Pasiunile politice ale marilor scriitori şi istorici români (1)

in Lecturi la lumina ceaiului

Scriitori români importanţi au cochetat cu politica de-a lungul vieţii. Unii n-au avut succes, alţii au deţinut funcţii importante în Guvern sau Parlament. În vreme ce idealiştii au ales calea politicii cu convingerea că vor reuşi să schimbe ceva, alţii au vrut doar să profite de uşile deschise prin prisma funcţiilor politice.
Ion Luca Caragiale, Octavian Goga, Zaharia Stancu sau Marin Preda sînt, astăzi, pentru români, mari scriitori ai neamului care au lăsat moştenire opere de căpătîi în literatura română. În epocile lor, au fost nu doar scriitori, ci şi oameni politici, care s-au lăsat atraşi de mirajul puterii. Unii au rămas la stadiul de candidaţi, alţii au avut succes şi au ocupat funcţii înalte în Parlament sau Guvern. Dacă pentru unii politica a fost percepută ca o datorie care venea din dragostea de patrie, pentru alţii lumea politică a fost doar un mijloc de a accede către funcţii sau de a scăpa de represiunile regimului.
Marele dramaturg Ion Luca Caragiale, celebru pentru ascuţita sa ironie la adresa politicienilor, s-a aflat el însuşi în postura de candidat. Caragiale şi-a petrecut ultimii ani din viaţă la Berlin, în exil, plecînd din România, dezgustat şi scîrbit. Nenea Iancu a părăsit ţara după ce a fost tîrît într-un proces de plagiat de către un obscur publicist invidios pe nume Constantin Al. Ionescu-Caion. În 1904, Caragiale se declara dezgustat de tot ce se întîmpla în România şi lua calea exilului: „Nu mai pot trăi aici! E prea grea duhoarea“. Patru ani mai tîrziu, după ce îşi epuizase resursele financiare la Berlin, a început să caute surse de venit. Revenit în ţară, într-o vizită, dramaturgul a fost atras de Take Ionescu în lumea politicii.
„Caragiale, participînd cu însufleţire la întrunirile politice, după ce ani de zile se ţinuse departe de astfel de frămîntări, intenţiona să se aleagă deputat. Strîmtorat de nevoi, îi cere lui Take Ionescu să îi fixeze candidatura. Binenţeles, şeful nu îl refuză, ba chiar e încînat“, notează biografii B Jordan şi Lucian Predescu în cartea „Tragicul destin al unui mare scriitor“.
PAG 9 CARAGIALE
Caragiale în campanie electorală pentru un post de deputat
Aşa a ajuns Ion Luca Caragiale candidat pe listele Partidului Conservator, condus de Take Ionescu. Nenea Iancu şi-a făcut şi campanie electorală, alături de mai marii partidului. Cu prilejul unei întruniri electorale, la Piteşti, Caragiale declama de la tribună: „Carevasăzică, d-voastră, domnilor conservatori veniţi aici, dacă m’aş adresa şi v’aş spune: «tîlharilor! şnapanilor! hoţilor! chilipirgiilor! oameni cari nu aveţi altă socoteală decît numai să furaţi din banul public şi să vă chivernisiţi pentru interesele voastre particulare!». Ce aţi zice? Aţi zice: «omul, din cauza căldurii acesteia, a înnebunit!». Căci, în adevăr, că nu e glumă… Ei bine, domnilor, de două luni şi jumătate au început să ne numească aşa pe noi toţi, pe Partidul Conservator, pe partidul lui Lascăr Catargiu. De vreo două luni, au început, încet-încet, să ne numească şarlatani, coţcari, pînă cînd, după împrejurarea nenorocită de la Craiova, acum sîntem în adevăr briganzi, bandiţi, încît ţara este puşcăria şi oamenii cinstiţi au rămas la clubul lui Vanicu! La clubul lui Vanicu e moralitate, la clubul lui Vanicu e patriotism, naţionalism şi toate ismurile…, iar noi sîntem nişte ticăloşi, încît, în adevăr, M.S. Regele trebue să fie disperat, trebue să-şi zică: nu mai merge cu ţara aşa; pot eu să fac două ministere din colivia lui Vanicu, dar n’o să mai am ţară! (…) Eu rog pe Dumnezeu, ca instinctul meu nu de a prevede, dar de a presimţi, să nu se desmintă prin împrejurări de ordine brutală; să dea Dumnezeu să trăiască Take Ionescu; acest om va fi un al doilea Ion Brătianu, în sensul modern al cuvîntului“.
Candidatura lui Caragiale nu a fost una cu succes. I-a fost respinsă într-un final, în prag de alegeri, chiar de Comitetul de Partid din care făcea parte, pe motiv că dramaturgul „nu inspiră încredere şi nu este destul de serios“.
PAG 9 ALECSANDRI
Alecsandri, deputat în Divanul Ad-hoc al Moldovei
Vasile Alecsandri, autorul „Pastelurilor“ şi unul dintre cei mai reprezentativi poeţi ai liricii româneşti, s-a implicat intens în viaţa politică. Idealist, Alecsandri a văzut în politică o cale pentru a-şi realiza visele pornite din iubirea sa de ţară. A fost un excelent diplomat, pledînd în străinătate pentru înfăptuirea Unirii, unul dintre cele mai mari vise ale sale. A făcut parte din Comitetul central al Unirii şi a fost autorul imnului „Hora Unirii“. A fost ales deputat de Bacău în Divanul ad-hoc al Moldovei, dar nu şi-a putut exercita funcţia din cauza unor probleme de sănătate. Ulterior, în 1858, poetul a fost desemnat secretar de stat provizoriu la Postelnicie. Despre Alecsandri se spune chiar că a fost la un pas să fie domn în locul lui Cuza. În timpul domniei acestuia, a fost ministru al Afacerilor Străine în Moldova. În guvernul lui Ion Ghica, a deţinut şi funcţia de ministru de Externe al Munteniei. În 1863, a ales să se retragă la Mirceşti. A revenit pe scena politică spre finalul vieţii. În 1884, a fost ales senator, iar în 1885, a devenit ministru plenipotenţiar la Paris.
PAG 9 AGARBICEANU
Agârbiceanu a fost ales senator
Creatorul personajului „Fefeleaga“, scriitor şi preot, a făcut politică în vremuri grele pentru România. A activat pe front în primul război mondial şi mai apoi a fost director de ziar în Cluj. A deţinut mai multe funcţii în primul Parlament al României Mari. A fost ales parlamentar pentru prima dată în 1919, apoi a mai obţinut un mandat în perioada 1922-1926. Ulterior, a fost ales senator şi chiar a deţinut funcţia de vicepreşedinte al Senatului României.
(va urma)
Elisabeth Bouleanu

COMENTARII DE LA CITITORI