Pamflet dedicat perechii Traian Băsescu – Elena Udrea

in Alte știri

 

 

 

…În vis, temporarul locatar al Scroviştei i se arăta pe post de Sfîntul Sisoe, pătruns în Rai nimeni nu ştia cum. Cei de acolo se pomeniseră cu el înăuntru, iar acum se-ntrebau unul pe altul: cine n-o fi controlat cum trebuie accesul pe la Poarta Raiului?! Cu şalupa pe lac, sigur nu venise, că lacul fusese secat cu o săptămînă mai-nainte. Serviciile lor Secrete, ştiind ele mai multe, aveau ,,suspiciuni rezonabile” cum că năzdrăvanul ar fi sărit gardul. Nu era exclus nici ca omul lui de la Curtea Divină să fi redactat o erată, în baza căreia putea să intre oricînd, oriunde. Ambasada SUA în Rai dăduse imediat un Comunicat oficial, cum că, de data asta, nu era implicată; pentru ei, Sisoe devenise total neinteresant.

Şi atunci?… Atunci, hoţul cu un păcat, păgubaşul cu o mie! Dar, dacă ditamai autorul ,,Baladelor vesele şi triste” nu reuşise să dezlege misterul, vorba aia, avînd la dispoziţie originalul, n-aveai cum să-l mai descîlceşti cu anagrama lui Sisoe, deci cu o amărîtă de sosie… Odată intrat, ce să-i mai facă? Să-l dea afară? Nu putuseră ăia de Jos să-l dea afară, cu tot referendumul lor! Să-i strige ,,Ieşi afară, javră ordinară!”? Nu cadra cu foarte înalta lor poziţie. Apoi, ştiau că oricum n-ar fi ieşit; abia ieşise el din Vila Lac 3! În Rai?… Ce să mai vorbim discuţii: era frumuseţea frumuseţilor! Peisaje mirifice, acorduri de harpă, parfum de tei… Că nu degeaba-i mai zicea şi Paradis. Ăhă-ăhă, la nevoie, chiar Paradis Fiscal!… Nu tu întristare, nu tu suspin, nu tu convocări la DNA. Doar mici tentaţii – cîte un şarpe, cîte un măr, dovadă că, totuşi, careva acţiona sub acoperire… Sisoe chiar intenţiona să se ocupe serios de problema respectivă. În rest, Bibliile adăstau pe altare din lemn de măslin, nu pe capota vreunei Dacii Logan. Tot să trăieşti! Mă rog, în cazul de faţă sintagma ,,să trăieşti!” se potrivea doar parţial color…

Cum se sărbătorea ziua cuiva – ceea ce, cu atîţia urcaţi la Cer, se întîmpla zilnic -, cum îi ardeau un chef. Cu nectar şi ambrozie, Raiul nefiind vreo ,,Cireşică” sau vreun ,,Golden blitz”, unde să bei vin cu halba, apoi să pleci cu maşina. Cînd auzise că alcoolul e interzis, Sisoe se strîmbase şi mai rău decît era în realitate: Ăhă-ăhă, mai bine beau suc de paie! Apoi se mai obişnuise, căci tot învăţul are şi dezvăţ. Fără alcool, deci, o ţineau, seară de seară, tot într-o paranghelie!

Iar blonda… Să fie clar, blonda Marilyn Monroe, nu vreo blondă oarecare! Celebra Marilyn, în la fel de celebra ei rochie albă, săltată de adierea divină pînă spre… Ba chiar cu un trabuc mai sus de frunza de viţă, deci Marilyn, cînta… of course, cînta languros: Happy birthday to you, mister president!

Sisoe nu era sigur dacă Marilyn îi cînta lui personal, şi nu cumva, ,,Împuţita de ea!”, lui Johnel-Fitzgeraldel Kennedel, care stătea mult mai spre capul mesei. La urma-urmei, nu conta, găsea el, imediat, o altă blondă, care să-i cînte la ureche: Duşmanii-ţi poartă pică,/ Dar n-au valoarea ta,/ Să-i bagi pe toţi în spume,/ Că ca tine nu-i nimeni pe lume!

Desigur, mai avea de lucrat niţel pe versurile astea – la ritm, la rimă, să le facă să dea din coadă, cum zisese poetul… Dar nici asta nu era vreo problemă, doar mai scrisese poezii. Apoi, dăduse el din coadă Emil Boc, şi n-ar fi dat două-trei rime?…

Dacă nu găsea o blondă, la o adică ar fi mers şi Gheorghe Gheorghiu (Dej): Că dacă Nuţi nu mai eeee,/ Nimic nu eeee!/ Nici Blaga nuuu-i, nici Nana nu-i,/ Rămîn al procuroooruuului!

