Podul Înalt 1475 – Cea mai mare înfrîngere din istoria Islamului! (4)

in Lecturi la lumina ceaiului

Apus de… Semilună (2)
Totul se transformă încet, încet într-o massa amorfă, în care urmaşii dacilor liberi dezlănţuie asupra Semilunii un adevărat Armaghedon mobil făurit din ghioage, securi, coase, paloşe şi lănci. Mîndria sultanului, crema trupelor sale de ieniceri şcoliţi în academii militare să devină aşi ai iataganului, este zdrobită fără drept de replică.
Pierderile sînt uriaşe. Nicăieri vreo armată musulmană nu mai fusese decimată în asemenea hal. Chiar cronicile turce afirmă că atunci au fost tăiaţi 40.000 de vajnici ieniceri şi spahii, un număr enorm pentru oamenii acelor timpuri.
Şocul psihologic s-a transmis într-o clipită. Văzînd ce soartă crudă-i macină pe cei mai buni războinici ai armatei, restul soldaţilor turci intră în panică şi fug dezordonat. Încercările lui Soliman de a organiza o rezistenţă sînt sortite eşecului. Nimeni nu mai asculta de nimeni. „Niciodată o oaste turcească n-a mai suferit o astfel de înfrîngere“, bocea, într-o cronică, mama sultanului Mahomed Fatih. În timp ce cronicarul polonez Jan Duglozs, contemporan cu marele Ştefan, scria, la rîndul său: „Foarte puţini turci şi-au putut găsi mîntuirea prin fugă, căci, mulţi s-au înecat în apa Siretului, chiar şi aceia care au scăpat şi au ajuns pînă la Dunăre, au fost ucişi acolo de moldoveni, care aveau cai mai iuţi, sau au fost înecaţi“. Cronica lui Kemal-Paşa-Zade este încă şi mai sumbră, el scriind despre trista soartă a turcilor după încheierea bătăliei. Aflăm, aşadar, că otomanii au pierdut 40 de stindarde de luptă, un număr record în istoria Turciei. Ştefan cel Mare a tras în ţeapă toţi prizonierii turci, în afară de cîteva paşale. Pentru a scăpa de numărul imens de cadavre turceşti care, dacă s-ar fi descompus odată cu venirea primăverii, ar fi dezlănţuit molime asupra Moldovei, domnitorul ordonă strîngerea hoiturilor otomane în movile, după care li s-a dat foc…Victoria zdrobitoare are reverberaţii în întreaga lume. Cei mai fericiţi sînt creştinii sîrbi, bulgari, greci şi armeni, care gemeau sub asuprirea turcilor. Ştefan primeşte laude şi aprecieri din Persia pînă la Papa Sixtus al IV-lea, care trece peste deosebirile de rit religios şi îl numeşte „Atletul lui Christos“. Cronicile se întrec între ele în laude şi mulţumiri la adresa domnitorului. Aşa ne a fost dat şi nouă, românilor, să scriem o pagină importantă din Istoria Lumii şi Europei!

Sfîrşit
NICU Pârlog

COMENTARII DE LA CITITORI