PĂLĂRII CU PENE DE COCOŞ (34)

in Polemici, controverse

BASMUL „BALAURUL CU MAI MULTE CAPETE“
A fost odată o ţară în „Epoca de aur”, condusă de-un balaur cu două capete. Cel de-al doilea cap-pereche îi şoptea mereu la ureche primului: «Fă-i pe supuşii tăi pitici şi mai mici. Să se plimbe doar prin „ curte“, să nu vadă ce-i dincolo de garduri». Şi piticii, care primeau porţia pe jumătate, munceau din zori şi pînă în noapte, stînd, zilnic, la cozi pentru carne şi lapte. Lumina, deşi venea de la Răsărit, ne întuneca, mereu, din ce în ce mai rău. Ca flacără albastră ardea speranţa noastră. Într-o Sfîntă zi de Crăciun, cînd s-a născut ISUS, păgînii, nu creştinii, sub stindardul Libertăţii, au împuşcat cele două capete, aruncînd peste noi blestemul să nu ajungem nicăieri. Capetele balaurului s-au reîncarnat, s-au multiplicat şi au promis că oricine VA TRĂI BINE! Piticii, adică noi, de cînd a venit „beleaua“, strîngem mereu cureaua. „Ciuruiţi“ şi amărîţi, trăind cu frica-n sîn că salariile şi pensiile vor fi „decapitate“ pe jumătate, ştiind că şomajul e în floare şi datoriile cresc peste hotare, cum să ne mai amintim de darurile cereşti? Cum să ne mai bucurăm că, din roua florilor poţi să sorbi cu nesaţ fiecare clipă din zilele lungi, pînă la stele? Cum să mai simţim culorile Curcubeului, care leagă pămîntul de cer, munţii de cîmpii, pe care zburdă fluturi argintii. Am uitat ce înseamnă mireasma fînului, cum arată evantaiul cozii de păun, cum se aude cîntecul ciocîrliilor, dangătul clopotului ciopoarelor de mioare, susurul izvoarelor şi cîte toate balsamuri spirituale ,„pictate“ şi binecuvîntate de CREATOR şi dăruite pentru a fi păstrate cu demnitate de fiecare în parte, ca să trăim în libertate. De atîta „libertate“, parfumul Planetei Albastre s-a risipit în fum şi ne îneacă prostituţia şi corupţia, iar bunului simţ i-au crescut dinţi şi muşcă din demnitatea poporului nostru, aflat într-o ţară care pare democrată şi în care din amintiri rămîn doar torţe care aruncă umbre şi lumini. Încet, încet cîte una se stinge, dar speranţa le reaprinde şi, din lacrimile cristalizate, vom zidi un castel, în care, fără îndoială, vom locui. Pe aripa Timpului necruţător nu va mai flutura speranţa, ci realitatea cînd, în fine, democraţia o să devină un izvor de progres, nu de ruşine. Bucuraţi-vă, Vaticanul a recunoscut că extratereştrii au venit din Univers pe Pămînt şi, ca într-o poveste, piticii vor creşte înalţi, creînd un drum de mătasă în ţara noastră.
Fiind ardeleancă, eu sînt „dintr-o bucată“ şi, chiar dacă nu se cuvine, lucrurilor le spun pe nume. Gîndul mă îndeamnă, în prag de toamnă, cînd subtilul se confundă cu firescul, plutind prin amintiri, să despart întunericul de lumină, pentru ca realitatea să străbată aura adevărului. Trecutul şi viitorul „conduc“ spre absolutul cu care ne iubim viaţa, mereu vrăjiţi de calea spre misterul Universului. În basmul „Balaurul cu mai multe capete“, din păcate, cele spuse sînt adevărate. Poate cineva să conteste Istoria? Şi cîte capete are Balaurul hoţiei, al incapacităţii, al prostiei? Le-a numărat cineva? Nu! pentru că ele sînt FORME ASCUNSE.
„Mai greu o scot la capăt cu FORMELE ASCUNSE
(de cîte ori de exactităţi pătrunse?)
Doar se aude, se vede şi se ştie
că viaţa are şi repetenţie!
Şi nu din cauză de note sau ştiinţă
cît din motive de deloc întîmplătoare neputinţă!
Deci, rezumînd voi spune
că aceste năstruşnice FORME ASCUNSE
rămîn şi aureolate şi veşnic nepătrunse“.
(Liviu Cămui, fragment din emisiunea
„Du-mă cu tine, la capătul lumii)
A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti. A fost şi VA MAI FI!

(va urma)
LILIANA TETELEA

COMENTARII DE LA CITITORI