Partizani români în primul război mondial

in Lecturi la lumina ceaiului

Mai 1917 – În Codrii Mehedinţiului

Printre ostaşii şi ofiţerii români care au înscris în cronica războiului din 1916-1918 fapte de neuitat, se înscrie şi învăţătorul Victor Popescu, originar din satul Valea-cu-Apă, judeţul Gorj. La început a luat parte, în cadrul Regimentului 18 Gorj, în calitate de comandant de pluton, la luptele de la Bumbeşti, Petroşani, Crivadia, Baniţa şi Merişor, din Valea Jiului. După spargerea frontului de la Jiu, pentru a nu cădea prizonier, s-a ascuns în pădurea Eforiei (Ţicleni). S-a îndreptat apoi spre satul natal, unde s-a adăpostit pe la rude şi prieteni. Împuşcînd doi soldaţi inamici, care-i ultragiaseră sora şi-i prădaseră casa, a trebuit să se ascundă, mai întîi în apa Jiului, unde a stat o zi şi o noapte doar cu capul deasupra apei; apoi şi-a găsit refugiul în pădurile din partea locului.

În decembrie 1916, Victor Popescu şi alţi doi militari, trecînd din sat în sat, s-au adresat locuitorilor cerîndu-le arme, muniţii şi alimente, îndemnîndu-i să-i urmeze în codri. Îndemnul a avut ecou. În jurul celor trei s-au strîns zeci de oameni, tineri şi mai puţin tineri, printre care Ion Prunescu, fost elev al Şcolii militare din Craiova, Ionel Popescu, ţăranul Nicolae Marcu, din Drăgoteşti, judeţul Mehedinţi, plutonierul Gheorghe Ioana, fraţii Ilie şi Dumitru Cîrciumaru, cărora li s-au adăugat şi cîţiva prizonieri italieni şi ruşi, evadaţi din lagărul de la Turnu Severin. Efectivul grupului de partizani, consideraţi haiduci de către populaţie, a ajuns la aproape 40 oameni. Ca loc de refugiu au ales satul Negomir (Gorj) cu împrejurimile lui, de unde dezlănţuiau atacuri prin surprindere asupra patrulelor inamice. „Ceata” dispunea de două mitraliere, mai multe puşti şi un stoc de muniţii.

O proclamaţie a lui Victor Popescu, „dată în Codrii Mehedinţului, în luna mai 1917”, multiplicată la şapirograf şi adresată populaţiei din satele apropiate, avea ecouri ale Proclamaţiei lui Tudor Vladimirescu: ,,Domnilor primari! Fraţi români! Soldaţi! Trăim timpuri grele şi vom trăi şi mai rău dacă nu ne vom uni (…) Puneţi mîna pe coasă, pe topor, sapă şi pari şi cîntaţi «veşnica pomenire» duşmanului, care ne batjocoreşte femeile şi fetele noastre, ne ia hrana şi laptele de la gura copiilor. Decît prizonieri schingiuiţi, mai bine în codru, cu arma în mînă, făcîndu-ne datoria pentru ţară, ca strămoşii noştri, sau să murim! Iar voi, soldaţi, pe care nenorocul v-a despărţit de fraţii voştri, căutaţi pe şefii voştri şi înainte, la datorie, aşa cum aţi jurat pe drapelul ţării”.

Ca haiducii de odinioară, luptătorii ascunşi în pădure umblau deghizaţi. Sublocotenentul Victor Popescu, la rîndu-i, îmbrăca straie de preot, se deghiza în cerşetor sau în ţigan căldărar, vorbind foarte bine limba ţigănească. Ei puteau urmări astfel îndeaproape mişcările inamicului, atacîndu-1 pe neaşteptate. Loviturile „cetei” lui Popescu erau îndreptate împotriva militarilor izolaţi, patrulelor, sediilor comandaturilor şi convoaielor de alimente şi muniţii. „Haiducii” au atacat sediul Comandamentului austro-ungar de la Raci (Gorj) şi l-au împuşcat pe spionul Toma Aftanghel din Bolboşi, aflat în serviciul spionajului german. La Bolboşi, Ploştina, Valea Jiului, în pădurea Colibaşi etc., numeroşi soldaţi şi poliţişti inamici au pierit sub loviturile partizanilor.

