Podul Înalt 1475 – Cea mai mare înfrîngere din istoria Islamului! (3)

in Lecturi la lumina ceaiului

Vin Turcii! (2)
Conform tuturor izvoarelor vremii scrise la Buda, Cracovia, Constantinopol, Veneţia, corpul expediţionar turcesc număra circa 120.000 de războinici, cărora li se adăugau alte zeci de mii de auxiliari. Ameninţarea era deosebit de serioasă, Ştefan cel Mare, propulsat în rol de unic apărător al întregii creştinătăţi se vede nevoit să ceară ajutor militar la Curţile Europei. Primeşte, în schimb,… laude şi încurajări! În faţa unui asemenea colos, Ştefan reuşeşte, totuşi, să strîngă aproape 40.000 de oşteni moldavi, cărora li se adaugă un contingent de secui de circa 5.000 de oameni. În calea urgiei musulmane, Ştefan cel Mare opune eficienta tactică a pîrjolirii pămînturilor, retragerii populaţiei, otrăvirii fîntînilor, astfel ca invadatorii să simtă colţii demoralizatori ai foamei, setei şi molimelor. Soliman Paşa vrea să termine treaba repede. Strateg iscusit, el îşi dă seama că un război de uzură nu i-ar aduce decît probleme. Turcul vrea o singură luptă în care să decidă soarta campaniei în favoarea sa. Convins că armata Semilunii va căuta orice prilej pentru a da încleştarea finală, Ştefan ordonă retragerea spre Vaslui. Acolo, Măria Sa alege o zonă strategică bună, situată într-un loc unde dealurile care înconjoară lunca Bîrladului se apropiau între ele. Cum dealurile erau împădurite, turcii nu puteau să surprindă oastea Moldovei printr-un atac din flanc.
Apus de… Semilună (1)
În zorii zilei de 10 ianuarie, avangarda otomană zărea, pentru prima dată, oastea moldovenească printre aburii ceţoşi ai luncii Bîrladului. Armata duşmană era deja slăbită de marşurile lungi peste care se adăuga lipsa alimentelor şi a odihnei. Natura parcă-i ura, la rîndul ei, pe turci, deoarece, cu cîteva zile înainte de bătălie, vremea s-a încălzit, în consecinţă zăpezile începuseră să se topească, transformînd lunca într-o mlaştină vîscoasă în care se putea împotmoli şi un şoarece. Conform cronicarului turc Kemal Paşa Zade, Ştefan a oprit înaintarea turcă trăgînd în aceştia cu tunuri, bombarde şi săgeţi. Prinşi în valea înconjurată de păduri, otomanii nu se pot replia ca să încercuiască poziţiile moldoveneşti din cauza copacilor şi a terenului mlăştinos. Lupta se transformă într-un conflict de uzură, din care moldovenii ies avantajaţi datorită poziţiilor mai bune deţinute de voievod. Acelaşi Kemal Zade ne spune că în faţa neputinţei străpungerii liniilor moldoveneşti, Mihaloglu Ali-Bei, o curajoasă căpetenie otomană, a organizat un „buluc“, compus din ieniceri de elită, „pentru al căror suflet, bătălia era o plăcere“, şi s-a avîntat în fruntea lor asupra moldovenilor. Manevra albanezului turcit pare să reuşească pe moment, ienicerii pătrunzînd în rîndurile moldovenilor. Lupta se transformă într-o încleştare cumplită. Cum orice bătălie are un moment critic, un punct de răscruce în care totul se poate răsturna, acesta este momentul maxim al luptei de la Podul Înalt. Conştient de acest lucru, sesizabil doar de strategii de geniu ai Istoriei, Ştefan cel Mare pregăteşte atacul final, dublat de un şiretlic eficient. Pentru a-i deruta şi mai rău pe turci, Măria Sa ordonă ca sătenii, plasaţi pe dealurile din faţă, să facă un zgomot cît mai mare din trîmbiţe, tobe şi buciume. Turcii muşcă momeala, crezînd că vor fi atacaţi din flancul stîng, se regrupează şi se pregătesc de apărare. Atunci, Ştefan, cu grosul armatei, cade ca un fulger în spatele turcilor, retezîndu-le orice eventuală retragere. Furia moldovenilor nu cunoaşte margini, masacrarea invadatorilor continuă cu frenezie.

(va urma)
NICU Pârlog

COMENTARII DE LA CITITORI