Organizaţia fascistă UDMR – bastard al internaţionalistului Ion Iliescu (2)

in PENTRU ÎMPROSPĂTAREA MEMORIEI

Se poate lăsa oare o Ţară ca România numai la latitudinea marilor Puteri sau a arbitrajelor internaţionale? Ni se spune tot timpul că s-a obţinut un mare succes, că în acest tratat, de care facem vorbire, se stipulează expresis verbis că Ungaria – sau, mă rog – părţile contractante nu au revendicări teritoriale una faţă de alta. Dar, pentru numele lui Dumnezeu, arătaţi-mi în Istorie vreun singur moment cînd Ungaria, diplomatic vorbind, la instanţele europene, la nivelul statalităţii, a avut pretenţii teritoriale! Niciodată n-au spus ei aşa, dar pe dedesubt, ne-au lucrat. Istoricii îşi aduc aminte de „Planul Werth” – personajul era ministrul adjunct de război al Ungariei, în 1939. Imediat ce a fost Arbitrajul – zic ei, Diktatul – zicem noi, de la Viena, din Golden Kabinet, din Cabinetul de Aur de la Belvedere, s-a pus în activare „Planul Werth” – prin ocuparea simultană a mii de puncte din Transilvania.

Opinia la vîrf a conducerii P.R.M. nu s-a mai făcut auzită la Palatul Cotroceni şi momentul e prea important, prea grav şi angrenează prea multe destine ca să-l expediem ca pe Legea MEBO, sau Legea Privatizării, sau Legea Turismului, care ar urma să intre, acum, în laboratoarele Parlamentului. Cu puţin înaintea Diktatului de la Viena, istoricul transilvan Ştefan Meteş, cel care a scris lucrarea despre păstorii ardeleni, i-a spus lui Nicolae Iorga că se teme pentru soarta Ardealului. Marele Iorga l-a liniştit şi i-a răspuns că n-are de ce să se teamă, că totul este în regulă, că Ungaria e de două ori mai mică decît noi. La cîteva zile, s-a produs Diktatul de la Viena. Meteş s-a dus din nou la Iorga şi Iorga l-a primit cu lacrimi în ochi, l-a îmbrăţişat şi i-a spus: „Ai avut dreptate, Ştefan!” Ce vreau să spun prin asta? Ungarismul e boală veche şi grea; a devenit o obsesie pentru clasa politică maghiară, care nu semnează tratate decît pentru a cîştiga timp şi a pîndi momentul unei conjuncturi istorice favorabile şi al unor alianţe de şoc, care să o transforme iar în pasăre de pradă. Aduceţi-vă aminte cu cine s-a aliat ungarismul în acest secol, numai pentru a lua Transilvania.

S-a aliat cu Wilhelm al II-lea, s-a aliat cu Béla Kuhn, s-a aliat cu Lenin, s-a aliat cu Mussolini, s-a aliat cu Hitler, s-a aliat cu Stalin şi acum, iată, găseşte Ungaria o formulă foarte „democratică” de a crede că are acces în structurile europene, şi noi, vezi Doamne, care sîntem aici din timpuri imemoriale, de fapt, n-am avea acces.

