OZN-urile vin din alte civilizaţii, sau dintr-o lume paralelă? (5)

in Lecturi la lumina ceaiului

Sfîrşitul verii, 1952 – Nordul oraşului Columbus, Ohio
Vivian Walton, care lucra pentru Departamentul de Telecomunicaţii al Armatei (Army’s Signal Corps), a decodificat un mesaj secret, în care se menţiona prăbuşirea unui OZN lîngă Columbus. Ulterior, un coleg i-a arătat lui Walton fotografii cu o farfurie zburătoare, pe care ea a descris-o ca avînd cam 10 m în diametru şi aproape nici o avarie. Echipa de recuperare a întîmpinat dificultăţi la pătrunderea în navă, în care nu se afla nimeni. Obiectul zburător a fost dus la baza Forţelor Aeriene de la Wright-Patterson.
12 septembrie 1952 – Insula Spitzbergen, Norvegia (1)
Povestea că un OZN s-a prăbuşit pe Insula Spitzbergen, în nordul Norvegiei, între Marea Norvegiei şi Marea Barents, circulă din 1952, şi este chiar responsabilă pentru un raport foarte credibil făcut pentru organizaţia CSETI (Centrul pentru Studiul Civilizaţiilor Extraterestre), a doctorului Steven Greer. Forţele Aeriene au primit mai multe informaţii secrete despre accident, iar ele pot fi găsite în dosarele proiectului Blue Book. Un ofiţer care şi-a amintit că a văzut acele dosare i-a împărtăşit lui Greer ceea ce-şi amintea, dar acesta nu şi-a dat seama că era vorba despre OZN-ul de la Spitzbergen.
Povestea iniţială, aşa cum a apărut în dosarele proiectului Blue Book, relata că, în 9 iulie 1952, un ziar din Berlin, Saarbrücker Zeitung, scria că Forţele Aeriene ale Norvegiei au recuperat o farfurie zburătoare de pe Insula Spitzbergen. Conform articolului, care se găseşte tradus în dosarele Forţelor Aeriene, căpitanul norvegian Olaf Larsen, din Forţele Aeriene, a privit întîmplător în jos, a făcut un picaj şi a văzut că „pe zăpada albă, a cărei suprafaţă avea scînteieri de gheaţă, se afla un disc circular, metalic, cu diametrul între 40 şi 50 de metri, care era chiar mai strălucitor decît zăpada îngheţată… După ce l-au înconjurat timp de 60 de minute, piloţii avionului n-au putut detecta nici un semn de viaţă şi nu au reuşit să stabilească originea sau tipul vehiculului”. Alţii au aterizat în 5 „bărci zburătoare”, lîngă „discul albastru de oţel”. Conform articolului, era „cu siguranţă, una din scandaloasele farfurii zburătoare, spunea Dr. Norsel, un specialist norvegian în rachete…”.
În raport se menţiona că obiectul, care era fabricat dintr-un aliaj metalic necunoscut, avea un diametru de 48,88 metri, era oblic în părţile laterale şi nu avea oameni la bord. „După aprindere, au pornit 46 de motoare cu reacţie, plasate la distanţă egală pe cercul exterior, rotindu-se în jurul unei mingi centrale de plexiglas, care conţinea dispozitive de măsurare şi de control la distanţă”. Problema, aici, este că articolul preciza următoarele: „instrumentele de măsurat au simboluri ruseşti… (şi) este suficient spaţiu pentru bombe brizante şi, posibil, bombe nucleare”.
În final, pentru a-i face fericiţi pe cei care cred că naziştii deţineau o farfurie zburătoare la sfîrşitul celui de-al II-lea război mondial, articolul spune: „După ce a auzit cum arată discul, proiectantul german de rachete balistice Riedel a afirmat: Este o V-7 tipică, la a cărei producţie în serie am lucrat şi eu”.
Materialul respectiv a fost semnat numai cu iniţialele J.M.M. Ole Jonny Braenne, un cercetător scandinav, a încercat să-l găsească pe autor, dar nu a reuşit. Într-o notă publicat în The International UFO Reporter, Braenne scria: „Autorul acelui articol… s-a dovedit de negăsit. Arhivele ziarului nu au informaţii satisfăcătoare despre subiect”.

(va urma)
KEVIN D. RANDLE

COMENTARII DE LA CITITORI