OZN-urile vin din alte civilizaţii, sau dintr-o lume paralelă? (4)

in Lecturi la lumina ceaiului

Oricum, documentul din St. Louis era al lui. Willingham a confirmat că îi aparţinea şi că era seria sa din Armată. Aceasta sugerează că dosarul său nu a fost distrus în foc şi că pretenţia sa în legătură cu serviciul militar suplimentar este nefondată. De asemenea, dosarul lui Willingham nu ar fi putut fi închis decît după 1973, dacă este să-l credem că a servit în Armată, deci nu ar fi fost acolo pentru a fi distrus de foc. Dar documentele pe care le-am putut recupera de la o treia parte, dezinteresată, demonstrează numai un sejur scurt în armată.
Atît Torres, cît şi Uriarte au primit în cele din urmă de la Willingham mai multe documente care păreau să demonstreze că servise în cadrul Forţelor Aeriene. Pe acestea le vom cerceta, pentru a verifica îndelungatul său serviciu în armată. Voi face observaţia că el mi-a spus despre înaintarea lui în grad, în armată, dar eu nu am găsit nimic în acest sens. Fiind înaintat în grad la sfîrşitul anilor ‘40, aceasta i-ar fi permis să urmeze cursuri de zbor şi să servească în calitate de pilot în Coreea, aşa cum susţinea; dar acest fapt ridica alte semne de întrebare, avînd în vedere documentele pe care le-a arătat.
Pentru a demonstra că a fost înaintat în grad, Willingham a trimis o copie a listei cu cei care urmau cursurile OCS (Officer Candidate School / Şcoala de ofiţeri) din Shavetail, un registru anual cu cei din clasele OCS. Aceasta indică faptul că s-a aflat în clasa 51D, care a absolvit în decembrie 1951, ceea ce înseamnă că el nu era ofiţer în 1950 şi nu a primit o funcţie în armată, aşa cum mi-a spus mie. Dacă a fost în acele clase ale OCS, atunci nu avea cum să fie pilot în Coreea. Nu se poate ca un ofiţer să fie într-o clasă a OCS ca student! Nu se poate ca un simplu gradat să piloteze avioane ale Forţelor Aeriene, deci trebuie să fi fost înaintat în grad înainte de 1950. Iată o adevărată problemă pentru Willingham şi, pînă nu va reuşi să aducă documente oficiale care să ateste serviciul său militar, rămînem doar cu povestea lui despre OZN-ul prăbuşit.
În final, trebuie să subliniem aici că este o poveste cu un singur martor. Nu au fost găsite alte persoane pentru a o confirma, deşi s-a sugerat că ar fi fost implicaţi foarte mulţi oameni. Pînă cînd nu vor apărea alte informaţii mai credibile, trebuie să le considerăm pe acestea ca fiind insuficiente.
1950 – Mexico City, Mexic
Ray L. Dimmick a relatat despre prăbuşirea unei farfurii zburătoare, în accident fiind ucis pilotul, care avea numai 60 cm înălţime. Dimmick spunea că autorităţile mexicane au izolat printr-un cordon locul accidentului şi că oficiali militari au ridicat de acolo resturile navei. La început, Dimmick a susţinut că a văzut nava prăbuşindu-se, dar ulterior a retractat această afirmaţie, spunînd că 2 prieteni i-au povestit despre ea. Tot ce a văzut el era o bucată de metal de aproximativ 1,8 m lungime.
2 noiembrie 1951 – Arizona
Un fulger globular verde, gigantic, a străbătut cerul deasupra Arizonei. Spre deosebire de alte mingi de foc verzi, la care existau doar puţin martori, pe aceasta au văzut-o 165 de persoane. Unii spuneau că a zburat paralel cu solul, iar alţii au fost destul de norocoşi să o vadă explodînd. Toţi martorii au spus că nu s-a auzit nici un sunet, nici în timpul zborului, nici în timpul exploziei. Se pare că mingea de foc s-a dezintegrat.

(va urma)
KEVIN D. RANDLE

COMENTARII DE LA CITITORI