Actualul Tratat româno-maghiar se face, trebuie să o recunoaştem, sub presiune internaţională. Însăşi vînzoleala aceea enervantă a domnului Miguel Angel Martinez, prietenul domnului Oliviu Gherman, cu care tot apărea pe micul ecran, pe postul naţional de Televiziune, a fost o ingerinţă gravă în tratativele româno-maghiare. Aceea a fost o altă capcană, domnule Oliviu Gherman, dacă vă interesează! Atunci, cineva din exterior v-a împins să rupeţi alianţa cu noi, în ideea că noi am fi „extremiştii”, şi iată ce s-a întîmplat, iată ce a urmat: prăbuşirea electorală a P.D.S.R.! Nu mai vreau să intru în amănunte, nu asta e tema discuţiei noastre. Orice tratat care se negociază sub presiune internaţională nu mai e tratat, e diktat, iertaţi-mă. În primăvara lui ’95, eram zoriţi să îl semnăm, pentru că urma să aibă loc la Paris o reuniune privind securitatea în Europa patronată de cel care se dorea arhitectul Noii Ordini, domnul Eduard Balladur. Le aduc aminte acelora care ne grăbeau, ce ne-au spus ei atunci: că aceea era ultima şi cea mai bună formă negociată. Aşa ni s-a spus. Stenogramele ne sînt martore. Nu pentru că cenzurăm noi politica diplomaţiei româneşti, care, între noi fie vorba, este un fluviu subteran, care vine din trecut şi merge în viitorime. Nu o facem noi. Trenul acesta îl luăm şi noi din mers şi avem grijă să nu ne ciocnim în tunel cu alte obstacole şi, cînd oprim în vreo gară, să nu ne huiduie lumea şi, eventual, să ne întîmpine cu flori. Asta e politica şi diplomaţia românească. Unii o numesc, poate, byzantinism. Eu zic că e politica instinctului naţional, de care vorbea Take Ionescu. Atunci, mi se pare că era iminentă o întîlnire la Paris. Ţineţi bine minte ce discuţii au fost în Slovacia. Eu am aici, în documentarul meu, opinia domnului Miklós Ruray, un fel de lider al maghiarilor din Slovacia, care de la încheierea Tratatului Horn-Meciar a spus că, în termen de 1 an, comunitatea maghiară trebuie să obţină autonomie. Preşedintele Ungariei, domnul Arpad Göncz, care probabil va trebui să fie şi el garantul Constituţiei maghiare şi va trebui să spună un cuvînt greu în ratificarea şi aplicarea acestui tratat, are o altă părere decît diplomaţii maghiari. Ultima sa carte avea pe copertă harta Transilvaniei, înconjurată cu o sîrmă ghimpată – ţineţi minte. Eu nu cred că domnul Ion Iliescu, omologul său, ar putea publica aşa ceva vreodată – o hartă a vreunui teritoriu relativ învecinat, care să fie haşurată sau înconjurată de cîini lupi şi de sîrmă ghimpată. Domnul Géza Jeszenszky declara, după Reuniunea de la Debreţin, că România nu are decît două variante: să accepte autonomia şi autodeterminarea maghiarimii, sau să se expună unor conflicte interetnice, de genul celor din Bosnia. Nu mai e nevoie să amintesc declaraţiile pentru autonomie ale liderilor U.D.M.R., care primesc instrucţiuni permanente de la Budapesta. Şi dacă tot sîntem aici şi sînt şi domnii de la U.D.M.R., vreau să-i întreb, să ne spună şi nouă: cît timp au de gînd să mai facă drumul ăsta, să bată poteca spre Budapesta? Le place atît de mult la Budapesta? De ce nu rămîn ei acolo? Le place în Parlamentul Ungariei? Atunci de ce mai stau în Parlamentul României? Politica paşilor mărunţi, după aproape 7 ani, credeţi că mai poate induce în eroare pe cineva? Dacă nu era politica agresivă a unor lideri U.D.M.R., nu era nici o problemă cu semnarea Tratatului. Chiar Recomandarea 1.201 era o chestiune foarte uşor de trecut. Dar cînd noi ştim ce „cal troian” avem aici, cînd ştim că fiecare îşi extrage din Recomandare sau din Anexă ba asteriscul, ba fondul problemei, atunci daţi-ne voie să fim foarte precauţi. Şi dacă tot vorbim: de cînd o problemă istorică vitală, fundamentală, a României ajunge notă de subsol – „Steluţa” lui Vasile Alecsandri – ajunge asterisc în subsolul unei pagini de anexă? Vorbim de Anexă că n-are valabilitate. Domnule Teodor Meleşcanu, nu se poate să nu cunoaşteţi mai bine decît noi toţi că tot într-o anexă, într-un protocol-anexă, a fost stipularea din Pactul Ribbentrop-Molotov, din 23 august 1939, prin care s-a răşluit teritoriul României. Haideţi să nu ne jucăm cu anexele! La 6 mai 1995, preşedintele filialei Ciuc a U.D.M.R. a cerut alipirea Covasnei şi a Harghitei la Ungaria, iar deputatul Borbely Imre a reclamat federalizarea României şi obţinerea de către maghiari a statutului de naţiune-partener. Acum, într-adevăr, în tabăra U.D.M.R. domneşte o stare de nervozitate. Ştiu ce se întîmplă acolo, dar nemulţumirile lor nu pot induce pe nimeni în eroare; se joacă teatru, în speranţa că ne aţipeşte nouă vigilenţa. Domnul senator român Markó Béla a declarat zilele trecute „Europei libere”, citez – am aici, d-le Markó Béla , toate documentele, să nu mă acuzaţi că am citat greşit sau a fost diferenţă de interpretare; avem aici un cititor de limbă maghiară, domnul Furo, ne-a tradus foarte exact. Deci, domnul Markó Béla zice aşa: „Este foarte bine şi cred că se datorează şi eforturilor U.D.M.R. că s-a inclus Recomandarea 1.201”. Dar de cînd a devenit U.D.M.R. parte în discuţii, parte contractantă între Guvernele a două state suverane? Nu vi se pare că aţi depăşit, totuşi, măsura? La 13 august 1996, domnul Frunda György, candidat la Preşedinţia României – nu a Ungariei! – declara la B.B.C. că, citez: „În Tratatul româno-maghiar trebuie să fie acordată autonomia teritorială”. Acesta e programul electoral al candidatului U.D.M.R.? Asta vrea el? Cu asta apare în faţa Poporului Român? Toate discuţiile, într-adevăr, pleacă de la blestemata Recomandare 1.201. Vorbeam de faptul că diplomaţii români nu şi-au îndeplinit întocmai mandatul pe care îl dăduseră, în acea perioadă determinată de timp, cele 4 partide care nu sprijineau orice Guvern, sprijineau un Guvern pe care îl doream să fie reprezentant al intereselor naţionale. Nu reiese de nicăieri, nici din negocieri, domnule Dumitru Ceauşu – din corpul Tratatului nici atît – că partea română ar fi făcut uz de atu-ul cel mai important pe care îl au românii cu această Ţară vecină: de atu-ul istoric. Nicăieri nu se vorbeşte de Istorie! Parcă am fi două naţiuni paraşutate, O.Z.N.-iste, am venit şi noi aici! Nu se vorbeşte, totuşi, nimic de caracterul românesc, domnule, al unor teritorii naţionale. Nu se vorbeşte nimic despre toate astea! Eu nu zic să insultăm partea maghiară, dar dacă ei se poartă aici de parcă ar avea aceleaşi drepturi, atunci şi maghrebienii or să vină în Franţa la fel, cu aceeaşi marotă. Or să vină şi alţii, prin alte Ţări. E mult de spus pe tema asta, şi fiţi convinşi că noi avem dreptate.

