Omagiu dirijorului Hermann Scherchen

in Polemici, controverse

La Editura „Musica Viva” au apărut două volume excepţionale, dedicate sublimului dirijor din Europa interbelică, „filoromânul” Hermann Scherchen. Autorul amintitelor opusuri este maestrul Victor Eskenasy, despre care am aflat: „Victor Eskenasy, născut la Bucureşti, în 1950, este redactor la Radio Europa Liberă, Praga. Absolvent al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii Bucureşti, s-a specializat în Istoria şi arheologia medievală, publicînd, în calitate de cercetător, o serie de articole, în revistele de specialitate din ţară. A studiat, concomitent, Istoria evreilor din România şi este editorul primului volum din seria «Izvoare şi mărturii referitoare la evreii din România» – Bucureşti, 1986, plus ediţia a 2-a, Editura Hasefer, 1995 – şi al unei «Bibliografii a evreilor din România»

– Universitatea din Tel Aviv, 1991 – în colaborare. Emigrat în Elveţia, în 1983, a fost asistent de cercetare la Universitatea din Lausanne, unde a publicat un «Catalogue des livres imprimés», din colecţia Fondation Humbert II et Marie-José de Savoie (Torino, Umberto Allemandi, 1988). Din 1987, preocupările sale s-au îndreptat, predominant, către jurnalism şi radio, fără să abandoneze cercetarea istorică. Victor Eskenasy a publicat diverse articole şi a avut numeroase contribuţii istoriografice – volumul «Moses Gaster. Memorii. Corespondenţă» (Bucureşti, Editura Hasefer, 1998) -, însă a tradus şi adnotat şi volumul de memorii al muzicologului Gottfried Wagner – «Moştenirea Wagner. O autobiografie» (Bucureşti, Editura Hasefer, 2001).

A realizat emisiuni cultural-muzicale la Radio Europa Liberă, luînd interviuri unor personalităţi, cum ar fi Sergiu Celibidache, sau Yehudi Menuhin, ulterior acestea fiind publicate, în colaborare cu casele de discuri Tahra (Paris), Edition Modern (Bucureşti) şi RFE (Praga). Maestrul a efectuat cercetări în arhivele occidentale în domeniul Istoriei muzicii, care s-au materializat în cartea «Hermann Scherchen: Vieţile unui dirijor», vol. I – «Memorii» (Ploieşti, Editura «Musica Viva», 2003) şi vol. II – «Scherchen şi România» (Ploieşti, 2005). După 1989, a publicat în presa culturală românească, în prezent colaborînd la o rubrică de informaţie muzicală în săptămînalul ieşean «Suplimentul de cultură»”.

Volumul I – „Vieţile unui dirijor. Memorii”, traducere, cuvînt înainte şi note de Victor Eskenasy – cuprinde următoarele capitole: „Cuvînt înainte la ediţia românească”, ,,Prefaţă” – de Paul Badura-Skoda, ,,Străfulgerări” – de Rolf Liebermann, ,,Cuvînt înainte la ediţia franceză”, ,,Prima mea viaţă”, ,,Evenimentele unei vieţi”, ,,Cea de-a doua viaţă”, ,,Viaţa dincolo de viaţă”, ,,Fragmente autobiografice” (Myriam Scherchen), ,,Bibliografie selectivă” şi ,,Indice de nume”. Volumul II – ,,Vieţile unui dirijor. Scherchen şi România” – cuprinde o parte din corespondenţă, cronici de concert, interviuri şi alte articole. Capitolele cărţii sînt: ,,Cuvînt înainte” – de Iancu Dumitrescu, ,,Notă asupra ediţiei, Scherchen şi România”, ,,Repertoriul concertelor date de Hermann Scherchen în România”, ,,Hermann Scherchen” (Adolf Aber), ,,Listă de abrevieri”, ,,Bibliografie selectivă”, ,,Index”. Citind şi recitind amplele volume ale maestrului Victor Eskenasy, ajungem la concluzia că aceste profunde opusuri (numără mai mult de 400 de pagini) sînt create cu un tulburător profesionalism.