Cum un necaz nu vine niciodată singur, ceilalţi pensionari ai Raiului, sătui pînă peste cap de minunile – fără număr, fără număr! – pe care le săvîrşise dumnealui într-o viaţă anterioară, îl trăseseră pe linie moartă. Dar moartă-moartă, cu dric la poartă şi cai mascaţi! De la magazia Raiului, nici aură de sfînt nu-i dăduseră. Tipul de acolo zicea că tocmai li se sleise bugetul, aşa că fuseseră nevoiţi să reducă stocul de aure cu 25 la sută. Ba îl luase şi la mişto, oferindu-i un disc cu muzică de jazz; dacă dorea să umble cu Aura Urziceanu pe cap, n-avea decît. Găozarul dracului! Fusese cît pe ce să-i tragă un cap în gură.

Toţi sfinţişorii aveau nu numai aure luminoase, ci şi cîte o ceată de credincioşi/credincioase, pe care o plimbau, cît era ziulica de lungă, de pe un norişor pe altul. Desfăşurînd cu ei/ele felurite activităţi – fie să dea peste cap o bericică fără alcool la ,,Buturuga heruvimului”, fie corurile lor reunite interpretînd ,,Puşca şi cureaua lată”, fie… Dar să nu ne luăm după tabloide – pînă şi-n Rai păcătoasele alea scriau vrute şi nevrute!

Uneori, disputau meciuri de fotbal. Şi amicale, ei-înde-ei, şi internaţionale. Cu reprezentativa Iadului, bineînţeles, că de unde alţi adversari? Extratereştri, în afară de Mironov, generalul Străinu şi Mihai Răzvan Ungureanu nu prea călcaseră pe-acolo, aşa că n-adunau de-o echipă; doar dacă-i naturalizau pe Cozmin Guşă, Codrin Ştefănescu şi Tudor Barbu. Dar nu – ăştia s-ar fi transferat imediat la altă formaţie… Iar pe Oprea nici atît, că sigur trîntea meciul!

Purgatoriul părea a fi, şi el, o invenţie electorală; încercaseră să-i contacteze de cîteva ori, ca să organizeze un ,,triunghiular”, însă o voce feminină, aducînd mult cu a lui Stelian Tănase, le spunea invariabil: ,,Numărul format de dvs. nu poate fi apelat!”.

Ceruse să fie inclus şi el în echipa Raiului, numai că selecţionerul îl refuzase categoric: Nu! Că te uiţi la slănină şi pasezi la făină!

Echipa Iadului cîştiga mereu. Avea Raiul cei mai buni jucători, numai că antrenorul Iadului era Satana. Ăia, ai dracului, abia aşteptaseră să-l dea afară arabii, că-i şi făcuseră contract pe viaţă! Antrenorul Raiului era tămîie – pupa într-una iconiţe şi dădea cu caşcheta de pămînt, altceva nu ştia. Ba da, mai ştia bine ceva: cum se apropia meciul, cum se văicărea că are mulţi accidentaţi!

De pe un norişor, nea Tomiţă Caragiu îi avertiza şi de un alt pericol: Eu v-am mai spus, arbitrii sînt şi ei oameni; oamenii dracului!

Sărmanului Sisoe nimeni nu-i încredinţa nici o sarcină, lăsîndu-l în plata Domnului. Întrucît n-avea altceva de făcut, trimitea mesaje după mesaje pe facebook. A funcţionat o vreme… Un mesaj, două mesaje (ăhă-ăhă, ăsta substantiv de genul neutru!), o sută de sfaturi, două sute de ,,opriţi-vă, imbecililor!”, trei sute de ,,lichele”!… Da’ pînă cînd, mă, pînă cînd?! Că, la un moment dat, îi venea boala lu’ Calache! Şi-atunci, dîgîdîm-dîgîdîm, demara în trombă cu snow-mobilul peste norişori.

