OFIŢERUL ACOPERIT (1)

in Lecturi la lumina ceaiului

Moto: – Ce vrei să fii, puişor, cînd vei fi mare?

               – Vleau să fiu ofiţel acopelit, tanti!

 

Lumea se schimbă necontenit, şi vremea inginerului, a medicului sau a strungarului a cam trecut. Astăzi, în nomenclatorul profesiilor din România străluceşte ofiţerul acoperit. Nu e o profesie nouă, legată de vreo invenţie epocală, sau de cine ştie ce artă modernă, adusă de peste Ocean, aşa cum, odinioară, lumina venea de la Răsărit. Nu, ofiţerul acoperit este urmaşul securistului atît de cunoscut şi, în egală măsură, detestat. Singura deosebire constă în aceea că obiectivele activităţii sale sînt altele, căci şi-a creat privilegii inimaginabile. El este intangibil, mai ceva ca aristocratul din Antichitate sau din Evul Mediu, cînd dispunea de viaţa supuşilor şi nu dădea socoteală nimănui. Ofiţerul acoperit este Dumnezeu cu cătuşe la brîu. Principala preocupare a noului securist nu mai este apărarea cuceririlor revoluţionare ale poporului muncitor, ci cum să-şi palmeze miliardele ciordite, prin te-miri-ce paradisuri fiscale de la capătul lumii. Astăzi, indiferent dacă are stele mari pe umeri, sau e doar un mărunt executant, el nu mai hotărăşte asupra vieţii sclavilor, pentru simplul motiv că nimeni nu îi mai ameninţă averea şi poziţia socială. Are Justiţia în buzunarul de la piept şi o sodomizează la greu. Munca în conspirativitate s-a demodat. De aceea, ofiţerul acoperit şi-a scos masca şi a ieşit în public, pe baza principiului că degeaba aduni miliarde, dacă nu ştie nimeni că aduni miliarde. A devenit un monden infatigabil. Cînd nu este ministru, conduce manifestări publice de binefacere şi se erijează într-un Mecena al artelor. Publică tot felul de cărţi în care demască fărădelegile Securităţii. Îşi pune lanţuri groase de aur la gît şi are orgasme repetate cînd face băi de mulţime, în scop electoral. Se duce la sală şi îşi vopseşte sprîncenele. A aderat la Mişcarea gay şi s-a înscris în Masonerie, căci aşa este cool. Dă interviuri la televizor şi face filozofie abisală, cum că ar fi bine să fie numai bine în lume, măcar o dată pe lună. Iată-l pe Vereştoi Attila, care serveşte şi la noi, şi la oagări. El cică e senator al României. Pe viaţă. Acest privilegiu i-a permis să facă o avere colosală din defrişarea sălbatică a pădurilor transilvane. A trecut vremea cînd dăruia amantelor vile şi limuzine de lux. A îmbătrînit şi el. Doar ifosele de grof i-au rămas intacte, şi e de mirare că nu şi-a tras vreun titlu nobiliar, sau poate că acum e moda doctoratelor… Îi tremură mîna. De la palinkă. S-a buhăit şi şi-a pus dinţi de ceramică. De cînd şi-a rupt piciorul la Chamonix, parcă nu mai are chef de nimic… Uite-l şi pe omuleţul acela cu mustaţa sură, ca de şobolan, Ioan Oltean (scuzaţi rima involuntară), tartorul retrocedărilor frauduloase. Cine mai e ca el? Se comportă de parcă ar fi programat să trăiască 800 de ani, ca biblicul Adam. Şi-a băgat subordonaţii în stupul cu albine – Dinu Pescariu, Sorin Blejnar, Remus Truică, Puiu Popoviciu, Gheorghe Stelian şi frumoasa aceea din Bistriţa -, mierea îi curge în valuri, năclăindu-i pantofii cu botul roşu, căci timpul are răbdare cu el. Cînd îşi anunţă vreo vizită prin cotloanele murdare ale Justiţiei, toţi mafioţii de acolo paralizează. Alina Bica a albit într-o noapte… Nu mai amintim de plevuşcă – ziarişti şi speakeri de la televizor, primari şi notari, sportivi şi artişti de tot felul, prostituate de lux, sau doar ştoalfe de prin parcările cu turci, medici şi profesori – mai mari sau mai mici -, pensionari, cerşetori sau cîini vagabonzi. Dar cine nu e, astăzi, ofiţer acoperit? Colcăie lumea de ei, fiindcă şi Serviciile astea Secrete s-au înmulţit precum ciupercile după ploaie – doar sîntem o ţară liberă şi democrată, ce mama măsii! Practic, orice domeniu de activitate îşi are propriul Serviciu Secret. Blocul nostru numără 4 scări, şi fiecare scară are cîte un ofiţer acoperit. Şeful lor este chiar Titi, ţiganul care dă cu mătura şi fură de prin maşinile din parcare, domnul colonel, sau, cum ar spune Băsescu, într-o altă împrejurare, dottore. Aud că şi la Bellu ar fi cîteva Servicii de-astea.

