PELERINAJ PE TERRA (6)

in Polemici, controverse

La amiazã, erau înapoi, în birourile „Societãţii Dragoste“. Penny îi strînse mîna o clipã, apoi dispãru în spatele unei uşi.

– A fost dragoste adevãratã? întrebã domnul Tate.

-Da.

-Totul a fost satisfãcãtor?

– Da! A fost dragoste, dragoste adevãratã. Dar de ce a insistat Penny sã ne reîntoarcem?

– Un ordin posthipnotic, îi explicã Tate.

– Ce anume?

– Dar ce credeaţi? Toţi vor dragoste, dar puţini sînt dispuşi sã plãteascã pentru a o avea. Iatã contul dumneavoastrã, domnule.

Simon plãti furibund.

– Nu era nevoie. Natural cã v-aş fi plãtit pentru cã aţi fãcut sã ne întîlnim. Unde e Penny acum ? Ce i-aţi fãcut?

– Vã rog, spuse domnul Tate pe un ton blînd. Calmaţi-vã.

– Nu vreau sã mã calmez! urlã Simon. O vreau pe Penny!

– Imposibil, îl opri Tate, cu o vagã nuanţã de rãcealã în voce. Vã rog, încetaţi sã mai faceţi scene.

– Vreţi sã obţineţi alţi bani de la mine? strigã Simon. Foarte bine, voi plãti. Cît trebuie sã plãtesc pentru a o libera pe Penny din ghiarele voastre?

Simon îşi smulse portofelul din buzunar şi îl aruncã pe masã.

Domnul Tate îl respinse cu vîrful degetului.

– Bãgaţi-1 în buzunar. Societatea noastrã e veche şi respectabilã. Dacã dvs. veţi ridica iar vocea, voi fi constrîns sã vã dau afarã.

Simon se calmã cu o sforţare, îşi bãgã portofelul în buzunar şi se aşezã. Respirã profund şi spuse calm :

– Vã rog sã mã scuzaţi.

– Aşa e mai bine. Nu-mi place sã vã aud strigînd. Dacã dvs. vã comportaţi raţional, voi fi, şi eu, raţional. Deci, ce nu e în regulã?

– Ce nu e în regulã? Vocea lui Simon îrcepu sã se înalţe. Şi-o controlã şi continuã: Fata aceea mã iubeşte.

– Desigur.

-Şi atunci, cum puteţi sã ne despãrţiţi?

– Ce legãturã are asta ? întrebã Tate. Dragostea e un interludiu delicios, o relaxare eare face bine la intelect, la personalitate, la echilibrul hormonal şi la carnaţie. Dar e dificil ca cineva sã doreascã sã iubeascã continuu, nu credeţi?

– Eu asta vreau, spuse Simon. Aceastã dragoste e excepţionalã, unicã…

-Toate sînt aşa. Dar, dupã cum ştiţi, toate sînt produse în acelaşi fel.

– Cum?

– Cred cã ştiţi cîte ceva referitor la mecanica producerii sentimentelor de dragoste.

– Nu, spuse Simon. Credeam cã este… naturalã.

Domnul Tate clãtinã din cap.

– Am renunţat la selecţia naturalã cu multe secole în urmã, puţin dupã revoluţia industrialã. Era prea lentã şi, din punct de vedere comercial, era  prea puţin practicã. De ce sã ne deranjãm atîta, cînd putem sã producem, dupã cum vrem, orice sentiment, datoritã condiţionãrii şi stimulãrii adecvate a anumitor centri cerebrali? Rezultatul? Penny este total îndrãgostitã de dvs.! Iar afinitatea ei, calculatã de noi, cãtre acel tip somatic particular, a fãcut restul. Adãugãm întotdeauna plaja pustie, luna rãtãcitoare, dimineaţa palidã…

-Atunci Penny ar fi putut iubi pe oricine, spuse, încet, Simon.

– Ar fi putut sã fie determinatã sã iubeascã pe oricine, îl corectã domnul Tate.

– O, Doamne, dar cum a ajuns sã facã munca asta oribilã? întrebã Simon.

– A venit aici şi a semnat un contract, ca de obicei. E foarte rentabil. Iar la scadenţa contractului, noi îi restituim personalitatea originarã…, intactã! Dar de ce spuneţi cã aceastã muncã e oribilã ? Nu e nimic înjositor în dragoste.

– Nu era dragoste! strigã Simon.

– Ba da! Era marfã originalã! Cele mai bune societãţi ştiinţifice i-au fãcut analizele calitative, confruntîndu-l cu produsul natural. Dragostea noastrã s-a dovedit a fi întotdeauna dotatã cu o profunzime, o pasiune, o fervoare şi o putere infinit superioare !

Simon închise ochii, îi redeschise şi spuse :

-Ascultaţi-mã cu atenţie. Nu mã intereseazã analizele voastre ştiinţifice. Eu o iubesc pe fata aceea, ea mã iubeşte, şi asta e ceea ce conteaza. Lãsaţi-mã sã-i vorbesc! Vreau sã mã cãsãtoresc cu ea!

Domnul Tate strîmbã din nas, dezgustat.

– Haide, haide, prietene! Doar n-o sã vã cãsãtoriţi cu o fatã ca ea! Dar, dacã vreţi sã vã cãsãtoriţi, putem sã ne ocupãm şi de asta. Pot sã pregãtesc o întîlnire idealã, idilicã şi aproape spontanã cu o virginã garantatã, cu un certificat guvernamental atît de…

– Nu! Eu o iubesc pe Penny! Lãsaţi-mã cel puţin sã-i vorbesc!

– E absolut imposibil, spuse domnul Tate.

– De ce?

Tate apãsã un buton aflat de pe masã.

– De ce? Am şters condiţionarea precedentã. Acum, Penny e îndrãgostitã de altcineva.

Simon înţelese. Înţelese cã, în acel moment, Penny privea un alt bãrbat cu aceeaşi pasiune pe care o cunoscuse el, şi simţea pentru celãlalt bãrbat acea dragoste totalã şi neţãrmuritã pe care cele mai mari agenţii ştfinţifice o caracterizaserã ca fiind mai bunã decît selecţia naturalã, învechitã şi nesatisfãcãtoare din punct de vedere comercial; şi cã se afla  pe aceeaşi plajã pustie de care se vorbea în broşura publicitarã… Sãri la gîtul lui Tate. Doi funcţionari, care intraserã în birou cu cîteva clipe mai înainte, îl înşfãcarã şi îl tîrîrã cãtre uşã.

-Amintiţi-vã! exclamã Tate. Toate acestea nu infirmã experienţa pe care aţi trãit-o !

Lucrul cel mai îngrozitor era cã Simon îşi dãduse seama cã Tate îi spusese adevãrul. Apoi se trezi în stradã. În primul moment, dori sã fugã de pe Terra, unde lucrurile puţin practice, care se vindeau, erau mai mult decît putea sã-şi permitã un om normal. Porni cu pas iute, iar Penny mergea alãturi de el, cu faţa aprinsã de pasiune pentru el, pentru el, pentru el şi pentru un altul…şi pentru un altul. Şi, natural, ajunse la tras la ţintã.

-Vreţi sã încercaţi dacã aveţi noroc? îl întrebã proprietarul.

-Aşezaţi-vã cu faţa, spuse Alfred Simon.

 

Sfîrşit

ROBERT SHECKLEY

COMENTARII DE LA CITITORI