PĂLĂRII CU PENE DE COCOŞ (27)

in Polemici, controverse

Înainte de 1989, viaţa se desfăşura în mod firesc, fiecare fiind preocupat de problemele personale. Deoarece nimeni nu dorea să se înavuţească, nu exista nici HOŢIE, nici lupta pentru putere. Nici mahalagisme la cel mai înalt nivel, nici droguri, nici…. toate cîte sînt acum.
În concedii, mergeam la munte şi la mare. Nefiind preocupaţi de a strînge avere, încercam să înfrumuseţăm CLIPA. Alegeam cel mai bun hotel şi un restaurant „ca lumea“. Într-o vară, am primit aprobarea să plecăm în concediu în Bulgaria, la Nisipurile de Aur. Am plecat împreună cu doi prieteni, care aveau un Mercedes alb, foarte elegant. Am dormit în cort şi am gătit pe lampa de gaz. Cam incomod, însă „eram în străinătate“. Magazinele din Sofia erau cu un pas înaintea celor din Bucureşti. Aveau scări rulante şi produse care nu se găseau la noi, aduse din Occident. Ne-am cumpărat un mic casetofon Philips, o mare noutate pe atunci, şi cîteva casete imprimate cu Paul Anka, Rita Pavone, Cliff Richard, Rafael şi alţii. Ne-a costat „o avere“. Căsnicia noastră a fost una de excepţie. Aş fi putut fi invidiată chiar de prinţesa Diana. Şi totuşi, una din Ursitoare s-a gîndit să arunce o pietricică în liniştea noastră, ca să o tulbure puţin.
Într-o zi, cînd am ajuns acasă şi m-am aşezat pe scaun, am simţit o durere cumplită în abdomen. Nu m-am mai putut ridica de pe scaun. Soţul meu a chemat medicul. Spre norocul meu, acesta a pus un diagnostic corect.
Aveam o sarcină extrauterină cu hemoragie internă puternică. Viaţa mea atîrna nu de ore, ci de clipe. Am fost operată urgent. După un an, am trecut din nou prin acest coşmar. Datorită transfuziilor de sînge , „m-am pricopsit“ şi cu o hepatită de tip B, şi nu mai era posibil să avem copii. Cînd soţul meu a trebuit să plece pentru 6 luni la Paris pentru specializare, tocmai cînd, după atîtea întîmplări, prinsesem, în sfîrşit, o oază de linişte, gîndurile mele s-au răvăşit, gata, gata să-mi pîrjolească sufletul. Nici soţul meu nu era încîntat de plecare. Mi-a spus că, imediat după plecarea lui, să cer aprobare ca să plec şi eu la Paris, pentru trei luni, în vederea „unirii“ familiei. Nesperat, am primit aprobarea şi, după o escală de o noapte în Zürich, provocată de ceaţa de pe aeroportul din Paris, am plecat abia a doua zi spre Paris. Pe cheltuiala TAROM-ului, toţi pasagerii au servit o cină, pe care nu o voi uita niciodată. Supă de broască ţestoasă, salată din toate fructele pămîntului ( la noi, atunci, nu se găseau nici măcar portocale).
În Oraşul Luminilor, fiecare vrea să fie „cineva“, pe străzile pline de vise. Aici, Viaţa, Speranţa, Frumuseţea, Iluziile, Deziluziile, Bogăţia, Sărăcia, Noaptea, Ziua, sînt mereu într-o luptă acerbă cu Eternitatea. Negrul, supărat, pregăteşte Moartea. Albul îl întrece însă în strălucire şi, din amestecul lor, ia naştere NEÎNŢELESUL, dorinţa perfecţiunii, mîngîind cu privirea zîmbetul enigmaticei GIOCONDE.
Cît am stat la Paris, în cele trei luni m-am întîlnit cu GIOCONDA cam de 10 ori, de asemenea cu VENUS din MILO şi cu toate minunile lumii – o lume a luminii – întruchiparea perfecţiunii.
În căutarea celor 3 Muşchetari, am străbătut Parisul, legănată de SENA care, de veacuri, îşi continuă nestingherită drumul pe sub podurile monumentale. Am coborît în Istorie la Fontainebleau şi Versailles; am atins Tronul lui Napoleon care, după ce a cunoscut sublimul, a sfîrşit în neant. Aveam un sentiment profund de nelinişte cînd treceam prin somptuoasele palate, încercînd să „pipăi“ trecutul, imposibil de adaptat prezentului, pentru a găsi o cît de mică asemănare între Leonardo da Vinci şi Picasso. Oare cum l-am privi acum pe Napoleon , dacă ar reveni? Nu i-ar fi teamă de tehnica modernă, pe care nici nu şi-ar putea-o imagina? El a domnit aici, a fost împărat; s-a luptat, a visat, a sperat. Noi nu facem decît să „adulmecăm“ paşii lui. Alergam de la o lume la alta şi nu găseam clipa ce naşte izvoare de apă vie, la care se adapă trecutul şi prezentul în setea căutării. Găseam un răspuns în chemarea clopotelor Catedralei Notre -Dame, a Bazilicii Sacré-Coeur, a Bisericii Sainte-Trinité, în Rugăciune, meditaţie în Casa Domnului. Aici liniştea era deplină. Celebrii: REMBRANDT, VAN GOGH, LEONARDO DA VINCI, RAFAEL l-au imitat pe Creator în operele lor, însă fără Lumina şi Cuvîntul Lui. „EU SÎNT” UNICUL ARTIST. Voi doar copiaţi“.
Nu voi uita niciodată slujba la care am participat la Catedrala Notre Dame în noaptea de Crăciun. Uitînd să mai plec de acolo, cu greu am reuşit să ajung la hotel. Mă rătăcisem la metrou, mergînd în sens invers… N-am neglijat nici marile magazine, adevărate sanctuare ale frumuseţii, unde am avut plăcerea să-i întîlnesc pe Magda Ianculescu şi Octav Enigărescu, solişti ai Operei Române din Bucureşti. Eram cu o altă prietenă româncă şi cînd ne-au auzit vorbind româneşte, au venit la noi şi, ne-am împrietenit. Ne întîlneam aproape zilnic.

(va urma)
LILIANA TETELEA

COMENTARII DE LA CITITORI