Prima variaţiune:Doi zmei cu solzii groşi

Cu mulţi ani în urmă, am cunoscut şi eu 2 zmei paralei din noua generaţie, cu solzii groşi şi gropiţe-n obraji, care, pe deasupra, mai sînt şi masoni, alţi atîrnători. Tocmai plănuiseră să spele o valiză de parai, înfiinţînd nu ştiu ce publicaţie, nici mai bună şi nici mai proastă ca altele, dar care avea un cusur major: tipărită pe hîrtie de lux, nu se vindea. Cine să dea aproape 1 milion pe o revistă? Dar nu conta, fiindcă şi înălbirea asta are chichirezul ei. Am publicat şi eu acolo, dar nu mi-au dat nici o leţcaie bulangiii dracului, fiindcă, auzi îndrăzneală, mi-am permis să o scuip în gură pe o cotarlă de-a lor, o schizofrenică. Otrava aia de 150 de ani, plimbătoare de cîini la casele mari, se dădea sculă în stilistica Limbii Române şi îmi masacrase un articol. Ştie ce telefon am. Dacă nu s-o fi tîmpit definitiv, o provoc să mai conjuge o dată la indicativ, perfect simplu verbele a coace, a cosi şi a coase. Pariez că nu ştie nici acum.

A doua variaţiune: Norocul meu s-a numit maiorul Marin

Îmi mai aduc aminte că, spre sfîrşitul facultăţii, venise unul, maiorul Marin, să recruteze absolvenţi pentru Armată, Miliţie şi Secu. Mai mult ca să mă amuz, l-am întrebat pe tata ce-ar zice dacă m-aş face securist. Dar tata, care avusese un frate deţinut politic, vreo 10 ani, mi-a tăiat-o scurt: ,,Dă-i, mă, în p… mă-sii, că ăştia omoară oameni!”. Şi, uite-aşa, în loc de ditamai ofiţerul de informaţii-contrainformaţii, în Bucale sau pe afară, m-am ratat şi am ajuns un profesoraş oarecare, prin noroaiele Moldovei.

A treia variaţiune: Năroada de soru-mea…

Tot cam pe atunci, soru-mea, Victoriţa, o blondă foarte frumoasă, îi căzuse cu tronc altui securist, care, în scurtă vreme, a şi cerut-o de nevastă, nu cumva să i-o răpească altul. Dar ea, nu şi nu, fiindcă ofiţeraşul avea nasul mare şi soru-mea se temea că îi face copii urîţi. Ani de zile, toată familia, rudele de tot felul, ba chiar şi unii vecini i-am bătut cu toţii obrazul că, dacă se mărita cu băiatul acela, care n-avea cîrma chiar atît de mare, am fi trăit şi noi mai bine. Astăzi, cînd securistul de atunci este un cumplit general de SRI, decorat de Băsescu în persoană, de ruşine că a fost atît de năroadă, Victoriţa a emigrat în Canada, la fiul ei, taximetrist pe acolo, şi abia dacă mai răspunde la telefon. Aia e!

(va urma)

PAUL SUDITU

COMENTARII DE LA CITITORI