Părinţi bucuroşi – copii merituoşi

in Alte știri

 

 

Nu aş fi găsit un alt titlu mai potrivit decît acesta să dăm articolului de faţă. Nici nu am fi avut cum, după ce am văzut spectacolul „Suflet de Artist”, al copiilor de la Asociaţia Culturală „Bucuriile Muzicii” din Bucureşti, într-o zi de sîmbătă, de sfîrşit de gerar, cu parfum de primăvară timpurie. Spectacol în toată regula, oferit de aceşti talentaţi copii profesorului lor, compozitorului, muzicologului şi instrumentistului Alexandru Ionescu, părintele acestei şcoli de muzică, creată anume pentru copii. Majoritatea dintre ei au cîntat mai multe compoziţii la pian ale sărbătoritului, dar şi din cele universale. Da, au cîntat la pian. Am zis bine… Pentru că noi, în copilăria noastră, nu am văzut cum arată un pian. Nici nu încăpea vorbă de aşa ceva în casa noastră, o cocioabă cu pereţii sparţi, de urla Crivăţul şi ne sălta din aşternut, ca în toate satele şi cătunele de pe Valea Trotuşului, cu malurile mereu rupte de apele repezi de la ploi şi zăpezi. Altă lume… Altă civilizaţie… De ceva vreme, am descoperit sălile de spectacol, unde pianul este mînuit, cu mare tehnică, de către oameni minunaţi. Dar niciodată nu am avut curajul să întreb pe cineva ce este, de fapt, pianul. Şi aveam pe cine… Pe bunul meu prieten, remarcabilul patriot-muzicolog, maestrul Doru Popovici, sau pe colegul său de generaţie Vasile Donose, sau pe profesorii coordonatori ai Asociaţiei în cauză. Sau alţi muzicologi ori pianişti care, la un pahar de vorbă, nu m-ar fi refuzat… Astăzi, ascultîndu-i pe aceşti copii-pianişti, întrecîndu-se în duioşia clapelor pianului lor, ne-am dat seama cît de greu este să fii pianist. Cîtă răbdare trebuie să ai şi cît talent… Şi aşa aveam să ne răspundem singuri, privind la fragedele lor degetuţe, ca nişte ramuri de salcie verde a muzicii din toate timpurile… Că pianul nu scotea simple sunete, ci cuvinte poetice, răspîndind un regal de muzică ce ne ţinea conectaţi la o stare molcomă de vis şi meditaţie. Aşadar, după asemenea constatări, credem că pianul este inima lui Dumnezeu, în faţa căruia virtuozii artişti se apleacă pentru rod de pace şi flori pentru toate anotimpurile lor de viaţă pămînteană. Spectacolul a fost susţinut şi de alţi copii, de la alte grupe de elevi ale aceleiaşi Asociaţii, precum grupul vocal de copii dirijat de d-na instructor Alice Untea şi prof. Costel Zaharia, care au cîntat „Cu primăvara ne jucăm“ şi „Cîntec de copil“. Vocile lor calde, senine, precum cerul în dimineţile deasupra Bărăganului, înholduit de spicele aurii ale grîului de altădată, ale florii-soarelui cu lanuri de nu le mai dădeai de margini, cîntau, cu dezinvoltură, că vor o Planetă a Păcii! Şi bine e ca vocea lor să fie auzită prin mijloacele moderne de comunicare, în toată lumea, şi lor să li se alăture şi alţi copii, din alte ţări, formînd un cor al dreptului la viaţă. Copleşiţi de emoţie, ne gîndeam cu sufletul în pumnul palmei, mîngîindu-1 ca pe oricare copil din faţa noastră, cît de frumos se poate scrie Istoria… Iată o lecţie de viaţă pentu cei care iubesc oamenii, prin exemplul acestor vlăstare româneşti, care sînt alături, prin cîntecul lor, de familiile celor care mor în Ucraina vecină. De ce? Pentru ce? Niciodată copiii nu vor şti adevărul, de ce le-au murit părinţii, fraţii, verişorii, apropiaţii în tranşeele războiului sîngeros… În nici un caz din prietenie – din ura unora şi a altora, care vor pămîntul în lacrimi. Noi toţi sîntem responsabili de toate aceste atrocităţi asupra omenirii, fapt pentru care sîntem în asentimentul copiilor-muzicieni de la Bucuriile muzicii şi al tuturor copiilor, indiferent de ţara în care trăiesc şi limba pe care o vorbesc, că războiul nu trebuie privit ca un film televizat, în care sîngele soldaţilor mitraliaţi să facă deliciul decorului celor care, în plăcerea lor de impostori feroce, contribuie la aprovizionarea cu arme moderne şi ultramoderne, la subjugarea popoarelor şi a oamenilor de rînd, care mor pentru că refuză să se supună asupririi lor. Iată că se poate trăi şi altfel, prin muzică şi poezie, prin vorbă bună şi înţelegere, iar lucrul acesta ni l-au dovedit copiii din spectacolul urmărit, sub îndrumarea directă a lui Alexandru Ionescu şi a colegilor săi, pe care îi consemnăm, şi noi, în aceste rînduri: prof. de canto Alice Untea, prof. de chitară Roxana Stroe, prof. de pian Octavia Crăciun, corepetitori prof. Costel Zaharia şi Geanina Liţă, care s-au ocupat îndeaproape ca tot spectacolul „Suflet de Artist“ să fie înregistrat pe casete video. Să nu-i uităm nici pe cei care s-au străduit să ne ofere, cu prilejul zilei profesorului lor, un spectacol de suflet. Se cuvine să-i amintim şi noi, în ordinea rolului avut pe scenă, cu speranţa că, odată cu trecerea vremii, îi vom descoperi pe scenele altor spectacole, ca artişti profesionişti: Lazăr Karina, Ungureanu Iulia, Trîncă Andrei, Gherman Alexandru, Ciubuc Maria, Merchez Yasmina, Vizitiu Teodora, Liţu Mihai Luca, Popescu Anisia, Rădulescu Maria, Dobre Diana, Teodorescu Elena, Ravici Neculai, Barbu Iulia, Matei Mazilu, Liţu Isabella, Ştefania Mîrşanu (pian); Sahlian Anastasia, Stanciu Ioana, Iordache Mario, Albiţă Mihaela, Ionescu Denisa (canto); Darie Vlad (chitară); Ştefănoiu Alexandru (vioară).

