conduceau. O formulă avant la lettre a atît de cunoscutei ziceri moderne „Ţară frumoasă, păcat că-i locuită!“. „Trebuie să spunem că aici întîlnim două păcate mari, care, orice ai face, se vor împotrivi mereu înfloririi la care ţinutul acesta frumos ar putea să ajungă (…). Cele două păcate sunt cîrmuirea, care, prin natura ei, este o adevărată nenorocire, şi depopularea, urmarea nefericită a celei dintîi“, scria Parrant, citat de Djuvara în „Între Orient şi Occident. Ţările române la începutul epocii moderne“. Nici o noutate: la începutul Mileniului trei, ocîrmuirea rămîne adevărata nenorocire a României, iar directa consecinţă a acestor conducători ticăloşi este depopularea ţării: peste 3,5 milioane de locuitori, adică aproape 17% din populaţie, au părăsit România în ultimul deceniu.

Spiritul public distrus al românilor

„Provincia aceasta are şi un stăpîn, însă un stăpîn străin, care o jefuieşte, care este silit s-o jefuiască şi să facă acest lucru cu o grabă necrezut de mare. Miniştrii de lîngă el ştiu să facă întocmai ce face el. Toţi slujbaşii au grijă să le urmeze pilda, încît întreaga cîrmuire nu este altceva decît un jaf; toţi membrii ei sunt nişte lipitori dornice să sugă ultima picătură de sînge a unor mulţimi vlăguite“, descria francezul. „Din trei în trei ani, o nouă legiune de astfel de vampiri ajunge în Moldova, săraci cu toţii, amărîţi şi, din trei în trei ani, pleacă de aici încărcaţi de aur şi de bunuri, lăsînd după ei doar amintirea necazurilor şi gustul pentru o nepotolită lăcomie pe care vrednicii lor urmaşi o vor arăta negreşit“, le povestea Parrant, uluit, concetăţenilor săi francezi. Un alt străin, William Wilkinson, consul general al Angliei în Principate, descria înrîurirea acestei exploatări asupra obiceiurilor pe care le-au deprins locuitorii de aici: „Nici unul din evenimentele care au înrîurit existenţa politică şi au distrus spiritul public al moldovenilor şi al valahilor n-a fost atît de dezastruos ca sistemul de politică introdus de grecii din Fanar ajunşi în fruntea Principatelor“. Wilkinson manifesta un spirit analitic aproape impersonal: „Umiliţi, înjosiţi şi asupriţi aşa cum sunt grecii de cînd nu mai sunt un neam, civilizaţia lor a decăzut şi ea pe măsură ce au crescut greutatea şi barbaria jugului ce-i apasă. Astfel, pe nesimţite, s-au învăţat cu ticăloşia şi supunerea slugarnică. Prefăcătoria şi minciuna au devenit trăsăturile cele mai caracteristice ale fizionomiei lor morale; în sfîrşit, gravitatea împrejurărilor în care se află tot timpul i-a obişnuit, treptat, cu tot ce-l poate înjosi şi umili pe om“.

Sfîrşit

MATEI UDREA („Adevărul“)

COMENTARII DE LA CITITORI