Putem vorbi nu numai de un excelent muzicolog, ci şi de un remarcabil istoric. Autorul reliefează faptul că Hermann Scherchen a scris un capitol de bază în Istoria muzicii universale, alături de Wilhelm Furtwangler, Herbert von Karajan, Arturo Toscanini şi Sergiu Celibidache. Pentru lumea Euterpei, pe fond spiritual daco-roman, a făcut enorm, iar în acest climat orphic se cuvine a evidenţia tălmăcirile sale date muzicii româneşti din Secolul XX, culminînd cu dirijarea operelor lui George Enescu. În această privinţă, îl citez pe sublimul şef de orchestră: „Am înscris în programele viitoarelor mele concerte simfonice două compoziţii pentru orchestră de cameră, «Serenada» – de George Enacovici – şi «Lieduri» pentru voce şi orchestră – de Filip Lazăr.

În celelalte programe am înscris dansurile din opera «De la Mateiu cetire» – de Ion Nonna Otescu, «Acteon» – de Alfred Alessandrescu, suita simfonică «Privelişti moldoveneşti» – de Mihail Jora – şi Uvertura la «Ecuba» – de C.C. Nottara. (…) La concertul meu dirijez o «Suită» a maestrului George Enescu, o lucrare reprezentativă pentru stilul personal şi viguros al marelui compozitor, în care mă încumet să recunosc nu numai că este cel mai de seamă geniu muzical românesc, ci şi una dintre cele mai interesante personalităţi ale muzicii europene contemporane. Arta muzicală românească mă interesează în mod deosebit, deoarece ea reprezintă un domeniu puţin exploatat, fiind şi un izvor nesecat de inspiraţie. Cred că George Enescu a reuşit să dea cea mai frumoasă formă de expresie a melosului original românesc, naţionalismul său constituind un ferment căruia i se adaugă, însă, muzicalitatea lui genială şi concepţia personală viguroasă.

Operele lui George Enescu oglindesc temperamentul viu şi talentul natural al creatorului lor. Consider fericită ţara care numără, printre fiii ei, un artist de valoarea lui”. De compozitorul emblematic al ţării noastre l-a legat şi sensul aforismului „Tinereţea este o stare a spiritului”. Aşa se explică faptul că la o vîrstă înaintată a dirijat, într-un mod absolut emoţionant, compoziţii semnate de Arnold Schönberg, Alban Berg, Anton Webern, Igor Stravinski, Bela Bartok, Edgard Varčse, Iannis Xčnakis şi alţi exponenţi ai avangardei muzicale mondiale. Hermann Scherchen a conceput arta ca „un idol, o imagine făurită a perfecţiunii cosmice”. Aşa încît, prin lumea frumosului liber, el ne îndeamnă „să dăruim artei ceva din sufletul ei nemuritor”.

Doru Popovici

P.S.: Mă surprinde faptul că atît muzicienii români, cît şi cei din comunitatea evreilor din ţară nu au făcut foarte mult pentru exponenţii minunaţi intraţi în Istoria artei mondiale, aşa încît consider că e necesar să-i menţionez aici pe Hermann Scherchen, Clara Haskil, Mîndru Katz, Myriam Marbé, Anatol Vieru, Edgar Cosma, Marius Rintzler, Stan Golestan, Radu Lupu, Victor Eskenasy şi Silvia Marcovici. Şi mai ales pe unul dintre marii scriitori ai Franţei Secolului XX, Gherasim Luca. Avînd în vedere meritele sale, maestrul Victor Eskenasy trebuie să devină membru de onoare al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, alături de Roman Vlad, György Ligeti şi Iannis Xčnakis. Cine are urechi de auzit să audă!

COMENTARII DE LA CITITORI