Om bogat, om sărac (2)

in Lecturi la lumina ceaiului

„România Mare“ pe meridianele lumii

 

La sfîrşitul anului 2000, aproximativ 36 milioane de persoane erau seropozitive sau purtătoare ale virusului SIDA. Aproape 95% dintre ele trăiau în ţările în curs de dezvoltare, din care 70% în Africa Subsahariană. Au fost înregistrate mai mult de 5 milioane de noi cazuri într-un singur an, 1999. La sud de Sahara, peste de 20 de ţări au înregistrat un recul al speranţei de viaţă între 1985 şi 1995, precum şi între anii 1995 şi 2000. În 6 ţări – Botswana, Burundi, Namibia, Ruanda, Zambia şi Zimbabwe – acest recul depăşea 7 ani. Creşterea HIV-ului şi SIDEI întuneca multiplele forme de dezvoltare. Ea priva ţările afectate de o parte a populaţiei aflate la cea mai productivă vîrstă, copiii victimelor fiind abandonaţi. La sfîrşitul anului 1999, numărul aşa-zişilor „orfani de SIDA“ atingea 13 milioane. În Europa de Est şi CSI, bulversările induse de tranziţia spre o economie de piaţă au avut importante consecinţe umane. Se constată, în această zonă, o orientare spre limita de jos a indicatorilor de venit, de şcolarizare şi speranţă de viaţă, în principal pentru populaţia masculină. A se vedea, între altele, situaţia din ţara noastră.
Securitatea individului continuă să fie ameninţată de criminalitate şi conflicte. Globalizarea era o oportunitate pentru activităţile ilegale transfrontaliere, favorizînd creşterea puterii grupărilor mafiote. În 1999, sumele obţinute de pe urma traficului de droguri erau estimate la 400 miliarde de dolari, aproape 1,8 milioane de femei şi fete fiind victime ale reţelelor de prostituţie. Trebuie adăugat că, datorită războaielor care au devastat anumite ţări, în anul 2000 în lume existau 12 milioane de refugiaţi şi 5 milioane de persoane plecate din ţara lor, procese care, în anii următori, au căpătat tot mai mari proporţii.
Obiective ale Naţiunilor Unite pentru dezvoltare şi lupta împotriva sărăciei
Şefii de Stat şi de guverne din lumea întreagă, adunaţi în cadrul reuniunii generale a Naţiunilor Unite, la ora cînd lumea intra în actualul mileniu, au anunţat obiectivele lor de viitor pentru toată planeta. În cadrul întîlnirii, au adoptat „Declaraţia mileniului“, recunoscînd că sînt „reuniţi pentru a apăra, la scară mondială, principiile demnităţii umane, ale egalităţii şi echităţii“.
Printre problemele prevăzute în declaraţie, unele se refereau, în mod special, la dezvoltare şi la eradicarea sărăciei. Au fost particularizate şi cuantificate în vederea unei monitorizări pînă în anul 2015. Dintre acestea, următoarele au fost considerate cele mai importante:
* Reducerea la jumătate a numărului de persoane care trăiau cu mai puţin de 1 dolar/ zi;
* Înjumătăţirea numărului persoanelor care sufereau de foame;
* Înjumătăţirea numărului persoanelor care nu aveau acces la apă potabilă;
* Accesul la şcoală pentru toţi copiii lumii, cel puţin pînă în clasele primare;
* Asigurarea egalităţii populaţiei masculine cu cea feminină în educaţie;
* Scăderea cu 3/4 a mortalităţii materne;
* Scăderea cu 2/3 a procentului de moarte infantilă pentru copiii mai mici de 5 ani;
* Stoparea propagării virusului HIV, a paludismului şi a altor maladii grave.
* Punerea în practică pînă în 2005 a strategiilor naţionale de dezvoltare durabilă, pentru a se putea stopa fenomenul degradării resurselor naturale pînă în 2015.
Întrebare: S-au atins sau nu obiectivele stabilite în „Declaraţia mileniului“? Este dificil de răspuns, mai ales dacă avem în vedere impactul perturbator al globalizării asupra dezvoltării generale a majorităţii ţărilor, pe de o parte. Pe de altă parte, dacă ţinem seama de faptul că mai mult de jumătate din statele pentru care există date disponibile au fost incapabile să atingă obiectivele prevăzute, neînregistrînd progresele aşteptate. Şi totuşi, lumea va merge înainte. În ce direcţie? Aceasta va depinde, pînă la urmă, de orientarea şi voinţa statelor.
Sfîrşit
Prof. univ. dr. Gavrilă Sonea

COMENTARII DE LA CITITORI