OZN-urile vin din alte civilizaţii, sau dintr-o lume paralelă? (3)

in Lecturi la lumina ceaiului

Iată ce avem pînă acum: un ofiţer de rang înalt – care a susţinut că i s-a retras pensia (ceea ce înseamnă, într-un fel, că nu era pensionar) din cauza faptului că a vorbit despre acest caz – a afirmat că a văzut un OZN prăbuşit, că a fost martorul unor operaţiuni de recuperare şi chiar a luat o bucată de metal din nava prăbuşită, pe care a încercat să o analizeze. Atît Torres cît şi Uriarte au spus că au crezut povestea, dată fiind credibilitatea lui Willingham, ca ofiţer militar. El le-a oferit chiar şi anumite documente pentru a-şi susţine cazul. Bineînţeles că eu, fiind păţit în trecut prin acceptarea unor documente oferite de martori, am vrut să merg mai departe în această direcţie. I-am întrebat pe mai mulţi cercetători care investigaseră cazul mai demult ce anume ştiau despre trecutul lui Willingham, iar răspunsurile lor au fost aceleaşi. Cu toţii credeau că Zechel îl verificase. Unul chiar mi-a spus că Zechel era un cercetător foarte scrupulos. Toţi credeau că afirmaţiile lui Willingham fuseseră verificate.
Deci, am hotărît să fac verificări eu însumi, şi le-am cerut ajutorul atît lui Torres, cît şi lui Uriarte. Torres mi-a trimis o fotografie în care apărea Willingham în uniformă, alături de un membru al escadronului Thunderbirds, al Forţelor Aeriene, şi un altul aparţinînd echipei de paraşutişti Golden Knights, din cadrul armatei. Această fotografie părea să fie un răspuns la întrebările mele, pînă cînd am observat că Willingham purta o uniformă a CAP (Patrula aeriană civilă) şi nu o uniformă a armatei. Examinarea fotografiei mi-a confirmat bănuiala.
Am cerut informaţii suplimentare, şi Torres mi-a trimis ceea ce aveau ei, dar documentele primite nu mi-au fost de prea mare ajutor. Toate demonstrau o îndelungată cooperare cu CAP, inclusiv documente din 1960, care arătau că Willingham îşi schimbase atribuţiile în cadrul Patrulei aeriene civile – exista şi un număr de serie de la CAP -, dar nimic care să demonstreze că Willingham era ofiţer în rezervă al Forţelor Aeriene ale Armatei. Din nou, am cerut mai multe informaţii.
Am primit fotografii cu Willingham în uniformă, una din 1960 şi alta din 2004. Dar şi aici erau probleme: însemnele distincte de pe rever fuseseră îndepărtate. Pe uniforma armatei ar fi fost U.S., iar pe cea a patrulei aeriene civile ar fi fost CAP. Însă este evident că el poartă emblema CAP pe uniformă, alături de insigna cu aripi, specifică unui pilot al CAP. Are, într-adevăr, şi multe embleme ale Armatei, dar pe uniforma CAP nu este nimic în neregulă cu ele. Însă pe uniforma Armatei, nu ar fi avut cum să poarte embleme sau aripi ale CAP. Acest lucru, pur şi simplu, nu este permis, ceea ce înseamnă că este vorba de o uniformă a CAP, ale cărei însemne distincte au fost scoase.
Deci, a apărut din nou o problemă cu acele fotografii. Ele nu demonstrează că Willingham a făcut parte din Forţele Aeriene ale Armatei şi ne spun ceva despre el, dar nu probează mare lucru. Natura schimbătoare a poveştii, inclusiv a datei, a locaţiei şi a aeronavei, arată că, evident, ceva nu este în regulă. Întrebarea este: ce facem cu acest caz? Martorii care relatează fapte din memorie fac adeseori greşeli minore, sau modifică povestea de la o relatare la alta. Datele se pot schimba pe măsură ce martorii îşi consultă notele, sau îşi dau seama că au greşit ordinea evenimentelor. Cu toţii ne aşteptăm la astfel de lucruri, iar o relatare prezentată exact la fel, de fiecare dată, sugerează mai degrabă că este o farsă, decît un fapt autentic.
Dar unde tragem linia? Această relatare a lui Willingham s-a deplasat din 1948 în 1950 şi, acum, în 1955, deşi Willingham a insistat că Zechel a stabilit data. În declaraţia iniţială, el a spus că zbura cu un F-94, acum spune că era un F-86. Iniţial a spus că nu i s-a permis să intercepteze obiectul, acum spune că a primit ordin să o facă. El vorbeşte despre DEW Line (Linia de Radare de Avertizare Anticipată), care nu a fost stabilită pînă în 1950, şi nu era funcţională în 1955.
Pentru a o scoate la capăt, am întrebat la Arhiva de Date Personale (National Personal Records Center) din St. Louis, despre Robert S. Willingham. Într-o scrisoare din 5 februarie 2009, mi s-a spus că singura informaţie pe care o aveau şi care putea fi eliberată, conform Legii privind dreptul la intimitate din 1974, era că Robert S. Willingham servise în armată din 8 decembrie 1945 pînă în 4 ianuarie 1947 şi că fusese tehnician de gradul 5, un angajat cu rang modest. El servise în teatrul de operaţii european, iar educaţia sa militară fusese ca inginer. Am mai aflat că urmase cursurile Şcolii de sudură şi că fusese „dispecer de autovehicule”. Ei mi-au spus următoarele: ,,Dacă actele s-au aflat aici în 12 iulie 1973, înseamnă că ar fi fost în zona cea mai afectată de incendiul de la acea dată şi e posibil să fi fost distruse. Focul a distrus o mare parte din dosarele personalului din armată începînd cu anul 1912 pînă în 1959, şi dosare ale personalului din Forţele Aeriene începînd cu numele de Hubbard, pînă la litera Z, pentru perioada 1947-1963”.

(va urma)
KEVIN D. RANDLE

COMENTARII DE LA CITITORI