Pămîntul e vizitat de fiinţe din viitor (5)

in Lecturi la lumina ceaiului

 

 

La 24 ianuarie 1970, orele 19,45, pe o stradă de la periferia oraşului Charleroi, la 12 km distanţă de Bruxelles, Leon Herbosch a observat o pată ovală, de un verde-strălucitor, cu un diametru de 7-8 metri. „Pata” devenea tot mai luminoasă, se înălţa cu vreo 5 metri deasupra solului şi căpăta forma unui clopot. Verdele strălucitor al petei respective se transformase într-un alb spălăcit. Interiorul ciudatei structuri se compunea din nenumărate particule strălucitoare, care se mişcau în toate direcţiile. Lui Herbosch, aceste particule i se păreau a fi lipsite de miros. Ele erau şi silenţioase. După cîteva secunde, „clopotul” s-a regrupat şi a luat, din nou, forma iniţială, cea a unei pete care se îndepărta, încet, de Herbosch, dispărînd în spatele unei clădiri. Oare ceea ce încerca să se materializeze în faţa lui Herbosch să fi fost o gaură de vierme macroscopică, invizibilă pentru noi, sau o sondă temporală venită din viitor? În numeroase alte cazuri, materializarea obiectivelor a fost atît de fină, încît obiectele – evident, parţial materializate – le apăreau martorilor oculari ca fiind transparente. Într-o zi de septembrie a anului 1956, pe la orele 15, un cetăţean aflat în apropiere de Berkshire (Anglia) a văzut un obiect care avea forma unui ou, înalt de 1,5 m, ca o picătură de ploaie uriaşă plutind deasupra Pămîntului, la 2 metri de la sol. Imaginea era una formidabilă, neexistînd nici o eroare la mijloc. Omul a avut impresia că se afla sub observaţia „oului” transparent. După cîteva secunde, „obiectul” a dispărut cu viteză mare. Să vă relatăm un alt caz. În anul 1968, într-un parc din Bristol (Anglia), două persoane au zărit, la o distanţă de 100 de metri de ele, o „cupolă” de circa 5 metri înălţime, avînd forma unei jumătăţi de sferă. „Cupola” plutea deasupra Pămîntului, era transparentă şi strălucea. În interiorul obiectului se putea vedea o coloană luminoasă. După cca. 20 de secunde, lumina s-a stins. Oare „cupola” a realizat un schimb de dimensiuni? Un fenomen asemănător a fost fotografiat, în 1944, de către nişte piloţi germani, undeva deasupra Carintiei (Austria). A fost o întîmplare sau era vorba despre acelaşi „obiect”?

  1. von Ludwiger face anumite precizări, în volumul „Mufon”, despre un alt caz deosebit de interesant, petrecut la data de 19 noiembrie 1974, la Uzes (în Sudul Franţei). „La data de 19 noiembrie, o sferă s-a apropiat de o casă ţărănească. Avea culoarea opalului şi un diametru de 2 metri. Cu toate că ciudatul obiect de formă sferică părea să atingă pămîntul, împrejurimile acestuia nu erau luminate, în ciuda strălucirii sale. Tînărul Christophe Fernandez, în vîrstă de 16 ani, a observat, pentru prima oară, pe la orele 18, acest obiect, care s-a menţinut complet nemişcat, timp de vreo 15 minute, la o distanţă de 35 de metri de casă. În acele momente, martorul ocular l-a putut fotografia de două ori, odată cînd se afla la o depărtare de 35 de metri, iar a doua oară, cînd obiectul se găsea la o distanţă de 25 de metri. Referitor la acest obiect, vă pot preciza că el s-a deplasat în sus, de parcă ar fi căutat ceva. Cînd a atins înălţimea de 5 metri, obiectul zburător s-a oprit din nou şi se putea vedea, cu toată claritatea, un obiect lung, de 80 cm, avînd forma unui cilindru cu un diametru de 40 de centimetri şi foarte luminos. Martorul a simţit o anumită dogoare pe care o emana obiectul respectiv. Deodată, acesta s-a avîntat în sus şi, în cîteva fracţiuni de secundă, a dispărut. Mai tîrziu, alţi 5 martori oculari au relatat că au observat, şi ei, obiectul, dar de la o distanţă mai mare. În timpul derulării acestei întîmplări, timp de cîteva momente, obiectul zburător a fost transparent, astfel încît, în spatele lui, se putea observa un zid de piatră. Este de remarcat faptul că fenomenul transparenţei obiectelor este însoţit de un proces de materializare şi dematerializare, ceea ce în cadrul manipulărilor spaţiale corespunde teoriilor cu privire la proiecţie, emise de renumiţi oameni de ştiinţă. În astfel de cazuri avem de-a face cu obiecte quasi-materiale care, venind din viitor, sau dintr-o realitate paralelă, „se teleportează” în lumea conştiinţei noastre.

