Poliţia decontează gel de păr din bani publici!

in Război corupției

Se numeşte „Situaţia achiziţiilor la nivelul Direcţiei Generale Logistice în perioada 30.06.2015-31.12.2015“ din cadrul Ministerului de Interne. Şi conţine: contracte de energie electrică estimate la preţuri fabuloase, sare pentru deszăpezire în cantităţi aiuristice, foarte multe materiale de construcţii, flori din plastic.
Documentele de achiziţie publică ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI) nu au cantităţi, vorbesc doar despre produse şi despre sume. De exemplu, la poziţia 3964, instituţia informează contribuabilii că a achiziţionat spumă de ras, prin achiziţie directă, de la o firmă oarecare, în valoare de 51,90 lei. Dar nu putem şti dacă această sumă este pentru un tub sau mai multe. În toată această listă cu mii de poziţii, care mai de care mai ciudate, este una care e cea mai ciudată, respectiv poziţia 3959: „Gel de păr – 52,50 lei“. De ce decontează Poliţia Română, din bani publici, gel de păr? Suma nu e mare, într-adevăr, dar de ce ar exista o astfel de cumpărătură la MAI? Contractul subsecvent este partea concretă a unui contract-cadru. Adică, există o înţelegere în contractul-cadru că am nevoie anul acesta de trei nasturi, iar pentru fiecare nasture achiziţionat plătesc printr-un contract subsecvent. Lista achiziţiilor de energie electrică pe contracte subsecvente pentru MAI se desfăşoară de la poziţia 1769 pînă la poziţia 1771, cu firma RCS-RDS. Se ajunge la suma totală, estimată pentru anul 2016, de 3 milioane de lei (700.000 de euro). De pildă, pentru
sediul Arhivelor Naţionale Judeţene Ilfov, Ministerul Afacerilor Interne se pregăteşte să plătească curent electric în valoare de 342.711,5 lei – cît pentru consumul anual al 200 de apartamente cu 4 camere şi 4 persoane. De asemenea, Centrul de Cultură MAI va consuma energie electrică, în 2016, în valoare prestabilită de 580,593,6 lei, adică 19,3% din consumul Palatului Parlamentului, una dintre cele mai costisitoare clădiri publice din România.
„Aranjament cu flori artificiale pentru mese festive“
Nu lipseşte din documentul menţionat la începutul acestui articol nici capitolul distracţie. La poziţia 4212, sînt înscrise „Servicii pentru asigurarea unui moment artistic cu ocazia Revelionului 2016 – complex Excelsior Bucureşti – 2.258,06 lei“. La Excelsior Braşov, în schimb, MAI plăteşte şi pentru un eveniment artistic „suma de 1,169,35 lei“. La petrecere a fost nevoie şi de „ghirlande de brad artificial“, „decoraţiuni fulg 12-14 cm“, dar şi de „decoraţiuni fulg 15-16 cm“, ca să nu mai vorbim de „decoraţiuni fulg 17-20 cm“.
Tot la capitolul impresie artistică, de data asta cam retro, se înscriu şi „aranjament cu flori artificiale pentru mese festive – 322,40 lei“ şi „lumînări culoare roşie pentru aranjamente de masă – 101 lei“. Neapărat roşie! Poziţia 329 reţine un „motor pentru timer tip Fiber la maşina cuburi de gheaţă – 45 lei“. De asemenea, Poliţia a achiziţionat inclusiv „tablouri“ în valoare de 3,033 lei.
Grătar? Doar cu rocă vulcanică!
Ministerul Afacerilor Interne a plătit anul trecut pentru abonamente la aproape toate revistele auto din România, plus un „scaun ergonomic directorial“. Cum altfel? Şi, la preţuri diferite, foarte multe uscătoare de păr! La capitolul „grătar“, de la poziţiile 213, 214, 324, apar „cleşti grătar (70 lei), perie grătar (42,36), grătar cu rocă vulcanică (9,894.66 lei)“. Vulcanică?! Poliţiştii au cumpărat cherestea de fag, paltin şi răşinoase în valoare de 10.000 de lei (poziţiile 4898-4901). Un capitol aparte este legat de achiziţionarea de vaccin tifoidic, în valoare de 1,654,40 lei, şi vaccin pentru febra galbenă, de 1,374 de lei. Oarecum pe zona protecţiei psihotronice, pentru clădirea din strada Eforie nr. 3 (Poliţia Capitalei) a fost determinat cîmpul electromagnetic care afectează corpul B al clădirii, contra sumei de 635 de lei. Iar la poziţia 4115 s-au cumpărat, contra sumei de 13.60 lei, „pioneze“!
Poliţia susţine că este transparentă
Direcţia de Informare şi Relaţii Publice a răspuns solicitărilor „României libere“ cu privire la achiziţiile menţionate pentru anul trecut, precizînd că „toate informaţiile, inclusiv cantităţile, despre achiziţiile derulate în urma unor proceduri de către structura de specialitate de la nivelul Aparatului central al Ministerului Afacerilor Interne sînt publice şi se regăsesc pe site-ul www.e-licitatie.ro (SEAP)“. Subliniem că toate listele cu produsele cumpărate de instituţie sînt fără cantităţi. Privitor la energia electrică, reprezentanţii MAI au confirmat plăţile în avans furnizorului pentru imobilul unde funcţionează Centrul Cultural, dar şi alte structuri ale MAI (inclusiv Policlinica, unitate dotată cu aparatură şi echipamente medicale). „Pentru acest imobil a fost încheiat un Acord-cadru pentru 2 ani, care cuprinde consumul estimat aferent şi include nu doar preţul propriu de livrare al furnizorului, ci şi toate taxele plătite către bugetul de stat“.
Cît priveşte gelul de păr, povestea lui este aşa: „Precizăm că produsul menţionat este folosit în cadrul atelierului care furnizează personalului ministerului, contra cost, servicii de frizerie. Sumele încasate urmare a acestor servicii se constituie venit la bugetul general consolidat de stat“.

Manuela Golea

COMENTARII DE LA CITITORI