Copiii de la Bucuriile Muzicii ne-au oferit atîtea surprize în spectacolul lor, încît ne-au trimis cu gîndul la tinerii noştri de azi, care pleacă în exod oriunde văd cu ochii, şi tare ne-am bucura ca această generaţie de copii să rămînă aici, acasă, întru slava Limbii, a Muzicii şi Tradiţiilor Româneşti. Că şi România poate deveni Ţara tuturor posibilităţilor dacă este voinţă comună. Pentru ca acest lucru să fie posibil, trebuie eliminaţi definitiv toţi escrocii cu funcţii în instituţiile statului, care timp de 25 de ani au jefuit Poporul Român, mai ceva ca bandiţii la drumul mare, indiferent de partid, şi să fie înlocuiţi cu oameni capabili în demersul ţării noastre pe drumul respectului în lumea civilizată, şi nu a mafiilor care au cuprins, cu tentaculele lor, fibra noastră naţională.

ION MACHIDON,

Preşedintele Cenaclului „Amurg sentimental“

P.S. Citim în revista „România Mare“, nr. 1279, din 20 februarie 2015, la pag. 17, că în data de 14 februarie, ziaristul Horia Alexandrescu, invitat la Realitatea TV, a recunoscut că „Vadim şi Eugen Barbu sînt monştri sacri ai presei române“. Noi am spus acest lucru în nenumărate rînduri, numai că vocea noastră nu s-a auzit. Le recomandăm cititorilor „României Mari“ să se convigă de adevăr, citind din creaţia poetică a Tribunului măcar poeziile „La Eminescu“, „Toamnă românească“ şi „La Marea Unire“, şi vor descoperi o dezlănţuire de imagini poetice deosebit de plastice. Corneliu Vadim Tudor este unul dintre poeţii cu care România se poate mîndri la orice oră din zi, sau din noapte.

COMENTARII DE LA CITITORI