Pămîntul e vizitat de fiinţe din viitor (3)

in A nu se citi noaptea

Multe persoane şi-au contramandat călătoria cu Transatlanticul, invocînd tot felul de motive, printre care şi acela că ar aduce ghinion să participe la prima cursă lungă a unui vapor. E posibil ca aceste persoane să fi avut un presentiment al iminentei catastrofe. Scriitorul britanic W.T. Stead, care fusese invitat la o conferinţă de preşedintele american Wiliam Howard Taft (1857-1930), publicase, cu ani în urmă, un articol, în care prezenta naufragiul fictiv al unui vapor, din cauza intrării în coliziune cu un aisberg, în Nordul Atlanticului. Contele Louis Hamon, cunoscut sub pseudonimul de „Cheiro“, un practician al vizionarismului, l-a înştiinţat pe publicistul britanic despre o viitoare călătorie a acestuia cu vaporul. Stead n-avea în intenţie, în acel moment, nici un plan de călătorie, însă, după ce a reflectat puţin, s-a hotărît să se consulte şi cu un alt medium, W. de Kerlor. Şi acesta i-a spus clientului său că, în curînd, va face o călătorie în America. În modul său specific, W. de Kerlor a mărturisit că a depistat numai jumătate din carcasa vaporului. Dar lucrurile nu s-au oprit aici. La scurt timp a visat că o să se producă o catastrofă maritimă, la care va lua parte şi el. În visul său, mai mult de 1.000 de oameni se luptau pentru propria viaţă. Stead a primit multe „semnale“ vizionare, printre acestea numărîndu-se şi o scrisoare primită de la o înaltă faţă bisericească din Anglia, care prevestea naufragiul Titanicului. În tot acest timp, publicistul habar n-a avut că se afla printre pasagerii acelui vapor. A urmat invitaţia preşedintelui american, pe care, o ironie a sorţii, nu a putut să o refuze. Stead şi-a rezervat o cabină în vaporul cu pricina, iar soarta şi-a urmat cursul. Ultima sa scrisoare, trimisă la Queenstown, lăsa clar să se înţeleagă că el însuşi, pe cînd se afla la bordul vaporului, a avut nişte viziuni foarte sumbre. El şi-a pierdut viaţa odată cu naufragiul Titanicului. Ian Stevenson a publicat numai cazurile clare de precognitivitate şi pe acelea care s-au anunţat cu două săptămîni înainte de dezastru. Multe dintre mărturii se găsesc şi acum în arhivele societăţilor parapsihologice. Nimeni nu va şti vreodată numărul real al prevestirilor legate de catastrofa maritimă ce a făcut înconjurul lumii. W.E. Cox s-a ocupat, într-un studiu ştiinţific, de percepţiile precognitive ale catastrofelor feroviare. El a investigat 28 de astfel de incidente, în care cel puţin 10 persoane au suferit leziuni grave. Cox a ţinut o statistică şi a observat că numărul călătorilor s-a redus faţă de cît era în mod normal. O simplă întîmplare, sau e ceva mai mult de-atît? El a explicat acest fenomen ca fiind unul „subliminal“, adică o precognitivitate de nivel inferior, pe care orice om şi-o prelucrează în mod diferenţiat. În astfel de momente, cînd percepţia precognitivă pătrunde în conştiinţă, aceasta aflîndu-se în stare de veghe, mulţi oameni îşi anulează călătoriile, evitînd catastrofe iminente. În 1966, în localitatea Aberfan, din Ţara Galilor, o uriaşă haldă de zgură a alunecat peste o şcoală şi apoi peste o parte a acelei localităţi, îngropînd, pur şi simplu, 144 de persoane. Numeroşi cetăţeni din întreaga Anglie au perceput în vis, cu cîteva săptămîni mai înainte, această catastrofă. Psihiatrul englez J.C. Barker a strîns 35 de rapoarte, în care erau consemnate o serie de presimţiri în legătură cu tragedia de la Aberfan. În 24 de cazuri, vizionarii le-au comunicat membrilor familiei, vecinilor şi prietenilor, sumbrele lor experienţe precognitive. Din astfel de constatări se poate deduce că există o corelaţie între probabilitatea producerii unei catastrofe şi numărul perceperilor precognitive referitoare la acea catastrofă – un fenomen absolut inteligibil. Stanley Krippner, un parapsiholog american, ne prezintă un interesant caz de precognitivitate onirică. „Într-o noapte, o femeie şi-a trezit bărbatul din somn şi i-a povestit că a visat ceva îngrozitor. Ea a visat că un candelabru uriaş s-a prăbuşit peste patul unde dormea fiul lor. Femeia a mai visat şi că, în urma acestui accident, copilul a decedat pe loc. Ceasul din camera copiilor arăta orele 4,35. Auzind această descriere, bărbatul s-a amuzat pe seama fricii soţiei sale, pe cînd aceasta şi-a luat băiatul în pat cu ei. Două ore mai tîrziu s-au auzit din camera copilului zgomote şi pocnituri puternice şi, într-adevăr, candelabrul s-a prăbuşit. Limba ceasului indica orele 4,35“.

(va urma)

ERNST MECKELBURG

COMENTARII DE LA CITITORI