Organizaţia fascistă UDMR – bastard al internaţionalistului Ion Iliescu (1)

in PENTRU ÎMPROSPĂTAREA MEMORIEI

Domnule preşedinte, îngăduiţi-mi să încep a rosti punctul meu de vedere cu o propoziţie dintr-un fax pe care mi l-a trimis vicepreşedintele Asociaţiei Luptătorilor Revoluţiei din Decembrie 1989, domnul Octavian Luca: „Astăzi, în 1996, prin semnarea Tratatului româno-ungar, se pune piatra de temelie la actul de federalizare a Statului Român. După semnarea acestui tratat, România va fi considerată un stat multietnic şi, în consecinţă, federalizarea sa va fi o necesitate pentru pacea şi stabilitatea Europei” etc. Acesta este, stimate domnule preşedinte şi onoraţi invitaţi, numai unul dintre punctele de vedere – şi vă asigur că sînt foarte numeroase – pe care le-am cunoscut în mod direct, nemijlocit, de la mulţi români. Vin dintr-un lung turneu efectuat în Transilvania – de peste trei săptămîni. Am fost pînă la graniţa cu Ungaria, la Oradea, am fost la Stei, fostul oraş Doctor Petru Groza, am fost la Sibiu, am fost în tot judeţul Braşov şi am fost chiar în inima secuimii, cum se spune, în oraşul reşedinţă al judeţului Harghita, la Miercurea Ciuc, şi pot să vă spun că nu am prea văzut mulţi şefi de partid mergînd acolo şi ţinînd Conferinţe de Presă.

Este uşor să vină astăzi un antevorbitor să se pronunţe despre boala mentală sau dezechilibrul unora care se agaţă de anumite formulări, dar fără să aducă nişte exemple concrete privindu-i pe adevăraţii aţîţători la vrajbă interetnică. Eu am venit aici, domnule preşedinte Ion Iliescu, însoţit de doi oameni: un cetăţean român de origine maghiară, domnul deputat Iuliu Furo, care înţelege să fie loial statului naţional unitar român, şi un cetăţean român de origine română, care este, de fapt Recomandarea 1.201 pe două picioare – de fapt, într-o mînă şi-un picior, pentru că bietul de el are mîna stîngă şi piciorul stîng paralizate, în urma linşajului căruia i-a fost victimă în martie 1990 – domnul Mihăilă Cofariu, om pe care chiar dvs., la cîteva zile, aţi avut generozitatea şi omenia de a-l vizita pe patul de spital.Am venit cu aceşti oameni pentru a spune măcar unul dintre ei care este atmosfera de acolo, din Ardeal. Pentru cine facem noi acest Tratat, domnule Ion Iliescu şi domnule Teodor Meleşcanu? Îl facem pentru un exerciţiu democratic al nostru şi pentru a primi o cununiţă de la Puterile europene, sau îl facem pentru a avea valabilitate şi durată? Dacă nu pe 10 ani, măcar pe un lustru de timp, cum spuneau romanii – pe 5 ani. Dacă el nu are un fundament la populaţia română şi chiar la etnia maghiară, fireşte, pentru că ei sînt tot cetăţeni ai acestei Ţări şi ne preocupă şi grijile, şi problemele lor, dacă nu are o aderenţă, dacă ei nu se regăsesc în acest Tratat, mai bine să nu-l faci. Nu am venit, cum s-au grăbit unii să spună, cu un spirit de animozitate sau de harţă; departe de mine gîndul. Încă din capul locului vreau să vă spun că Partidul România Mare mi-a dat mandat, în urma unor îndelungate convorbiri şi consultări pe care le-am avut noi între noi, să sprijin încheierea unui tratat – dacă nu de prietenie, măcar de bună vecinătate cu Ungaria. Dar cu ce preţ şi în ce condiţii?

