Oglinda libertăţii (3) Turnul de Fildeş

in Polemici, controverse

Ianuarie 2012. După 1989, cele două capete împuşcate s-au reîncarnat, s-au multiplicat şi stăpînesc în Palat.

Puterea, avînd la bază originea satanică a urmaşilor lui Lucifer, nu încape nici o îndoială că nu a ales credinţa creştină a Mîntuitorului Isus Christos, ci a strîns comori pe pămînt, bogăţii cîştigate necinstit, pe care le-a mistuit sufletul. Cine a citit „Istoria Diavolilor“, după Talmud, ştie că omenirea provine din îngeri şi demoni, din care s-au născut cei buni şi cei răi. Ultimii s-au instalat în Palat, promiţînd că toată lumea „VA TRĂI BINE!“. De bine ce a trăit, mulţimea, de cîteva zile, e adunată în Piaţa Revoluţiei, cere demisia Guvernului şi, mai ales, a preşedintelui, „înarmată“ cu steaguri, cu sicriu, colivă, popă, spînzurători, de care atîrnă păpuşi cu chipul preşedintelui. Bătăi cu Poliţia, debandadă, dar Puterii nu-i pasă (e vorba de ianuarie 2012 – nota red.). Ascunsă în Turnul de Fildeş, priveşte cu nepăsare vacarmul aşternut la picioarele ei, cu sfidare, neintervenind pentru calmarea spiritelor.

Piaţa Revoluţiei a devenit o imensă scenă unde, fără întrerupere, se scandează JOS! Şi se strigă lozinci emblematice, creative, emoţionante, amuzante, izvorîte din suflete chinuite.

În Piaţa Revoluţiei, printre manifestanţi s-au remarcat naistul Gh. Zamfir, actorul Mircea Diaconu. jurnalistul Sorin Roşca Stănescu, iar, din păcate, de la actorul Emil Hossu, care a spus că „indiferenţa este esenţa lipsei de umanitate“, a rămas Testamentul său pentru popor. La 2 –3 zile după manifestaţie, de pe scenă a trecut pe un alt tărîm.

Baba Iarna şi-a pus şi ea amprenta pe ţară, intrînd în drepturile ei legitime şi aşternînd un strat gros de zăpadă – bună pentru agricultură, pacoste pentru şosele.

Domnul prim-ministru a luat o lopată, a dat „exemplu“ de hărnicie, a împărţit ceai cald şoferilor şi s-a plimbat cu elicopterul pentru a vedea starea drumurilor. Păcat că n-a văzut pînă acum starea Naţiunii, în urma ciuntirii veniturilor, şi aşa destul de precare.

Pentru stăpînii vremelnici, România s-a trezit într-un vîrtej ameţitor, ecoul gîndurilor milioanelor de oameni urcînd spre Cer, pentru a opri jaful şi corupţia.

În prezent, se critică vehement perioada comunistă, inculpînd o întreagă generaţie, care a lăsat ca „zestre“ capitalismului o ţară fără datorii externe, o ţară care asigura o „bucată de pîine“ acasă, nu printre străini, o ţară care nu avea analfabeţi, ridicînd în „slavă“ prezentul care, vreme de peste 20 de ani, sub pretextul tranziţiei, a impus cele mai abjecte măsuri, menite să distrugă Industria, Comerţul Exterior, Administraţia, Justiţia, Sănătatea, Învăţămîntul, Sportul etc.

Dacă acum, în „capitalism“, ar „curge lapte şi miere“, oricine ar avea dreptul să judece perioada comunistă. Dar aşa… daţi dvs. răspunsul. Cel drept.

Democraţia din prezent seamănă cu o pisică amărîtă, care, privindu-se în oglindă, se vede tigru.

Dacă n-ar fi aşa, după 22 de ani de „democraţie“ n-ar ieşi lumea pe un ger de crapă pietrele, în Piaţa Revoluţiei, zile în şir, pentru a da jos Guvernul, care nu se mai bucură de susţinerea populaţiei.

Comentariile, făcute cu rea-credinţă de diverşi „actuali“, pe seama „epocii de aur“, nu sînt fair-play, un termen sportiv, care determină raporturile jucătorului cu coechipierii lui, dar şi cu adversarii, avînd un apetit iraţional de denigrare a adevărului, făcînd o paralelă-contrast între cele două sisteme, care par a fi două surori, vitrege, ce-i drept.

30 ianuarie 20l2. Iată ilustrată, pe micul ecran, imaginea României de azi. În dreapta ecranului, manifestanţii din Piaţa Revoluţiei, pe un ger de – 14°C, îngheţaţi de frig, dar pe care îi încălzeşte flacăra speranţei că vor reuşi să-i dea jos pe asupritori, iar în stînga ecranului – imagini alăturate – într-un restaurant de fiţe din Sinaia, „îmbuibaţii“, în fruntea cărora se afla reprezentantul Fondului Monetar în România, joacă hora, bătînd din picioare, prilej care „scoate în evidenţă“ drept martor al „sărăciei“ domniei-sale pantoful găurit în talpă. După ce Nicolae Ceauşescu a achitat toate datoriile către F.M.I. şi Banca Mondială, refuzînd să mai plătească dobînzi finanţei francmasonice, acesteia nu i-a convenit, deci masonii „nu l-au iertat“. Pentru achitarea acestor datorii, Poporul Român a fost supus la mari restricţii, dar, cel puţin, banii n-au fost risipiţi în vînt, Casa Poporului fiind una dintre martorele sacrificiilor făcute de respectiva generaţie. Acum, în „democraţie“, datoriile externe se ridică la cîteva miliarde, şi nu se ştie pe ce s-au dus banii. În buzunarele cui au intrat?

În sfîrşit, prima victorie a manifestanţilor din Piaţa Revoluţiei: primul-ministru şi guvernul său au demisionat. Dar „vraja“ care continuă să „ameţească“ România tot există…

(va urma)

LILIANA TETELEA

COMENTARII DE LA CITITORI