„Panama Papers“, traficul cu arme româneşti şi spionarea lui Kövesi (2)

in Război corupției

Unul încărcat cu 2.000 de arme automate de război calibrul 7,62 mm româneşti, altul cu rachete sol-aer portabile A-94 şi Strella şi muniţii, de la platforma militară a aeroportului Otopeni. Avioanele operate pe 28.03.1996 de Acvila Air aveau end-usere (documente ale destinatarului final) false, de Togo şi Burkina Faso. Presa şi instituţiile statului din România doar comentează, în timp ce în ţări europene au loc demisii la nivel guvernamental, ca urmare a devăluirilor „Panama Papers”, legate de un sistem complex de eludare a taxelor de către cei mai bogaţi şi influenţi oameni de pe planetă. Presa românească încă n-a aflat că raportul mecanismului Consiliului de securitate ONU, Doc S-1225/2000, menţionează că plata armelor de contrabandă din România s-a făcut prin firma off-shore Armitech din Panama, înfiinţată de celebra firmă de avocatură Mossack Fonseca. Se estimează că prin această fimă, înfiinţată cel mai probabil de Serviciile de Informaţii, s-ar fi scurs în buzunarele unor „băieţi deştepţi” peste un miliard de dolari, contravaloarea armelor traficate. Multe din documentele prezentate de Corneliu Vadim Tudor au fost menţionate în articolele cotidianelor britanice „Daily Mail“ şi „The Guardian“ sau americane „Washington Post“ şi „New York Times“, legate de spargerea embargoului cu arme impus Angolei şi altor state africane. Ca urmare a demersurilor făcute de Corneliu Vadim Tudor, filiera traficanţilor de arme româno-moldoveano-transnistreană, susţinută de Serviciile Secrete, s-a speriat şi pe 5 mai 2001, Ilie Ilaşcu a fost eliberat din închisoarea de la Tiraspol, după mai mult de 9 ani de detenţie. El a fost transportat la Chişinău şi predat Serviciilor Secrete ale Republicii Moldova. Ilie Ilaşcu era, din 4 decembrie 2000, senator al României, ales pe listele PRM. La 10 ani după ancheta colonelului Necula, şeful serviciului poliţiei Transporturi aeriene Otopeni, procurorul-şef adjunct al DIICOT, Ciprian Nastasiu, a intrat în posesia documentelor de transport ale avionului IL-22, din perioada 26.01.1995 – 29.12.1996. Nastasiu a deschis dosarul penal secret 628/D/P/2005 „Armamentul”, disjuns din „Răpirea din Irak” (constituit imediat după răpirea jurnaliştilor români în Bagdad, în martie 2005), în care apăreau probele lui Necula. Dar şi probe despre alte 80 de transporturi de contrabandă, de pe aeroportul Otopeni, coroborate cu informaţiile din declaraţiile date de Munaf Mohamad şi Omar Hayssam, completate ulterior de alţi martori şi de informatori. Nastasiu a reuşit să probeze că armele venite din Transnistria, via platforma militară a aeroportului Otopeni, erau intermediate de Anatolie Josanu, Ivan Grigorevici Busuioc şi Shimon Naor şi că ele erau transportate de avioane aparţinînd companiilor moldoveneşti Aerocom şi Jet Line, aflate în proprietatea lui Viktor Bout. Ca paravan, avioanele au fost reînchiriate de la aceste companii de Acvila Air, aparţinînd Direcţiei Înzestrare a MApN din România. Cel mai probabil, Serviciile Secrete din România, Moldova şi Transnistria erau la curent cu toate aceste operaţiuni, asigurînd protecţia informativă a transporturilor. Din nefericire, în 2010, după demiterea lui Nastasiu de la DIICOT, dosarul 628/D/P/2005-Armamentul a fost clasat cu neînceperea urmăririi penale, de procurorul general al României, Laura Codruţa Kövesi. Totuşi, din cartea „Prădarea României”, scrisă în 2009 de fostul procuror Ciprian Nastasiu, aflăm că unul din inculpaţii din dosarul 628/D/P/2005 era Omar Hayssam. Rolul acestuia a fost acela ca, în înţelegere cu conducerea direcţiei Înzestrare a MApN, să furnizeze certificate false de utilizator final (end user) de Yemen pentru armele de contrabandă, îmbarcate de la platforma militară a aeroportului Otopeni. Mai mult de 20 de astfel documente în alb, susţine Nastasiu, au fost procurate de Omar Hayssam de la ministrul Apărării din Yemen, Abdul Malik al Seyani, şi folosite pentru a masca transportarea armelor în ţări supuse embargoului internaţional. Aceste end usere au fost obligatorii din 12 iulie 1996, cînd România a devenit membră a Aranjamentului de la Wassenaar, o instituţie internaţională pentru controlul exporturilor de arme convenţionale.

Sfîrşit

COMENTARII DE LA CITITORI