Am impresia, domnule Ion Iliescu, că de cînd nu ne-am văzut, multă vreme a trecut! De un an şi mai bine eu nu am fost invitat la Palatul Cotroceni. Nu m-am supărat. Acum s-a reparat această greşeală protocolară – fireşte, funcţionărească – şi am fost invitat. Puţin aflat în exterior, pot să vă spun, cu un ochi obiectiv, că vi se întinde o foarte periculoasă capcană electorală. Ieri l-am văzut pe distinsul dvs. colaborator mai tînăr, Adrian Năstase, la televizor, într-o emisiune electorală – cum bine ar fi dacă ni  s-ar consacra şi nouă, celorlalţi candidaţi la Preşedinţia României – l-am văzut spunînd, asociind de numele domniei-voastre o serie de succese reale ale diplomaţiei româneşti, printre care şi iminenţa semnării unui Tratat foarte important, dacă am reţinut bine ceea ce spunea domnul Adrian Năstase: Tratatul cu Ungaria. Tocmai aceasta cred că este capcana care vi se pregăteşte. Cine îşi asumă responsabilitatea semnării Tratatului în condiţiile acestea şi cine dă girul instituţiei prezidenţiale va avea o reacţie de la populaţie (în special de la cele 6 milioane de români din Transilvania) devastatoare. Pe dvs. nu vă va vota nici O.S.C.E., nu vă va vota nici minoritatea maghiară, nici U.D.M.R. Vă vor vota românii din Transilvania. Dvs. veţi fi pus în faţa – de fapt „pe două coloane”, cum spunem noi, gazetarii – pe două coloane vi se vor pune declaraţiile anterioare. Avem declaraţiile dvs. Iată-le, le am aici, am venit foarte bine documentat şi cu cea mai mare bună intenţie. Nu a venit nimeni să torpileze negocierile româno-maghiare. Dimpotrivă, toată lumea doreşte să fie pace, dar în ce condiţii? Dvs. aţi declarat ziarului „Magyar Hirlap”, dacă pronunţ eu corect, nu mai departe decît în 19 martie 1996, deci anul acesta: „Tratatul de bază ar putea fi semnat şi mîine, a adăugat preşedintele Iliescu, dacă partea ungară ar renunţa la introducerea în Tratat a Recomandării 1.201”. Şi eu sînt perfect de acord. Atunci aţi fost adevăratul şef de stat al acestei Ţări şi aţi plecat urechea, totuşi, la geamătul populaţiei, care ştie ce experienţe tragice am avut noi, de-a lungul cel puţin al acestui secol, cu politicienii maghiari. Cum veţi explica dvs. electoratului propriu această schimbare de 180 de grade? Nu se poate explica! Eu vă spun cu toată simpatia – acum chiar încerc să fiu în locul dvs. şi al domnului Dumitru Ceauşu şi al domnului Teodor Meleşcanu, deşi îmi este mult mai greu, şi în locul dvs., deşi îmi este destul de uşor – eu vă spun: veţi fi boicotat de oamenii care au crezut atunci în dvs.! Ştiţi sub ce incidenţă veţi cădea? Aşa cum se tratează global, de pildă, problema comunismului de către unii. Spun unii, pe bună dreptate, cei care au făcut puşcărie în anii ’50-’60: comunismul global a fost o ciumă, o otravă. Este greu să mai vină să mai spună cineva că după ’65 a fost, de fapt, altceva. În perspectiva cosmică a Istoriei, comunismul rămîne cu anatema Poporului. Aşa şi cu vechea Securitate. Erau diferenţe categorice între Securitatea lui Pantiuşa şi a celor paraşutaţi de desantul sovietic – şi Securitatea care, după anii 70, a blocat nişte acţiuni de sabotaj economic. În perspectiva timpului, se vor judeca global toate aceste chestiuni. Aşa că, dacă dvs. vă schimbaţi opinia faţă de Recomandarea 1 201, veţi pierde foarte mult. Noi nu semnăm un tratat bilateral cu orice Ţară, ci cu o Ţară-Problemă a Europei. Daţi voie s-o spună asta un om care a studiat Istoria chiar la Viena, în Capitala defunctului Imperiu Austro-Ungar. Cineva spunea înaintea mea că nu sînt probleme cu Ungaria. Ar fi minunat să fie aşa. Ar fi utopic să fie aşa. Dar cu o Ţară cu care am avut trei războaie în acest veac –primul război mondial, războiul din 1919, ştiţi bine în ce condiţii, şi, ulterior, războiul dintre ’44 şi ’45 – cu o Ţară ca aceasta nu se poate, organic, să nu ai nişte reminiscenţe, chiar dacă tu, spirit latin şi conciliant, ai vrea să nu existe aşa ceva. Departe de mine gîndul de a vă ţine dvs. un expozeu politic, dar acum 20 de ani am luat un interviu politologului american Seyom Brown, exact în perioada în care am avut onoarea să iau un interviu şi unui personaj care vă place nespus de mult şi pe care îl citaţi, domnul Alvin Toffler. Nu Toffler, dar Brown mi-a spus ceva foarte important – mi-a zis că în Statele Unite ale Americii există un institut de studiere a fiecărei mişcări a Japoniei. Deşi aveau tratate de prietenie, ei îi studiau, pentru că le era teamă de reacţii după evenimentele tragice din august ’45. Nu zic să facem şi noi aşa cu Ungaria, dar uitaţi-vă cu cîtă prudenţă activă, acesta este termenul, se poartă Israelul cu Ţările din zonă! Dacă vrem să avem integritate teritorială, dacă vrem să nu ne doară capul, trebuie să manifestăm această prudenţă activă. Nici o Ţară nu a reuşit mai bine decît Ungaria să creeze şi să întreţină atîtea tensiuni simultane cu atîtea Ţări din zonă. Cu Slovacia are tensiuni, cu Slovenia are tensiuni, cu Ucraina are tensiuni, cu România are tensiuni. Oare de ce? Nu mă refer, repet, la minoritatea maghiară, nu mă refer la etnie, nu mă refer la naţiunea maghiară. Are calităţile ei cu totul şi cu totul remarcabile. Ca dovadă că şi noi avem mii de membri în teritoriu de această etnie, chiar candidaţii pentru un fotoliu în Senat sau în Camera Deputaţilor.

(va urma)

CORNELIU VADIM TUDOR

(29 august 1996, Palatul Cotroceni)

 

 

COMENTARII DE LA CITITORI