PLANETA MAIMUŢELOR

in Lecturi la lumina ceaiului

Cu mulţi ani în urmă, Emeric Jenei, care, după părerea mea, este cel mai valoros antrenor român de fotbal, mi-a declarat într-un interviu, referindu-se la lipsa de angrenare în sport a tinerilor noştri: „O să ajungem ca, în viitor, copiii noştri să nu ştie nici să meargă corect pe stradă“. Mărturisesc că atunci mi s-a părut puţin exagerată afirmaţia, dar cu totul necesară pentru starea precară de pregătire fizică a celor tineri. Săptămîna trecută, eram la Predeal şi într-un moment în care mă plimbam meditînd (cea mai bună metodă cînd vrei să rezolvi o problemă este să te plimbi spre nicăieri) am văzut ieşind din curtea unei vile destul de luxoase vreo 4 copii în jur de 10 ani, care mergeau grăbiţi spre gară. Dar, vai! Aveau un mers chinuit, unul parcă şi şchiopăta, altul păşea aplecat exagerat în faţă şi îşi bălăngănea braţele ca o maimuţă, încercînd, cu greu, să se ţină de ceilalţi care mergeau prea iute pentru el; un al treilea mergea cu vîrful tălpilor mult în afară, de parcă îl vedeai pe Charles Chaplin. Doar cel de al patrulea avea, cît de cît, un mers mai apropiat de normal. Am grăbit pasul şi i-am ajuns fără eforturi mari. Cu blîndeţe, am intrat în vorbă cu ei. Unul singur, cel care avea un mers ceva mai corect, juca volei în echipa şcolii în care învăţa. Ceilalţi – unii erau scutiţi medical de la orele de educaţie fizică sau, după cum spunea altul, mai vorbăreţ, „nu prea facem sportul iarna, fiindcă nu avem sală şi, uneori, profa de educaţie fizică îl lasă pe «don’ Pitagora» (profesorul de matematică) să-şi completeze ora“. Cînd i-am văzut, la început mi-a trecut prin minte că poate sînt de la o şcoală de handicapaţi locomotor. Atunci, mi-am amintit de profeţiile teribile ale antrenorului Emeric, dar, şi mai crunt, mi-am adus aminte de un film realizat cu cîteva decenii în urmă: „Planeta maimuţelor“. Un film s.f. Un film în care, din inconştienţa oamenilor, Terra fusese distrusă de un cataclism nuclear, iar după cataclism, maimuţele evoluaseră mai rapid decît oamenii care rămăseseră în stare de sălblăticie, cum sînt astăzi primatele. Considerat aproape o comedie, filmul avea, totuşi, o semnificaţie înfricoşătoare, arătînd pînă unde poate duce inconştienţa colectivă. Istorioara relatată mai sus, cu acei copii, s-a petrecut tocmai cînd se hotărîse ca numărul orelor săptămînale de educaţie fizică să fie reduse – fiindcă programarea lor sîmbăta, aşa cum se preconizează, este echivalentă cu suprimarea lor. Păi, la sfîrşit de săptămînă mai pleacă omul din oraş sau îşi face un program împreună cu familia sau iese la iarbă verde şi, cu o minge, mai face puţină mişcare. Eu, totuşi, cred că a fost o ştire răutăcioasă pentru a ponegri ministerul, fiindcă, dacă ar fi adevărat, ar fi tare trist. În orice caz sînt optimist şi cred că raţiunea şi bunul simţ vor învinge pînă la urmă, iar numărul de ore de educaţie fizică va creşte la cel puţin trei ore pe săptămînă aşa cum se întîmplă în majoritatea ţărilor evoluate, care au o populaţie mult mai sănătoasă de cît a noastră.
Silviu Dumitrescu

COMENTARII DE LA CITITORI