Într-o primă fază, a încercat să socializeze diplomatic, gudurîndu-se pe lîngă sfinţişorii mai mici în grad. Dar aceştia îl trataseră după metoda ,,varză de Bruxelles”; nu-l băgau deloc în seamă, ori, cel mult, îl băteau din mers pe umăr, trecînd cu grăbire mai departe. Unul, căruia nu-i înţelesese prea bine gestul, îşi răsucise insistent un deget în dreptul tîmplei. În timp ce se ţinea, totuşi, scai după ei, ca să pară cît de cît mai impunător, se urcase pe-o bordură. Care bordură, fir-ar Videanu al… Dar nu, în Rai drăcuitul era interzis. Nenorocita de bordură se sfărîmase de cum se cocoţase pe ea! Sfinţişorii parcă atîta aşteptaseră – îşi dădeau coate şi rîdeau pe-nfundate. A pus în aplicare planul B, urmînd să reclame marginalizarea, discriminarea, habar n-avea cum să-i zică, la comenduire. Ştiind că pînă la Dumnezeu te mănîncă Sfinţii, ar fi vrut să o ia ierarhic, dar de unde să-nceapă? Că în Rai nu el îi făcuse chesto… Nu el îi făcuse Sfinţi. După ordinea din calendar, trebuia să se ducă mai întîi la Sfîntul Vasile, dar cum să se mai ducă, după ce n-avusese de lucru şi-i zisese adio? Atunci, cînd cu Sfînta Elena… Vasile nu-l ierta nici să-l pici cu ceară, era căpăţînos rău!

Sfîntul Ion ridicase din umeri: ,,Sisoe, n-am cum să te mai ajut. Prostănacii ăştia, cînd au aflat că sînt liber-cugetător, m-au ejaculat cît ai zice Vanghelie! Nu mai am nici o putere, am ajuns ca sindicatele – ele vorbesc, ele aud…”. Totuşi, îi dăduse o rază de speranţă: ,,Mai încearcă pe la vară, că vara nu-i ca iarna. Am mai fost eu în dizgraţie, după care le-am arătat cine-i Ion!”.

Sfînta Elena l-a trimis la Sfîntu’Aşteaptă: ,,Aşteaptă să-mi rezolv mai întîi eu problemele! Nu vezi ce s-au pus ăştia pe capul meu?”. Pînă atunci, îl invitase la băi: ,,Băi, Sisoe, te fac o-mpachetare cu aloe?”.

Sfîntul Ilie, conform stilului şi metodelor lui de lucru, a tunat şi-a fulgerat: ,,Ai uitat cum te-ai purtat cu ginere-miu?! Zît, d-acilea!”.

Mai rămăsese Sfîntul Petru, dar ăsta n-avea glume cu el nici cît Iohannis cu Ponta; în cafeneaua ,,Îngerul albastru”, de pe Pajiştea 13 bis, colţ cu Calea Lactee, 2 arhangheli şuşoteau că, pe Pămînt, Sisoe l-ar fi lucrat în foi de viţă (fără legătură cu viţa de sub rochia lui Marilyn!), iar acum Petrică i-o plătea ,,parandărăt”. Codificat, PD.

Disperat, ceruse audienţă la Dumnezeu: ,,Dă-mi, Doamne, şi mie, 7-8 credincioşi, să am şi eu ceata mea. Cum adică, ăhă-ăhă, din şmecherul şmecherilor, am ajuns fraierul fraierilor?!”. Dumnezeu, c-o fi, c-o plezni, se codea să i-o spună verde-n faţă… Văzînd că nu-l înduioşează, Sisoe tăiase 25 la sută din pretenţii: ,,Dă-mi, Doamne, 5-6 credincioşi, că n-o fi gaură-n Cer!”. Vărsase şi cîteva lacrimi, aşa, pentru impresie artistică, ceea ce-l enervase rău pe Bărbos: Alo, Sisoe, termină cu circul! Numărul ăsta a ţinut acolo, jos, cu Stolo, cu viitorii judecători… Aici, însă, ciocu’ mic, băiatule!

Insistent pînă la Dumnezeu (că de-atunci rămăsese vorba asta), Sisoe făcuse o ofertă care, după părerea lui, nu putea fi refuzată: ,,Doamne, mînca-ţi-aş Mărinimia Ta, dă-mi un credincios! Unul singur, de sămînţă… Poftim, dă-mi-l măcar pe Gelu Vişan!”.

Scos din sărite, Bărbosul a răbufnit: Nu ţi-l dau, Sisoe! Că eşti stătut şi mi-l sminteşti şi mai rău!

SORIN SATMARI,

(din volumul în curs de apariţie ,,Încurcă-i, drace!”)

COMENTARII DE LA CITITORI