Celebrul psiholog şi psihiatru elveţian C.G. Jung (1875-1961) are opinii asemănătoare cu cele abordate de noi. Conceptele sale, care au drept fundament teoria arhetipurilor, se referă mai mult la aspectul psihic al fenomenului O.Z.N. (savantul numea O.Z.N.-urile „obiecte plăsmuite de gîndirea noastră”) şi mai puţin la călătoriile în timp, lucru explicabil dacă ne gîndim că, în timpul elaborării teoriilor sale, lipseau datele esenţiale fizico-teoretice cu privire la posibilitatea realizării unor deplasări în alte realităţi. Von Ludwiger ţine să mai precizeze că O.Z.N.-urile „nu pot fi fenomene de natură psihică, de vreme ce ele se supun, cu greu, legilor ce corespund, în psihanaliză, imaginilor plăsmuite de inconştient”. Tot el este de părere că aceste imagini au o valoare mai mult simbolică. În acest sens, el a afirmat: „Fenomenul O.Z.N. prezintă multe însuşiri pur fizice, cu valoare simbolică redusă: mişcarea în timpul zborului – aidoma unei frunze care cade -, luminile ce pulsează, emanaţiile monocromatice ale luminii şi multe zgomote”. Să ne gîndim că nişte supercivilizaţii ar dezvolta, în cadrul galaxiei noastre, aşa-numitele sisteme de propulsie „exotice”, precum acceleratorii gravitaţionali, radiatorii de energie etc. – vehicule pentru hiper-salturi. Atunci, perspectivele noastre ar fl accidental descoperite, nu neapărat îmbunătăţite, de nişte identităţi străine. Fără îndoială, toată această chestiune este un exemplu de calcul statistic. Probabilitatea existenţei unui număr mare de supercivilizaţii, care să dispună de sisteme de propulsie eficiente, este mai degrabă scăzută. Exobiologul american Carl Sagan consideră că ar fi cca. 1 milion de civilizaţii superior-dezvoltate numai în Calea Lactee. Acestea, statistic vorbind, s-ar întinde prin întreaga noastră galaxie. Desfăşurarea lor de-a lungul unui spaţiu atît de mare ar însemna că noi ar trebui să rămînem pur şi simplu nedescoperiţi din cauza distribuirii limitate a inteligenţei tehnice, fiind consideraţi planeta nesemnificativă a unui soare relativ mic. Conform lui Sagan, dacă Pămîntul ar fi vizitat de un singur O.Z.N. pe an, ar însemna că ipoteticele civilizaţii ce călătoresc prin spaţiu lansează, anual, zeci de mii de nave spaţiale. În galaxia noastră, acestea corespund cu cca. 10 miliarde de plecări pe an. Chiar şi o supercivilizaţie ar fi depăşită de astfel de experimente costisitoare. Semnalele radio emise de pe Pămînt, precum şi cele cîteva teste de explozii atomice i-ar determina pe „prietenii” noştri din Cosmos să pună Planeta Albastră sub o permanentă supraveghere.

Sfîrşit

ERNST MECKELBURG

COMENTARII DE LA CITITORI