Acum, cîteva cuvinte despre concepţia „triplei autonomii”. Domnul Hodi Sandor din Voivodina a lansat acest triptic: autonomie culturală, autonomie locală şi autonomie teritorială. Ei le jonglează cum vor, aşa cum jonglează şi cu statutul U.D.M.R.: ba e uniune culturală, cînd au nevoie de fonduri sau de alte facilităţi, ba e organizaţie politică, atunci cînd trebuie să intre în Parlament şi să ia alte fonduri şi să facă cine ştie ce provocări. Domnul Markó Béla  vorbea recent – am documentul aici, e vorba de o masă rotundă, e subliniat cu roşu, nu-l poate contesta! – vorbea de autonomie „pe criterii lingvistice”. Aici e capcana cea mare a finalului Tratatului. Dvs., d-le Meleşcanu, prevedeţi acolo că părţile nu înţeleg prin aceasta autonomie pe criterii etnice. Aşa e? Atunci, cum răspundeţi politicii de ultimă oră a preşedintelui U.D.M.R., care spune clar că este vorba de autonomie „pe criterii lingvistice”? Deci, unde este un vorbitor de limbă maghiară, să punem un steag al Ungariei! Da? Sau să se cînte Imnul Ungariei! Ce înţelege domnul Markó Béla  prin autonomie „pe criterii lingvistice”? În Bucureşti trăiesc peste 100.000 de maghiari. Facem aici o enclavă maghiară, pentru că ei vorbesc între ei ungureşte? Chiar aşa? Aceasta este capcana. Aici s-a negociat greşit. Aici trebuia exclusă, cu orice preţ, orice fel de autonomie şi, de fapt, părerea noastră este că trebuie exclusă complet orice referire la această Recomandare 1.201, care mie îmi sună la ureche ca interiorul de telefon de la centrala Iadului.

Stimate domnule Ion Iliescu, vorbeaţi la televizor de purificarea etnică din judeţele Harghita şi Covasna.

