Parlamentul pregăteşte o nouă lege a presei

in Umor "politicianist"

Aflat sub un continuu asediu din partea ofiţerilor corupţi din presa românească, factorii decizionali ai forului legislativ al ţării, în frunte cu cei mai preşedinţi dintre preşedinţi, au decis că este cazul ca o nouă lege a presei să fie propusă spre dezbatere şi aprobată de către cei care au nevoie de linişte în timp ce dorm în Parlament.

Astfel, noua lege va avea un capitol separat dedicat ofiţerilor acoperiţi din presă, cei care, în fond, fac jocul celor care îi plătesc mai bine sau celor cu mai multe stele pe umăr, după caz, şi sub nici o formă nu urmăresc interesul naţiunii române.

Conform noii legi, printre cele mai importante adăugiri enumerăm faptul că jurnaliştii care fac parte dintr-un Serviciu Secret, român sau străin, se vor prezenta la muncă avînd brodat pe cămaşă sau bonetă numărul de stele sau trese echivalente gradului pe care îl au în acel Serviciu, iar alături va fi expus, în mod clar şi fără echivoc, drapelul ţării pentru care ei lucrează, fie că este ţara natala, aliată sau inamică. În acest caz, cei care îi vor urmări vor şti cărei naţiuni îi este loial respectivul jurnalist şi dacă este sau nu de încredere informaţia pe care acesta o prezintă.

Totodată, noua lege va aduce un element nou în spaţiul public din România, şi anume jurnaliştii subofiţeri acoperiţi, cei care vor avea ca principală activitate furnizarea de informaţii ofiţerilor acoperiţi, alergatul după ştiri, pusul de microfoane, adusul cafelei sau, după caz, al ţigărilor pentru cei cărora le sînt subordonaţi.

Noua Lege a presei nu diferă prea mult de actualul climat dîmboviţean, dar va aduce totuşi cîteva elemente de noutate pentru cei care sînt de fapt consumatorii, dar şi beneficiarii informaţiilor care vor fi expuse publicului. Vom şti exact cine se doreşte să fie linşat mediatic şi cine beneficiază de acest lucru. Vom afla şi cine doreşte să iasă sute de oameni în stradă şi de ce; populaţia are să fie informată prompt de modalităţile prin care Serviciile pot mobiliza instant zeci de mii de persoane să demonstreze pentru că o pisică a fost uitată într-un copac, dar va face în aşa fel încît nimeni să nu iasă în stradă pentru că pădurile sînt măcelărite, că ţara este furată sau că viitorul românilor este unul foarte întunecat.

Noua lege a presei se aşteaptă să fie definitivată în jurul datei de 30 februarie 2018, moment care, de obicei, coincide cu Paştele Cailor.

DA

Traian Băsescu, misiune la Chişinău

COMENTARII DE LA CITITORI