Plagiator. Plagiatori. Doctori

in Război corupției

Iohannis şi Cioloş, împreună cu tehnocraţii lor democraţi, se ţin doar de prostii. Ajutaţi de înalta Justiţie, în loc să-şi facă treaba lor, continuă să le caute nod în papură lui Victor Ponta şi guvernului pe care acesta l-a condus. Se tot reia discuţia despre plagiatul fostului prim-ministru. Păi, dacă asta e problema, mai mult de jumătate, dacă nu trei sferturi din cei ce s-au numărat printre demnitari sînt plagiatori. Ce ziceţi de domnul Gabriel Oprea, care mai era şi conducător de doctorat?! Unele voci vorbesc şi de dl. Tobă. S-au furat doctorate cu nemiluita. Au ajuns să fie ,,mari specialişti” chiar şi nişte agramaţi, care nu au măcar un nivel elementar de cunoştinţe, ce le-ar permite să vorbească româneşte, cît de cît, corect. Aşa-zişi profesori universitari, ba şi unii academicieni mai fac, şi ei, erori din greşeală, ca să utilizăm, ,,plagiind” şi noi, intenţionat, o sintagmă reuşită a unui adevărat doctor: Corneliu Vadim Tudor. Mă mir că nu le-a trecut prin minte pigmeilor să-l scoată şi pe Tribun, acest mare istoric, scriitor şi om politic, plagiator, doar din dorinţa de a-i întina memoria.
Şi, în altă ordine de idei, de ce n-ar fura creaţia altora şi jalnicii ăştia de politicieni, dacă au reuşit s-o facă destui puşcăriaşi, unii devenind brusc ,,scriitori”, cu o producţie considerabilă, de 4-5-6-7 cărţi? Păi, aceştia mai au mult pînă la doctorat?! Aşa că, lăsaţi-o mai moale, domnilor/ doamnelor, cu chestia asta murdară a plagiatelor. Cărţile – aşa cum ne învaţă o vorbă înţeleaptă – din cărţi se fac. Dar şi din bani (euroi/ dolari/ lei). Şi atîtea diplome oare cum s-au luat? Nu pe lucrări bazate pe plagiat? Ori, poate, prin vînzare/ cumpărare, că tot sîntem în societatea capitalistă multilateral dezvoltată sălbatic. Aveţi ce-aveţi cu Ponta. Vreţi acum să-i negaţi şi unele merite, incontestabile, din timpul guvernării lui, cînd a mai răsuflat niţel şi acest popor de care voi, tehnocraţi-aristocraţi, vă cam bateţi joc.
Ce competenţi sînteţi voi! N-ar fi mai bine să demisionaţi şi să ne lăsaţi, domnule Cioloş? Sau aţi venit mai mult să stricaţi ce s-a făcut bun? Vedeţi că pînă şi tinerii frumoşi şi liberi au început să priceapă că nu sînteţi în stare decît să executaţi. Ce? Nişte ordine din afară, ca să prăbuşiţi, iremediabil, această ţară. Şi ce-i tot daţi într-una cu plagiatul lui Ponta? A vrut şi dumnealui să fie dottore. Ce, dom’ preşedinte, dacă doreşte, nu o să-şi dea, şi el, vreun doctorat? Şi poate ajunge imediat profesor universitar. Ca să fie, dom’le, lucrul bine făcut. Fiindcă bine furat este deja. Oho, încă de mult.

GEORGE MILITARU

COMENTARII DE LA CITITORI