Pagini uitate: Sadoveanu despre Caragiale

in Lecturi la lumina ceaiului

OMAGIU

 

Marele nostru Caragiale va privi spre cei ce voiesc a-1 sărbători, cu un zîmbet ironic; cu toate acestea, e bine aşa. Scriitorul acesta şi-a închinat viaţa artei lui şi, cum îmi spunea zilele trecute un prieten, e unul dintre puţinii mînuitori de condei care au dat dovadă de probitate desăvîrşită în cariera lor artistică. Grija excesivă pentru tot ce ieşea de pe masa lui de lucru şi faptul că n-a împărţit niciodată laude de complezenţă ori dezaprobări dovedesc aceasta cu prisos.

Eu n-am apucat vremea cînd se tipărea ,,Moftul român”. Cei ce-1 citeau însă atunci îmi spuneau cu cîtă nerăbdare aşteptau ziua apariţiei şi cum se duceau dimineaţa la poştă, ca să poată smulge foaia din pachetul abia desfăcut. Eu îmi aduc aminte că făceam acelaşi lucru pe vremea foilor lui Caragiale, de la ,,Universul”, a celebrelor bucăţi adunate, apoi, în volumul ,,Momente”. Ce deliciu intelectual erau, pentru noi, liceenii, schiţele lui Caragiale! Eram cîţiva entuziaşti care umblau cu bucata din prieten în prieten, citind-o ziua toată.

Nu mai vorbesc de ,,Conu Leonida faţă cu reacţiunea”, de ,,Scrisoarea pierdută” şi ,,Noaptea furtunoasă”. Le-am văzut de atîtea ori, şi mi-au procurat atîta plăcere! Şi-mi pare rău că nu le pot vedea şi cei mai tineri decît mine, pe scena teatrului nostru ieşean. Pentru nemulţumirile îndurate de Caragiale în trecut, nu sîntem vinovaţi nici noi cei de azi, nici cei ce vin după noi. Aş fi vrut să-l cunosc pe Caragiale. Acum, însă, scriitorul nu mai locuieşte în ţară. Aş fi vrut să-l cunosc pe acel Caragiale plin de vervă neistovită, de trăsături de spirit, de observaţii originale, pe acel causeur fără pereche de care mi-au vorbit cei care-1 cunosc, pe acel vorbitor minunat care, uneori, îl întrece pe scriitor…

Nu l-am cunoscut de aproape. L-am admirat de departe, căci fac parte dintre acei cititori care-şi iubesc mult scriitorii şi dintre acei scriitori care-şi preţuiesc înaintaşii. Poate faţă de admiraţia mea, Caragiale ar fi rămas şi puţin încurcat. Fac parte dintr-o generaţie nouă de scriitori – şi Caragiale a scris undeva că cei tineri, care scriu azi, nu ştiu ortografia şi punctuaţia… Poate a fost nedrept – mulţi dintre noi, cei tineri, o ştim sigur asta; totuşi, ne rămîne încă foarte mult de învăţat de la un înaintaş ca el…

Aş fi vrut să-l cunosc de-aproape pe scriitor; astăzi aş fi avut prilejul să vorbesc mai mult şi mai bine poate de artistul pe care cu toţi îl sărbătorim. Totuşi, şi-aşa, de departe, mi-am alcătuit un Caragiale al meu, pe care-1 preţuiesc, îl stimez şi-l iubesc…

MIHAIL SADOVEANU (1912)

COMENTARII DE LA CITITORI