Poezii de epocă

in Alte știri

 

 

Scriitorul militar, general (r) Florea Dobrescu – după ce publică, la un interval rezonabil de timp, mai multe cărţi, cu un conţinut dens de proză, ce cuprind amintiri din viaţa sa, dar şi a lumii pe care a cunoscut-o îndeaproape, cum ar fi războiul, foametea, seceta – îşi surprinde cititorii cu placheta de versuri „Posibila întîlnire”. Trebuie spus că poezia ce-o furnizează prin sumarul său este scrisă de-a lungul a circa 40 de ani (1962-2001), iar fiecare în parte are inserat la subsolul său ziua, data şi locul unde a fost scrisă. Toate aceste indicii arată că autorul a fost preocupat de creaţie, numai că obligaţiile de serviciu nu i-au dat răgazul să i se dedice şi mai mult. După cum se vede, drumul său poetic se materializează într-un volum, nerămînînd în uitare. Deprinderile sale literare au fost dobîndite în cadrul „Şcolii de copii dactilografi”, înfiinţată la 1 septembrie 1942, în cadrul Ministerului Aerului. Cum de-a ajuns aici? Un simplu anunţ într-un ziar… De aici, destinul acestui tînăr din Oarja de Argeş avea să ia o altă turnură pentru gloria sa militară de mai tîrziu. În ciuda vremurilor grele, care au lăsat în urma lor pagini sîngeroase pentru Poporul Român, Florea Dobrescu termină şcoala de dactilografi, dar nu oricum, ci cu un bagaj de cunoştinţe literare temeinice, insuflate de căpitanul-aviator, poetul Demetriad Benedict Cârâc, care, cu harul său de dascăl, îi acordă tînărului elev toată atenţia, îndemnîndu-l spre tainele creaţiei. Aşa se face că Florea Dobrescu se încearcă pe sine întru poezie. Citeşte în cenaclurile vremii, coordonate de profesorul-poet Ştefan Tita. Sub îndrumarea primului său mentor, publică în ,,Revista cultural-educativă a copiilor de trupă din aviaţie”, prescurtat RECTA. Apoi, publică poezii şi recenzii în revista „Aripi româneşti” din 1943. Trebuie precizat că RECTA era răspîndită în unităţile militare de aviaţie din Bucureşti, care aveau copii de trupă, şi în cadrul Ministerului Aerului, ajungînd pînă la Cabinetul ministrului de la acea vreme, iar după dispariţia, pe front, a fondatorului său, RECTA este preluată de profesoara de Limba şi Literatura română Elena Grigoriu. După spusele autorului, după „seria a doua” de elevi dactilografi, revista îşi încetează activitatea. De asemenea, odată cu maturizarea sa în cele ostăşeşti, Florea Dobrescu colaborează la publicaţiile Direcţiei de Educaţie şi Cultură a Armatei, cum ar fi ziarul „Glasul Armatei”, dar participă şi la emisiunile de Radio ale vremii. În biografia scriitorului, care este foarte bogată, descoperim că acesta a fost un cercetător pasionat de Istorie literară, el descoperind multe lucruri interesante, pentru a putea fi trecut în ierarhia scriitorilor militari. Poeziile sale sînt scrise întîi şi-ntîi pentru sufletul său, pentru situaţiile cînd poetul a trecut prin varii momente de inspiraţie, mai mult sau mai puţin fericite, trăite la intensitate maximă. Starea de emoţie este directă – fără eşuări de la ţinta propusă – şi descrie clar scene din viaţa sa, la care a luat parte fie singur, fie alături de colegii militari sau civili, precum vedem în poezia „La restaurantul «Bordei»”: „Vine Nicu la «Bordei»;/„Afară cu toţi, şi ei!/ Rămîne vinul pe masă/ Şi plecaţi cu toţi acasă// Nicu, însoţit de «haită»/ Vrea s-o facă iarăşi lată./ Colonei, tot nu plecaţi?/ Sau vreţi să fiţi înhăţaţi?// Prunarule, căpitan,/ Nu mai zăbovi în van/ Şi pleacă, şi tu, acasă,/ Pune-ţi epoleţii pe masă.// După ce ieşim în val/ Se-aude zarvă-n local./ Ordinea fiind făcută,/ Se trecuse la «bătută»”. Aşadar, în toate poeziile sale se simte un dram de tristeţe şi nelinişte, de tensiune sufletească. Unele dintre ele pot fi incluse în colecţia poeziilor de epocă. Florea Dobrescu vine dintr-un alt mileniu social-intelectual – cu amintirile sale de viaţă -, pentru a fi ancorat în acest nou mileniu. El le arată cititorilor de azi că a avut înaintaşi de-o anumită calitate şi că aceştia încă mai există printre noi. Poeziile sale curg ca lumina soarelui peste lanul de holde, fără să producă valuri prin modernitatea stilului, ci expunînd pasiunea sa pentru frumos, pasiune care l-a însoţit la tot pasul şi care a existat dintotdeauna.

ION MACHIDON,

Preşedintele Cenaclului „Amurg sentimental”

COMENTARII DE LA CITITORI