Pînă evadăm din stalagmite

in Poeme

Poate pînă mîine-ai să mă uiţi,
noaptea asta e atît de lungă!
poate-ai să fugi atît de repede
că sufletul meu nu va mai putea să te ajungă.

Poate pînă îngheaţă apele ce ne leagănă acum
n-o să-ţi mai aminteşti cine sînt
şi-o să-mi risipeşti cenuşa
în vînt.

S-ar putea să te uit, aşteptînd o ninsoare
de îngeri plecaţi în voiaj de plăcere,
doar o umbră înşelătoare
se va scurge cu spaimă prin frig şi tăcere.

Şi poate îşi va întinde braţele iarna
printre înfrigurările risipite,
privindu-ne-n ochii schimbători
pînă evadăm din stalagmite.

Vor veni îngeri şi vor bea din paharul de lut
picăturile noastre de inimă rece,
ne vor creşte aripi şi vom zbura
chiar dacă un tren peste suflet va trece.

Nici nu mai contează dacă pînă mîine ai să mă uiţi,
noaptea asta e atît de lungă!
Cît ai fugi prin viaţa înşelătoare
de fiecare dată are să te-ajungă…

Adi SfinteŞ, 13 ianuarie 2017

COMENTARII DE LA CITITORI