OZN-urile vin din alte civilizaţii, sau dintr-o lume paralelă? (8)

in Lecturi la lumina ceaiului

Edwards a făcut apoi aluzie la faptul că lipsa unor informaţii suplimentare s-ar fi putut datora Statelor Unite. El scria: „De aceea, în 1955, Norvegia discuta cu doi dintre reprezentanţii de frunte ai înşelătoriei legate de OZN-uri, despre propunerea dezvăluirii acestor informaţii, care ar fi scos la iveală falsitatea poziţiei oficiale atît a Statelor Unite, cît şi cea a Marii Britanii!… Nu este greu să ne dăm seama că norvegienii nu au mai dat niciodată publicităţii raportul complet, din cauza sugestiilor primite de la doi dintre cei mai de seamă parteneri economici ai Norvegiei”.
Cu alte cuvinte, atît Statele Unite, cît şi Regatul Unit au făcut presiuni asupra norvegienilor, sub ameninţarea sancţiunilor economice, să ţină secret raportul complet. Se pare că Edwards nu a luat niciodată în considerare eventualitatea ca povestea să nu fie adevărată. La urma urmei, avea fragmentul din ziar. Oare?
Să ne întoarcem la Braenne, care scria în articolul din IUR: „Mai mulţi autori au folosit ziarul Stuttgarter Tageblatt ca sursă pentru povestea de la Spitzbergen. Dar acest ziar, de fapt, nu există. [Nici un cercetător] nu a dat vreodată de urma acestui ziar sau a unui astfel de articol publicat în jurul datei respective…”.
Atunci de unde a apărut acest articol? Braenne are un răspuns la această întrebare. El a scris în articolul său din International UFO Reporter că a aflat despre o revistă germană, UFO Gids, care ar fi publicat, cu mici modificări, articolul apărut în Hessische Nachrichten. UFO Gids citează ca sursă ziarul Stuttgarts Dagblad, din 5 septembrie 1955. După părerea lui Braenne, „evident, cineva a încercat să germanizeze Sttutgarts Dagblad şi nu s-a obosit să-şi verifice sursa”. Se pare că Edwards a folosit o traducere dintr-una din sursele mai vechi, fară să verifice. Edwards sugerează, în cartea sa, că a încercat să afle mai mult: „În 1964, cînd i-am scris unui membru al Comisiei Norvegiene de Anchetă, care investiga cazul Spitzbergen, am primit, după 4 luni, un răspuns criptic: Regret, dar îmi este imposibil să vă răspund acum la întrebări”.
Cuprins de valul de paranoia care bîntuie printre ufologi, Edwards crede că acest răspuns este încă o dovadă a tăinuirii informaţiilor. Se prea poate să nu fi existat alt răspuns, dacă povestea nu este reală. Dar Edwards nu a dezvăluit sursa acestui răspuns, aşa că rămînem cu îndoieli privind legitimitatea ipotezei sale. Dacă nu a existat nici un OZN prăbuşit la Spitzbergen, atunci nu ar fi existat nici o Comisie de Anchetă şi nici un membru căruia Edwards să-i pună întrebări.
Ryan Woods scria în Magic Eyes Only: „În 1985, cercetătorul britanic Philip Mantie a examinat cazul şi a fost informat de guvernul norvegian că nu s-a petrecut nimic care să semene măcar pe departe cu prăbuşirea OZN-ului de la Spitzbergen. Întreaga poveste este complet nefondată, i-a spus lui Mantie – Arild Isseg, şeful Serviciului de Informaţii din Ministerul Norvegian al Apărării. În 1986, subiectul a apărut din nou în cartea ,,UFO Crash at Aztec”, a lui William Steinman, dar el a încurcat accidentele de la Spitzbergen şi Helgoland. Şi a adăugat că pilotul care a văzut cel dintîi accidentul nu s-a mai întors din acea misiune.
William Moore, unul din autorii cărţii ,,The Roswell Incident”, scria într-un număr al buletinului său informativ Focus, din 31 decembrie 1990, că a găsit o traducere a unui articol francez din 1954. Acesta avea la bază un raport elveţian, care sugera că nava prăbuşită era un rezultat al experimentelor naziştilor privind farfuriile zburătoare şi că fusese recuperată de un comando canadian. Moore s-a gîndit că era cea mai veridică prezentare a evenimentului şi cea mai bună explicaţie pe care a auzit-o în legătură cu povestea de la Spitzbergen.
Se pare, deci, că nu există nici o dovadă că evenimentul a avut într-adevăr loc, iar originea poveştii pare a fi un ziar care a inventat detaliile. Nu ştiu dacă editorii ziarului au avut încredere că reporterii au verificat povestea, sau poate chiar acei editori au inventat-o pentru a umple ziarul şi au născocit un nume, sau au adăugat cîteva iniţiale pentru a-i da o notă de autenticitate.
Ne confruntăm aici cu aceeaşi problemă care a apărut de la început în cercetarea OZN-urilor: de fiecare dată cînd se dovedeşte că un caz este o farsă, mai apare cineva cu noi dovezi, despre care pretinde că-i va demonstra autenticitatea. De fapt, nu este prezentată nici o dovadă, însă persoana respectivă jură că informaţiile sînt adevărate, pentru ca, după 5 ani, să mai apară altcineva, care va susţine că povestea este autentică.

Sfîrşit
KEVIN D. RANDLE

COMENTARII DE LA CITITORI