Oglinda libertãţii (9)

in Polemici, controverse

 

ANTENA 3 E AICI 21 decembrie 20l4

 

În sfîrşit, „Portocala de aramã“ s-a decojit. ZEUS ne-a pãrãsit. De azi înainte avem alt preşedinte. TIMPUL va alege de va fi TIRAN sau REGE. O flacãrã s-a stins, alta s-a aprins. De 25 de ani, avem acelaşi coşmar: o mînã de bogaţi îi domina pe cei sãraci. Sînt tot mai mulţi urmaşi ai acelor ţãrani desculţi, dintr-o perioadã urcatã în slavã, cînd în „Micul Paris“ viaţa era un „vis“. Aiurea… De la „Înalta Poartã“ avem promisiunea cã, peste 15 ani, vom fi, cu toţii, plini de bani. Pînã atunci, cîtor români le va creşte o cucutã-n… cimitir? S-au scurs 25 de ani de la cãderea comunismului,  şi, dacã priveşti în „Oglinda Libertãţii“, România aratã ca într-o tragedie anticã, cînd regele orb Oedip era purtat de mînã de fiica sa Antigona pe stîncile Greciei, pentru a nu se prãbuşi. Cît timp ne va purta de mînã înşelãtoria, corupţia şi minciuna? Fãrã a fi îndreptãţiţi, au „muşcat“ din ţarã toţi hoţii care au profitat de retrocedãri.. Dar faţã de ţarã, cine va da socotealã? NIMENI! În Capitalã, pe bulevardele principale, MOŞ CRÃCIUN a fost bun. Becurile colorate par  nişte castele din basme. În Piaţa Moghioroş, cînd tarabele sînt goale, e o mare dezolare. Adãpost pentru şobolani şi aurolaci, gunoaie, mãturate doar de ploaie, cîini şi pisici abandonate şi flãmînde, toate creînd imaginea „omului nou“. Ce ironie! În trecutul comunist, cartierele erau un vis. Curate, fãrã aurolaci, fãrã cerşetori, doar cu straturi cu flori. MOŞ CRÃCIUN s-a poticnit, în cartier n-a venit pentru cã  s-a rãtãcit în promisiuni. Epocii de „tristã amintire“ i se pun „în cîrcã“ toate relele pãmîntului, dupã pãrerea unora românii trãind atunci în infern, „Tartorului“ scoţîndu-i-se şi în prezent ochii de cãtre cei care „ timp de 25 de ani n-au reuşit nici sã zugrãveascã ce a construit TATA“, aşa cum a prevãzut „prinţişorul“, înjunghiat cu un briceag în burtã. Acum, „Cocoşi“ apocaliptici şi „gãini cu pene aurii“, de 25 de ani pe „gard“, cîntã cot-co-dac, „tocului“ înalt. Şi de pe „gard“,  ea a aruncat victimelor de la inundaţii pantofi cu tocul înalt şi ciocolate unor copii flãmînzi.  Acum, de Sfîntul Crãciun, „defavorizaţii“ îşi fac cruce cã, în sfîrşit, pensia li s-a mãrit. Vor mînca o pitã-n plus. Cinci la sutã, e ceva, nu-i aşa? Se dã, nu se ia. Pentru ei, porţile deschise spre libertate rãmîn, din pãcate, tot ferecate, cheia lacãtului a ruginit, în cei cinci la sutã în plus. Concediul unui pensionar e doar  pe micul ecran, iar în coşul zilnic Guvernul a uitat cã, pe lîngã hranã, mai este mult de cheltuialã. Cînd citeşti facturile, te apucã frigurile. Tatãl tuturor nedreptãţilor este DIAVOLUL, ce dominã întunericul care, de fapt, nu existã. Lipsa LUMINII genereazã întunericul. Generatoare de pace este legea lui DA şi NU, iar Valoarea înţelepciunii constã în IUBIRE. Nu IUBIREA doar de sine. În prezent, VALOAREA omului o dã BANUL. Cum te mai poţi considera OM, cînd, dupã o viaţã de muncã, valoarea ta este echivalentã cu cîteva pizze? Cîte ai putea sã ţi le „permiţi“ dintr-o pensie?

REVELION 20l5

La CASA POPORULUI, construitã de generaţia oropsitã, s-a organizat Revelion de OSCAR (nu pentru pensionari). S-a întins covorul roşu pe care a cãlcat fiecare participant. BOGAT. Salonul era luminat cu flãcãri de Iad. Mese încãrcate, femei frumoase, tocuri înalte, burţi revãrsate, „mãşti“ pe faţã, zîmbete forţate. Un amalgam ce-şi ura „La mulţi ani!“. Iar eu, eu singurã – cu gîndul meu – m-am întors în timp şi m-am vãzut la Paris. Amintirile, ce bine sã ai amintiri! În ele au încãput Catedrala Notre Dame şi salba de minuni aşezate de-a lungul Senei, pînã la vîrful Arcului de Triumf, Biserica „Sacre Coeur“, Biserica Ortodoxã Românã “Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail”, Turnul Eiffel. Parfumul veacului de aur al romanelor lui Dumas se pãstreazã şi astãzi în statuile ce dominã oraşul, veghind, cu cea mai fireascã naturaleţe, „generaţia blugilor“, iar cînd treci prin  Place Pigalle, timpul a stat pe loc peste „frumoasele nopţii“. A înmãrmurit în vocea lui Edith Piaf, care strãbate colinele Bastiliei. Plimbãrile mele zilnice se desfãşurau între Sacre Coeur şi Pigalle, un amalgam de puritate şi desfrîu, întuneric şi lumina, urcînd şi coborînd cu Maşina Timpului, pentru a pãşi în trecut şi a uita prezentul. Am dat mîna cu Istoria la Versailles şi  la Fontainebleau, deschizînd toate uşile pentru a pãtrunde în sanctuarul frumosului, patria lui Ludovic al XIV-lea. La Fontainebleau, prin libertatea gîndului, l-am însoţit pe NAPOLEON în expediţiile sale, participînd la încoronarea sa prin intermediul tabloului de la Louvre, pictat de Jacques-Louis David. Şi iatã cã, la 7 ianuarie 20l5, la Paris s-a produs o mare tragedie la Redacţia revistei satirice franceze Charlie Hebdo, unde au pãtruns terorişti islamici, care au ucis 12 persoane, iar la 13 noiembrie 20l5, în minunatul Paris au avut loc noi atentate care au aprins flãcãri de sînge, iar misteriosul surîs al Giocondei s-a stins.

(va urma)

LILIANA TETELEA

COMENTARII DE LA CITITORI