V-am admirat numai pe jumătate. În prima parte, am fost perfect de acord, pentru că şi eu ştiu despre ce este vorba. Dar, în a doua parte, eu n-am înţeles de ce nu se aminteşte cine a condus Ţara timp de aproape 7 ani. Pe mîna cui s-a făcut această purificare etnică? S-a implicat Preşedinţia cu ceva? S-a implicat Guvernul cu ceva? S-a implicat Parlamentul cu ceva? Cînd am adus în discuţie problema miilor de români, de la IMASA Sfîntu Gheorghe, care au fost concediaţi, lăsaţi în şomaj şi îndrumaţi să părăsească judeţul, fiindcă mureau de foame, mi-a răspuns domnul Kozsokár Gabor că nu este adevărat, că noi minţim, că de fapt au venit români şi mai mulţi ş.a.m.d. Purificarea este reală. Am fost în Harghita – invitaţi-l aici, dacă vă interesează, că tot este domnul secretar de Stat Ioan Mircea Paşcu, tot este domnul prim-ministru Nicolae Văcăroiu – invitaţi-l pe colonelul de jandarmi Ioan Roman, care, de faţă cu Iuliu Furo şi cu toată conducerea partidului nostru, şi cu Mihăilă Cofariu, a spus că mulţi maghiari de acolo îl izgonesc şi îi spun: „Reprezinţi Armata Română de ocupaţie în Transilvania”. Aşadar, şeful Jandarmeriei din Harghita, autoritate statală, să fie dat afară în felul ăsta? De cînd am ajuns noi o colonie de mîna a treia? Corespondenta TVR, Angela Bârsan, cere casă de ani de zile primarului de la Miercurea Ciuc. Ea cere casă, dar i s-a spus, textual: „Nu vei lua casă nici în 200 de ani, pentru că eşti româncă!” Cine rezolvă problemele astea, dacă noi dăm acest cîrlig de pescuit U.D.M.R.-ului? Dacă ei, în condiţii de ilegalitate, au enclavizat două judeţe ale României, încît premierul Văcăroiu mi se plîngea că nu are formula legală, democratică, de a lua cîteva hectare şi de a face o garnizoană militară? Dacă ei, în condiţii de ilegalitate, ne fac să ne simţim străini în două judeţe româneşti? Atunci ce vor face dacă le dăm această şansă, această posibilitate de a extrage din acea Anexă numai partea care le convine? Vreau aici, domnule preşedinte Ion Hiescu, domnilor Oliviu Gherman şi Adrian Năstase, să punem bazele unei discuţii care trebuie să fie continuată – să facem un amendament la Legea Partidelor, sau o prevedere constituţională, ceva de ordin juridic – ca românii din Harghita şi Covasna să fie reprezentaţi în Parlament, să nu fie aceste două judeţe epurate şi de parlamentari. Normal că s-a schimbat raportul demografic. Normal că, dacă în 7 ani peste 20.000 de oameni au fost expulzaţi de acolo, nu mai este nici picior de parlamentar român. Dar acelea nu sînt judeţe româneşti? Adică am ajuns să cerem un regim de minoritate pentru noi? Aşa cum se dă dreptul pentru alţii, să se dea dreptul şi românilor să aibă senatori şi deputaţi.

Vă invit să reflectaţi serios – şi nu sînt o Cassandră păguboasă – la acest adevăr: cine semnează acum Tratatul, în forma aceasta, va deveni mîine paratrăznetul mîniei populare. Veţi fi scoşi vinovaţi, chiar fără să deschidem noi gura! Am demonstrat că putem să avem şi momente de acalmie, şi de calm şocant- chiar au fost unele editoriale care au admirat calmul nostru, liniştea noastră. Ne-am abţinut, fiindcă este foarte uşor să inflamezi spiritele; este mai greu să le potoleşti. Noi ne vom abţine, dar toate nemulţumirile din Transilvania sau din alte zone, legate de comportamentul U.D.M.R., se vor întoarce ca un bumerang împotriva voastră. Sînteţi conştienţi de asta? Eu vă atrag atenţia amical. Aş merge mai departe cu concilierea şi aş spune că aş fi de acord să se semneze Tratatul, chiar cu această formulare interpretativă a Recomandării, dacă în aceeaşi zi am face toţi demersurile legale necesare pentru scoaterea în afara legii a acestei organizaţii, oricum ilegale, care se numeşte U.D.M.R.!

În încheiere, vreau să vă semnalez cinismul preşedintelui O.S.C.E., care a declarat recent că semnarea Tratatului româno-maghiar trebuie să aibă loc la Viena. Ce ne spune nouă oraşul acesta, nu este nevoie să mai menţionăm. Prin urmare, sîntem de acord cu semnarea unui tratat nu „de bază” – de bază a fost Trianonul pentru noi – ci de bună vecinătate cu Ungaria. Dacă nu se poate negocia o formă mai bună, atunci să se amîne pînă după alegeri. Este moral şi justificat ca noul eşichier politic românesc, noua configuraţie a Parlamentului, noul Guvern care, cu siguranţă, va rezulta, eventual şi noul preşedinte să-şi asume nu numai semnarea şi ratificarea Tratatului, ci şi supravegherea aplicării lui în fapt. Îl semnăm pentru 10 ani. Cine asigură, cine dă garanţiile supravegherii aplicării acestui tratat?

Sfîrşit

CORNELIU VADIM TUDOR

(29 august 1996, Palatul Cotroceni)

 

Organizaţia fascistă UDMR – bastard al internaţionalistului Ion Iliescu (1)

COMENTARII DE LA CITITORI