Perpetuă vacanţă

in Război corupției

Motto: „Nici Klaus nu şi-a citit cărţile… Dacă scrie cum vorbeşte…“ – (V. Ponta)

Domnul Klaus Werder Iohannis a devenit preşedinte al României, cea mai înaltă funcţie în stat, fără să posede cine ştie ce calităţi care să-l recomande. Ne amintim că acela care i-a pronunţat primul numele în spaţiul public, lăudîndu-l ca iscusit edil de Sibiu, a fost Crin Antonescu. Ca să aflăm ulterior că şeful PNL de la acea vreme îl aprecia pe Iohannis mai mult pe bază de relaţii de poker. Tot domnul Crin l-a atras la liberali, propulsîndu-l la conducerea PNL şi luptînd cu înverşunare să-l facă ministru şi, mai mult, viceprim-ministru în guvernul amicului Victoraş Ponta. Dar starostele de la Sibiu ţintea mai mult: şefia guvernului. Dom’ Ponta a mirosit cam ce-i poate pielea domnului Werder şi a refuzat „oferta“. De aici au pornit discuţiile, care s-au soldat cu neînţelegeri, apoi cu ruperea USL-ului. Ba chiar cu mai mult: retragerea forţată a lui Crin Antonescu din fruntea partidului şi ieşirea lui, cam ruşinoasă, de pe scena politică. Totul a continuat cu venirea lui Iohannis la conducerea PNL (aliat, ruşinos, cu PDL), cu desemnarea lui, neaşteptată, drept candidat la preşedinţia ţării. Apoi au avut loc alegerile, confruntarea cu V. Ponta, cînd se părea că domnul Iohannis n-are nici o şansă, şi neaşteptata victorie a sibianului. Oricum, toată lumea a văzut cam ce poate noul ales de diasporezi, din dialogul televizat cu Victoraş, care atunci l-a făcut knock-out…
Şi iată-l pe ex-primarul din oraşul de la poalele Cibinului, ajuns la Cotroceni, succedîndu-i marelui Traian Băsescu, care domnise un deceniu şi modernizase, reformase, adică ruinase România. Tăieri de salarii, închiderea de spitale şi şcoli etc.
Cu toate că oamenii, cît de cît cu scaun la cap, n-aveau, în mod normal, cum să-i dea votul lui Iohannis, el a fost catapultat ca preşedinte. Şi ne-a/ i-a păcălit pe destui alegători cu sloganul ce acum sună idiot: „România lucrului bine făcut“. Şi noul prezident s-a apucat de muncă. Adică de stat. Însă nu că-l durea-n cot de popor şi de statul român. Practic, la aproape 2 ani de mandat prezidenţial, dumnealui n-a făcut decît două lucruri. Primul: să schimbe un guvern performant, ce reuşise să revigoreze oarecum ţara, cu unul de tehnocraţi, care s-au străduit să anuleze tot ce făcuse bine Ponta. Şi al doilea lucru, să-şi demonstreze mari calităţi de voiajor. Dom’ preşedinte se plimbă. Da’ ce plimbări! Nu neapărat în ţări importante, cu vreun folos pentru România. Şi nu singur. Cu ,,doamna mea”. Solitar, îi e urît. A luat-o s-o prezinte şi să se facă de rîs şi-n Afganistan, de Paşte, la soldaţii trimişi să apere interese străine, de s-au mirat bieţii ostaşi cum le sparge doamna Carmen, cu rîvnă şi noroc, ouăle-n frunte. Ce zîmbete de satisfacţie! Ce lucru bine făcut!
… Acum, după atîta trudă, plină de satisfacţia că guvernul lui a reuşit performanţa zero peste tot, cea mai mare realizare fiind atragerea de zero fonduri europene, dom’ preşedinte ne-a anunţat, voios, că pleacă iar în cuvenita vacanţă. Era nevoie de niţică odihnă după atîta lucru bine făcut! De fapt, dacă observăm mai atent, domnul Klaus Iohannis este într-o perpetuă vacanţă, urmată de concediu. Că şi week-end-urile şi le petrece într-o drumeţie pînă la Sibiu, atunci cînd reuşeşte să deranjeze serios circulaţia, spre (ne)mulţumirea românilor care l-au ales, sau care nu l-au ales. Dar iată că s-a întîmplat minunea: domnul preşedinte a renunţat la cuvenita vacanţă (în străinătate). E vremuri grele. Ce păcat! Dar, temporar, şi-a mutat reşedinţa la Neptun. E bună şi marea noastră. Şi e tot vacanţă. În ţara pe care-o iubeşte nespus. Ăsta da, sacrificiu!
Altfel, se ştie că domnul preşedinte scrie şi cărţi. Ce mai, e un mare scriitor! Unii pupincurişti s-au grăbit chiar să-l facă scriitor european! Iar, de curînd, mondial (vezi editarea cărţii sale ,,Pas cu pas” în China). Dar nu putem trece peste ironia şmecherească, dar subtil-amară a duşmanului de Ponta: „Dacă scrie cum vorbeşte…“. Ia uite la Victoraş şi ce altă insinuare perfidă, dar verosimilă, în afirmaţia lui răutăcioasă: „Klaus nu şi-a citit cărţile!…“.
În cazul ăsta, ne întrebăm: cum, oare, să nu le citească, dacă le-a gîndit, le-a conceput, în nopţi de frămîntări intime? Sau poate nu le-o fi scris dumnealui? Mai ştii? N-are importanţă. Totul e să fie lucrul bine făcut. Atît.
GEORGE MILITARU

COMENTARII DE LA CITITORI