Păcăliciul fluierar

in Lecturi la lumina ceaiului

Încă din străvechi timpuri, cercetătorii în biologie au spus că odraslele primesc de la părinţi, prin cromozomi, o droaie de calităţi sau defecte, ceea ce face ca urmaşii să „împrumute“ destule însuşiri de la taţii lor. Plecînd de la această idee susţinută de savanţi, mi-a trecut prin minte gîndul că tînărul arbitru Marius Avram, care a fost delegat să conducă meciul dintre moldovenii din oraşul aşezat sub Dealul Copoului şi Pandurii aciuaţi pe lîngă parcul unde domină Poarta Sărutului, a dat cu bîta în baltă, aşa cum, de multe ori, iubitul său tată, tot arbitru, tot Avram, fura la unele jocuri pe care le fluiera. Aşadar, gena furăciunii şi a păcălelii s-a transmis de la tată la fiu, ea reuşind să stîrnească în creieraşul pigmeului Marius, despre care se spune că a primit dispensă pentru a intra în rîndul arbitrilor din motive de înălţime, tentaţia înşelăciunii. Şi cel mai recent exemplu a fost la întîlnirea amintită mai sus, cînd acest păcălici cu fluieraşul de gît a mutat o lovitură de pedeapsă, din afara careului, la punctul cu var. Aşa s-a făcut că ieşenii au cîştigat cu scorul de 1-0, în pofida faptului că gorjenii au jucat mult mai bine decît adversarii lor. Din această pricină, antrenorul Edi Iordănescu s-a luat singur la palme, dar a mai şi protestat. Cum era de aşteptat, păcăliciul Marius Avram l-a scos din zona verde pe care o stăpînea, trimiţîndu-l în scaunul din zona spectatorilor. După cîte nefăcute a comis acest arbitru pînă acum, nu înţelegem cum de preşedintele Răzvan Burleanu îl mai trimite să fluiere în teren!; poate doar miopia pe care încearcă să şi-o corecteze cu lupe obţinute din funduri de sifoane l-ar mai putea scuza. Altfel, jocul a fost frumos. Alt meci, pe măsura valorii lor, ne-au oferit echipele Viitorul şi Astra. În mod de netăgăduit, cele două combatante sînt şi cele mai bune din actualul campionat. Trupa lui Hagi se dovedeşte pe zi ce trece că deţine ştiinţa jocului, şi nu este de mirare că se află pe locul secund al primei ligi. Această formaţie, alcătuită mai cu seamă din juni – la 17 ani, Ianis Hagi poate arăta că este la fel de talentat şi de precoce ca tatăl său – este ca un pseudopod creat şi modelat de fostul mare fotbalist Gică Hagi. Partida a fost încinsă, cu faze şi ratări pe măsură, şi  încă din minutul 30, Viitorul a luat conducerea prin uimitorul gol al lui Florin Tănase. Vulpoi de meserie, cei veniţi din oraşul de pe Dunăre n-au intrat în panică, doar lui Şumudică i se accentuase ticul, care semăna mai mult a rînjet, decît a zîmbet. Luînd-o însă mai cu spor, giurgiuvenii au arătat că ştiu ce au de făcut, aşa că din două lovituri bune, una dată de Daniel Nicolae şi a doua de ciocolatiul De Amorim, au egalat, iar apoi au şi învins. Victorie care îi menţine pe primul loc, la 4 clase distanţă de Viitorul. Duminică seară, echipa oierului Gigi Becali, plecată în transhumanţă în Ardeal din pricină de lipsă de teren, a jucat, la Cluj, partida considerată „acasă” cu echipa FC Botoşani. Meciul a fost unul nebun, în care s-au marcat 8 goluri, ca la handbal! Bucureştenii au înscris chiar la începutul jocului, dar moldovenii au egalat, apoi elevii socotitorului Pustai au condus cu 2-1, ca, după aia, în următoarele 3 minute, cele două combatante să înscrie 3 goluri! La un moment dat, tabela arăta un scor egal: 3-3! Însă, ulterior, steliştii au dat drumul la toate motoarele şi au mai marcat două goluri, care le măresc zestrea şi-i aşează în acelaşi scrînciob cu echipa lui Edi Iordănescu! În partida cu pricina, Chipciu s-a dovedit cel mai nervos de pe teren, arbitrul încălţîndu-l cu un cartonaş galben. În rest, n-a făcut mai nimic!

Dan Claudiu Tănăsescu

COMENTARII DE LA CITITORI