Oglinda magică (1)

in Lecturi la lumina ceaiului

Cînd omul primitiv şi-a privit, pentru prima dată, chipul în luciul unei ape, este posibil să fi fost atît de încîntat, încît nu este exclus ca acesta să fi fost motivul pentru care posteritatea a conferit suprafeţelor lucioase, devenite apoi oglinzi, puteri supranaturale. Oglinda a devenit un obiect magic în jurul căruia s-au ţesut numeroase superstiţii, s-au creat poveşti şi a fost folosită de oameni abili ca instrument prin care s-a încercat aflarea viitorului. Mai mult, oglinzile au fost şi încă sînt considerate o poartă spre alte dimensiuni. În lucrarea sa, Supranaturalul dezvăluit, Yami Kamui-Krueger dedică acestui subiect un întreg capitol. Autorul atrage atenţia asupra faptului că nu numai oamenii simpli au fost fascinaţi de puterea atribuită, tot de ei, oglinzilor, ci şi anumiţi cercetători, care erau convinşi că aceste obiecte ascund anumite mistere pe care au încercat, apoi, să le explice. În ciuda efortului unor oameni de ştiinţă, misterul oglinzilor a devenit şi mai de nepătruns. Ei au revelat că atunci cînd un obiect este reflectat în două oglinzi aşezate faţă în faţă, după cîteva zeci de reflexii, încep să apară diverse modificări de luminozitate în imaginea reflectată. De asemenea, se modifică şi modul în care lumina cade pe obiectul respectiv. Credinţa în puterea pe care o au suprafeţele lucitoare de a dezvălui tainele viitorului este foarte veche . Legendarul vrăjitor Merlin, de la Curtea regelui Arthur, care domnea peste Camelot, avea, se pare, o astfel de oglindă, prin care putea să descifreze tainele viitorului. Despre regina Caterina de Medici care, prin fiii săi, a marcat istoria Franţei, se spune că era foarte interesată de aflarea viitorului. Era obsedată de ideea că Henric de Bourbon – moştenitor al tronului în cazul în care fiii săi ar fi murit fără a avea urmaşi – ar putea deveni primul rege din ramura Bourbon. Îşi dorea din tot sufletul ca ramura Valois să nu ajungă să fie înlocuită de cea a Burbonilor. Ajunsese să apeleze la tot soiul de vrăjitori, pentru a afla dacă vlăstarele ei vor avea urmaşi şi vor face să dăinuie ramura Valois. Unul dintre personajele la care a apelat foarte des a fost şi celebrul astrolog Luca Gauric, despre care se spune că i-ar fi satisfăcut, printr-o şedinţă de divinaţie cu ajutorul unei oglinzi, curiozitatea. Rostind incantaţia ce se impunea în astfel de cazuri, acesta a invitat-o pe regină să privească în oglindă. La început, ea nu a zărit decît o ceaţă extrem de densă dar, după puţin timp, negura a început să se destrame şi, în oglindă, a apărut imaginea unei mese. Curînd, regina a putut vedea chipul primului ei copil, care a înconjurat masa o singură dată. Era, evident, vorba despre Francisc al II- lea, care a domnit un singur an, întrucît a murit, probabil, din cauza unei tumori la creier. Luca Gauric i-a spus reginei să fie atentă şi să numere de cîte ori înconjoară masa fiii săi, pentru că acestea reprezentau anii de domnie ai fiecăruia. După ce în oglindă au apărut şi ceilalţi fii– Carol al IX-lea şi Henric al III-lea – din ceaţă a apărut exact ceea ce regina dorea cel mai puţin să vadă: chipul duşmanului său, viitorul rege al Franţei, Henric al IV-lea, primul rege din ramura Bourbonilor. Alte surse îl dau drept autor al acestei şedinţe de divinaţie pe doctorul Nostradamus, despre care se spune că ar fi dobîndit darul profeţiei în urma şocului pe care l-a suferit după moartea soţiei şi a copiilor săi, victime ale unei epidemii de holeră.

(va urma)
Margareta Chetreanu

COMENTARII DE LA CITITORI