Parcă spuneaţi că i-a omorît Mareşalul (1)

in Lecturi la lumina ceaiului/Polemici, controverse

Zilele trecute, răscolind prin hîrtiile mele, am dat de o xerocopie a unui document foarte important, cred eu, fiindcă acesta este încă o confirmare că în Basarabia şi Transnistria n-a avut loc aşa numitul holocaust. Acest document este depistat din fondul arhivistic al Arhivei Naţionale a Republicii Moldova. Este o scrisoare oficială semnată de Împuternicitul Sovietului pentru culte religioase de pe lîngă Consiliul de Miniştri a U.R.S.S. pentru R.S.S. Moldovenească, tov. S. Deseatnicov, adresată şefilor de la Moscova, şi anume tov. Poleanschii I.V., preşedinte al Sovietului pentru cultele religioase de pe lîngă Consiliul de Miniştri al U.R.S.S. Documentrul este datat 8 aprilie 1947, adică la trei ani după sfîrşitul războiului… Mă întreb eu şi vă întreb şi pe dvs.: de unde s-au mai găsit atîţia evrei în Basarabia şi Transnistria, după război? Parcă ziceau unii că i-a omorît Mareşalul?! Citiţi documentul, şi vedeţi că numărul evreilor este relevant! Vreţi să spuneţi că aceştia sînt alţii, nu aceia pe care i-a omorît Mareşalul? Iarăşi este minciună! De ce? Fiindcă în anii 1946-1947 în republica înjghebată de sovietici, R.S.S. Moldovenească, era în toi foametea organizată de ocupanţii sovietici şi care familie de evrei va veni acolo unde este foamete? O astfel de explicaţie ar fi total lipsă de logică! Atunci rămîne să înţelegem că au înviat morţii?

Am fost primul istoric din Republica Moldova care a declarat oficial în cadrul Conferinţei Ştiinţifice care a avut loc în anul 2005 la Biblioteca „Onisifor Ghibu“ (în prezenţa publicului şi a participanţilor la conferinţă, (inclusiv distinşii profesori Anatol Petrencu, Ion Coja, sociologul şi politologul Viorel Ciubotaru etc.) că în Basarabia şi Transnistria n-a avut loc aşa numitul holocaust. Acelaşi lucru l-am scris în presa periodică de atunci: „Flux”, nr. 61 din 27 aprilie 2005; „Flux de vineri“ nr. 20 din 27 mai 2005. În Arhiva Naţională a Republicii Moldova se află cîteva zeci de dosare în care sînt incluse documente ce fac lumină istorică la perioada aflării lui Ion Antonescu în diferite zile şi diferiţi ani în Basarabia şi Transnistria. Dacă e să le facem o scurtă caracterizare, acestea pot fi separate în două părţi:

– documente româneşti, bine îngrijite şi puse la punct din care fac parte documentele primăriilor, chesturilor, poliţiei şi siguranţei române, a corpurilor de armată şi a altor structuri statale din respectiva perioadă;

– documente sovietice, multe din ele scrise pe reversul diferitor documente româneşti (fapt ce confirmă lipsa de hîrtie a ocupanţilor sovietici din perioada 1940-1941 şi 1944-1956), multe din ele ticluite după terminarea războiului, de diferite comisii cu o componenţă dubioasă, lucru care ştirbeşte mult din credibilitatea textelor incluse în fondurile arhivistice.