Germanii credeau că în pădure se aflau unităţi mari de români. Împotriva „trupelor” lui Victor Popescu au fost trimise batalioane de infanterie, detaşamente de cavalerie şi artilerie. Pădurea a fost înconjurată, dar luptătorii români au reuşit să se ascundă. Temîndu-se de o răscoală a populaţiei, în unire cu „ceata” din pădure, autorităţile militare de ocupaţie au răspîndit la Tîrgu Jiu, în 27 august 1917, afişe prin care ofereau un premiu de 30.000 de lei pentru prinderea şi arestarea lui Victor Popescu. Primarul a fost ameninţat cu închisoarea dacă, timp de 20 zile, va dispărea vreunul din aceste afişe.

Luptele desfăşurate de partizani în judeţele Gorj şi Mehedinţi, în primăvara şi vara lui 1917 – lupte care se adăugau uriaşelor eforturi depuse de armata română pe frontul din Moldova – n-ar fi fost posibile fără sprijinul larg al masselor ţărăneşti. Sătenii din comunele Negomir, Roşia-de-Jiu, Peşteana-de-Sus, Bolboşi, Raci, Stejerei, Urdari, Ohaba, Fărcăşeşti, Rovinari, Broşteni, Brădet, Covrigi, precum şi mulţi locuitori din Turnu Severin au fost tot timpul alături de luptătorii fugiţi în păduri, informîndu-i asupra forţelor inamice şi oferindu-le arme şi hrană. Autorităţile de ocupaţie au arestat zeci de bărbaţi şi femei pe care i-au supus la tratamente şi torturi din cele mai cumplite, pentru a divulga ascunzătorile partizanilor. Tribunalul militar german din Turnu Severin a condamnat la moarte 10 locuitori din Negomir, Bolboşi, Grozeşti, Drăgoteşti, Covrigi şi Horăşti. În 11 iunie 1917, la orele 4 dimineaţa, cei condamnaţi au fost duşi în spatele cazărmii roşiorilor şi puşi să-şi sape singuri gropile. La întrebarea procurorului militar german despre ultima lor dorinţă, ei au strigat: „Trăiască România Mare!”. Tot ca represalii, casei lui Victor Popescu, din Valea-cu-Apă, i s-a dat foc.

Grupul de partizani a suferit, la rîndu-i, mari pierderi în oameni. Într-o luptă violentă, la Roşia-de-Jiu, cu 15 soldaţi inamici, în care căzuseră şi doi dintre tovarăşii săi, sublocotenentul Victor Popescu fusese rănit. O parte din locurile de refugiu au fost descoperite, şi mulţi dintre cetăţenii care-i aprovizionau cu hrană, arme şi muniţii au fost executaţi, arestaţi sau puşi sub urmărire. Pe lîngă acestea, venirea toamnei i-a obligat pe partizani să părăsească pădurea care le oferise adăpost. În astfel de condiţii, grupul a trebuit să se împrăştie. Puţinii supravieţuitori au străbătut un drum lung, de sute de kilometri, plin de primejdii, ca să ajungă la unităţile româneşti.

La începutul lunii aprilie 1918, Victor Popescu a ajuns în Moldova şi s-a prezentat avanposturilor româneşti din sectorul Regimentului 33 infanterie Tulcea.

În raportul Marelui Cartier General se consemna că ofiţerul Victor Popescu „a dat dovadă de voinţă şi curaj, iar timpul cît a fost făcut prizonier, noiembrie 1916 pînă la evadare, l-a trăit în pribegie şi haiducie, formînd bande de franctirori cu care a adus pierderi inamicului”. La 30 aprilie a fost trimis la unitatea sa, Regimentul 18 Gorj, care se afla la Mărăşeşti. În decembrie 1918, era director al Orfelinatului „Principele Mircea”, din Sascut (Putna). A fost distins cu diferite ordine şi medalii.

În ziua de 13 august 1919, la chemarea intelectualilor gorjeni, locuitorii comunelor din jurul oraşului Tîrgu-Jiu au ieşit în întîmpinarea fostului comandant al grupului de partizani,

într-un impresionant convoi, format din mii de ţărani şi orăşeni, cu călăreţii în fruntea zecilor de căruţe, „spre a-l primi pe eroul Gorjului, Victor Popescu, care a băgat spaima în hoardele teutone”. Cu cîteva zile mai înainte, cu aceeaşi caldă simpatie şi admiraţie, îi întîmpinase populaţia judeţului Mehedinţi.

Prof. VASILE CĂRĂBIŞ

COMENTARII DE LA CITITORI