Omul Negru (3)

in Lecturi la lumina ceaiului

 

 

Întîmplarea relatată de prietenul meu, referitoare la apariţia ciudată, continuă: ,,În acel moment, totul a devenit foarte clar pentru mine. «Bine, pot să te eliberez acum? Ştii că ai o misiune! Întotdeauna, cînd vei ajunge într-o astfel de situaţie, să-ţi aminteşti asta». Această făptură îmi cunoştea cele mai intime gînduri. Şi nu era ameninţătoare, nu, era paternă, blîndă, bună la inimă, chiar protectoare. Bunica mea, pe care o iubisem foarte mult, îmi apăruse în minte în acel moment. Spre ea m-a trimis cu gîndul acea fiinţă. Cînd eram copil, întotdeauna, înainte de culcare, bunica îmi cînta un cîntec, ale cărui versuri nu mi le mai amintesc exact. Şi, totuşi, îmi revine în minte un pasaj: «Moartea îşi pregăteşte rindeaua şi îi ciopleşte pe toţi la fel». Acesta fusese cîntecul meu de leagăn, îmi era foarte familiar, mai ales melodia, care avea ceva minunat, blînd şi liniştitor, exprima o speranţă profundă, chiar o certitudine că Moartea avea ceva patern şi protector. Exact aşa cum mi s-a arătat mie acest personaj. Mi-am amintit şi faptul că bunica mea, în tinereţe, fusese declarată bolnavă incurabil. Avea un miom pe uter, care tot creştea. Şi, pentru că suferea de tensiune arterială ridicată, despre care auzisem, şi eu, pe atunci, şi de insuficienţă cardiacă, doctorii nu au vrut să o opereze. A trăit aproape 40 de ani, miomul ajungînd să cîntărească circa 40 de kilograme. Totuşi, în ciuda acestor grave probleme de sănătate, în timpul războiului, ea a salvat sute de prizonieri, riscîndu-şi viaţa. Toate lucrurile astea mi-au trecut prin minte şi am înţeles ce povară a dus pe umeri bunica mea. Dar nu s-a dat bătută niciodată. Iar eu am renunţat, pentru că nu am mai vrut să văd rezolvarea dureroaselor şi apăsătoarelor probleme ale căsniciei mele. Mi s-a făcut ruşine. Toate aceste amintiri mi-au trecut prin minte, iar lacrimile mi-au izbucnit din ochi. «E clar acum că te-ai decis să mergi mai departe. Cîndva vei descoperi motivul care te face să iei toate hotărîrile şi vei înţelege care e rostul tău în această lume. Iar atunci va fi foarte greu pentru tine. Mult mai greu decît bănuieşti. Dar vei reuşi. Cheamă-mă întotdeauna cînd vrei să-ţi clarific cîte ceva… Şi mai cheamă-mă şi cînd va sosi ceasul să schimbi tărîmurile, deşi asta se va întîmpla abia cînd tu vei fi bunic!». Brusc, mă găseam, din nou, pe pămînt, pe drumul îngust, cu spatele la pilonul podului, plîngînd în hohote. Totul mă durea. Nu mai ştiam exact cum am ajuns la maşină şi nici cum m-am întors acasă. Un singur lucru am ştiut: nu am simţit nici un fel de frică în faţa acestei fiinţe. Cred că o cunoşteam din timpuri imemoriale“. Aceasta a fost relatarea prietenului meu. Cine citeşte aceste rînduri e de părere că povestitorul fie era beat, fie avea halucinaţii. Eu, personal, nu am fost prezent la faţa locului, totuşi, îl cunosc pe acest bărbat de aproape 10 ani şi ştiu că nici nu bea, nici nu consumă droguri, nici nu are alte înclinaţii. Era un întreprinzător de succes pînă acum cîţiva ani, cînd şi-a vîndut întreprinderea şi a emigrat în străinătate.

Întîlnirea mea cu Omul Negru (1)

Era în primăvara anului 2002 şi, după părerea mea, sosise momentul potrivit pentru a-mi cumpăra o nouă maşină sport. Zis şi făcut, am obţinut obiectul mult rîvnit, de care m-am bucurat foarte mult. În acelaşi an, toamna, am avut un vis ciudat. Mă aflam în casa părintească, iar un bărbat îmbrăcat în negru stătea, în picioare, în faţa mea. Avea faţa destul de palidă, însă fizicul era musculos. Mă privea zîmbind. Mi-a arătat cum se duce să ia diferite suflete – cum le conduce din existenţa pămîntească în Lumea de Dincolo -, dar nu a făcut nici un comentariu. Primul suflet pe care mi l-a arătat a fost acela al unei fetiţe răutăcioase, care împinsese pe trepte o femeie.

(va urma)

JAN VAN HELSING

COMENTARII DE LA CITITORI