În afară de documentele în limba română şi rusă (sovietice) în dosarele fondurilor arhivistice atît româneşti, cît şi sovietice se întîlnesc documente germane, multe din care se confirmă faptul că Ion Antonescu n-a permis ofiţerilor germani să se amestece în treburile interne ale României. În majoritatea lucrărilor de specialitate de pînă la anul 1989 (româneşti şi sovietice) Ion Antonescu este condamnat ca fiind un necruţător dictator, antisemit, responsabil pentru moartea a sute şi mii de oameni, în special evrei. Această afirmaţie însă pe departe nu corespunde adevărului istoric. Vă propunem cîteva argumente solide, care dau peste cap politica bolşevică de învinuire a Mareşalului de antisemitism (termenul „antisemit“ cu o descifrare mai populară ar fi „nu-i iubeşte pe evrei“, termen care obligă să-i iubeşti, altfel eşti considerat antisemit. Nici un popor nu are în lexicon un termen, precum „antirus“, „antiucrainian“, „antifrancez“, „antiromân“ etc. Paradoxal, potrivit logicii, nu poţi să obligi pe cineva să te iubească numai din motiv că eşti francez, rus, german etc. Dar mă rog, toate-s relative pe lumea asta – n.n. Al.M). La subiectul propus, în numărul istoricilor se consideră pe bună dreptate şi cîţiva specialişti, printre care Larry Watts, unul dintre puţinii istorici occidentali, care se ocupă în mod serios de studierea regimului lui Antonescu, şi un important, dar puţin cunoscut, studiu ce pune în discuţie problema evreilor din România în timpul celui de-al II-lea război mondial, realizat de doi dintre cei mai calificaţi specialişti în problemă, dr. Sabin Manuilă, cel mai important demograf din România în perioada interbelică, şi dr. Wilhelm Filderman, liderul comunităţii evreieşti din România în timpul perioadei de discuţie.

Ca fost preşedinte al Federaţiei Uniunilor Comunităţilor Evreieşti din România, W. Filderman este considerat un luptător ardent pentru drepturile poporului evreu. Eforturile sale de a apăra drepturile evreilor români în perioada interbelică şi în timpul celui de-al II-lea război mondial sînt bine cunoscute. Acest fapt nu a convenit noilor lideri comunişti, care l-au expulzat din ţară împreună cu rabinul şef Alexandru Şafran. Ei au fost înlocuiţi cu o conducere sponsorizată de comunişti, care chiar după prăbuşirea comunismului continuă să susţină în interesele proprii o propagandă ce vrea să ascundă adevărul privind prigonirea evreilor români în timpul celui de-al II-lea război mondial. Natura acestei probleme este atestată de Wilhelm Filderman într-un testament legalizat la New York în 1956. În acea perioadă el scria: „A fost mult acuzat regimul Mareşalului Ion Antonescu ca fiind înfeudat nazismului şi Mareşalul însuşi a fost executat de agenţii Moscovei ca fascist. Adevărul este că Mareşalul Antonescu este cel care a pus capăt mişcării fasciste în România, oprind activităţile teroriste ale Gărzii de Fier din 1941 şi suprimînd toate activităţile politice ale acestei organizaţii. Eu însumi, răspunzînd unei întrebări a lui Antonescu la procesul său – montat de comunişti – am confirmat că teroarea fascistă de stradă a fost oprită în România la 21 ianuarie 1941, zi în care Mareşalul a luat măsuri draconice pentru a face să înceteze anarhia fascistă provocată de această organizaţie şi restabilirea ordinii în ţară. În timpul perioadei de dominaţie hitleristă în Europa, eu am fost în contact permanent cu Mareşalul Ion Antonescu, care a făcut foarte mult bine pentru îndulcirea soartei evreilor expuşi persecuţiilor rasiale naziste… Eu am fost martorul unor scene emoţionante de solidaritate şi de ajutor între români şi evrei în momente de grele încercări din timpurile imperiului nazist din Europa. Mareşalul Antonescu a rezistat cu succes presiunilor naziste care cereau măsuri dure contra evreilor… El este cel care mi-a dat paşapoarte în alb pentru salvarea de teroarea nazistă a evreilor din Ungaria a căror viaţă era în pericol! Datorită politicii sale, averile evreilor au fost puse sub un regim de administraţie tranzitorie care, făcîndu-le să pară pierdute, le-a asigurat conservarea în scopul restituirii lor la momentul oportun. Am menţionat aceste lucruri pentru a sublinia faptul că poporul român, chiar cînd a avut într-o măsură limitată controlul ţării, a demonstrat sentimente umanitare şi de moderaţie politică“.

(va urma)

Alexandru Moraru,

23 decembrie 2016, Chişinău

(Text reprodus din lucrarea „Secretele istoriei cu Alexandru Moraru“)

COMENTARII DE LA CITITORI