Podul Înalt 1475 – Cea mai mare înfrîngere din istoria Islamului! (2)

in Lecturi la lumina ceaiului

Europa valahilor (2)
Conduse de voievozi realişti şi inspiraţi, precum Mircea cel Bătrîn, Vlad Ţepeş şi marele Ştefan, valahii au fost singurii europeni care au ţinut la respect hidra otomană. Turcii erau la apogeu. Conduşi de cumplitul Mahomed al doilea, supranumit Fatih (Cuceritorul), otomanii cuceriseră Byzanţul, una dintre cele două cetăţi ale creştinătăţii, precum şi o bună parte a Europei de Răsărit. Cum turcii nu deţineau o flotă militară care să le permită invazia Apusului prin Marea Mediterană, în drumul oştilor spre Roma nu mai stăteau decît voievodatele româneşti…
Moldova dacilor liberi
În aceeaşi perioadă, asupra Moldovei pîndeau nu numai otomanii, ci şi ochii lacomi ai tătarilor din Hoarda de Aur. În anul 1469, o hoardă a tătarilor de pe Volga, condusă de Eminec, nepotul Hanului cel mare, porneşte o expediţie de jaf în Moldova, atras de prosperitatea economică datorată măsurilor luate de Ştefan cel Mare. Cruzimea şi tupeul nomazilor meritau pedepsite…. Ştefan strînge, în grabă, o oaste de curteni şi răzeşi din Ţara de Sus (actuala Bucovină) şi porneşte după tătari. Aceştia au parte de ghinionul vieţii lor, cînd sînt prinşi, în ziua de 20 august, lîngă Lipinti. Măcelul este înfiorător. Hoarda tătărască este masacrată, avînd mari pierderi în oameni, Eminec însuşi este făcut prizonier de Ştefan. Hanul cel bătrîn de pe Volga tot nu înţelege cu cine are de a face, astfel încît îşi permite să-i trimită lui Ştefan o solie mînioasă de 100 de oameni (exact cîţi au murit la bătălia din Rimini!). Solie care are tupeul să-i ceară lui Ştefan nu doar eliberarea prizonierilor tătari, ci şi …despăgubiri pentru pierderile suferite! Inconştienţa şi nesimţirea cererii sînt pedepsite pe loc. Ştefan cel Mare ordonă tragerea în ţeapă a tuturor prizonierilor, alături de 99 de tătari din solie. Fiul Hanului este tăiat, pe loc, în bucăţi.
Supravieţuitorului i se taie nasul şi urechile şi este trimis călare înapoi la Hoarda de Aur să povestească Hanului ultimele noutăţi…Turcii se dovedesc, la rîndul lor, la fel de grei de cap… Cuceritorul Byzanţului vedea în Moldova principalul obstacol în invadarea Europei. În plus, ocuparea Moldovei permitea turcilor supunerea definitivă a Hoardei de Aur, alături de consolidarea unei viitoare alianţe cu tătarii, care i-ar fi ajutat pe otomani pe baza religiei comune. Nu în ultimul rînd, sultanul vedea în bogatul voievodat românesc o bază de operaţiuni militare, un izvor de resurse economice şi de luptători valoroşi care puteau fi angajaţi ca mercenari de partea Semilunei. Precedente mai fuseseră (sultanul avea exemplul contingentelor sîrbeşti şi bulgăreşti care erau forţate să lupte de partea turcilor după căderea ţărilor respective)… Un alt aspect politico-strategic care îl deranja la culme pe Mahomed, era încercarea continuă a lui Ştefan cel Mare de a sustrage Ţara Românească de sub autoritatea Porţii. Cu peste 150 ani înaintea Unirii Viteazului Mihai, geniul militar al lui Ştefan încerca, de fapt, o unitate a ţărilor române. Unitate, a cărei valoare şi importanţă regională, fusese subliniată chiar de sultanul Murad al doilea. Toţi aceşti factori, la care se adaugă refuzul marelui domnitor de a închina ţara turcilor sau de a le plăti tribut, alimentează furia lui Mahomed. El, cuceritorul Constantinopolului, nu putea fi refuzat de conducătorul unei ţări mici, situată la marginea Imperiului clădit prin jaf şi sînge de generaţii de sultani turci.
Vin Turcii! (1)
„În zilele albe ale miezului iernii înaintau mulţimile negre, zecile de mii de duşmani, ieniceri, spahii şi gloata, ca lupii flamînzi“ – Nicolae Iorga
Într-un acces de furie, sultanul decide ca insolenţa lui Ştefan să fie pedepsită cît mai repede posibil, iar Moldova cea rebelă să ajungă paşalîc unde să domnească legea Profetului şi bunul plac al turcilor. În acest scop, Mahomed trimite împotriva moldovenilor cele mai bune oşti ale Imperiului. Temutele şi încercatele trupe otomane, călite în luptele cu durii albanezi ai lui Skanderbeg şi comandate de eunucul Soliman Paşa, primesc ordinul să abandoneze, pe moment, asediul Krujei pentru a potopi Kara Bogdania (cum numeau turcii Moldova). Nucleului oastei care lupta cu albanezii i se alătură oastea Rumeliei, plus corpul personal de ieniceri de elită al sultanului, la care se adaugă un eşantion de 12.000 de valahi din Ţara Românească trimis de turci să lupte, împotriva voinţei lor, cu fraţii moldoveni. Vedem, aşadar, că Mahomed al doilea nu a precupeţit nici un efort pentru a-l înfrînge pe Ştefan.

(va urma)
NICU Pârlog

COMENTARII DE LA CITITORI