Politica instinctului naţional (3)

in Pentru împrospătarea memoriei

Nu mă lăsaţi cu mîna întinsă în deşert nici voi, veterani de război, militari aflaţi sub drapel, intelectuali, tineri şi maturi, fiindcă eu pentru voi mi-am săpat tranşee de luptă în foaia albă de scris, pentru voi mă bat cu Leviathanul dezastrului, pentru voi mi-am sacrificat liniştea şi viaţa de familie, ieşiţi din starea de contemplaţie, sau de lamentaţie, nu ajunge doar să vă plîngeţi, trebuie să şi porniţi în întîmpinarea acelora care vă vor binele, nu se poate să fiţi induşi în eroare la nesfîrşit, nu se poate să nu ştiţi nici acum care e drumul ce duce la viaţă şi care e drumul ce duce la moarte, cine vă iubeşte dezinteresat şi cine vă jupoaie de vii!

Indiferent de rezultatele alegerilor, eu, unul, voi continua să rostesc, pînă la capăt, Adevărul Neamului Românesc. Şi poate că funcţia de Herald al Adevărului e mai importantă, în perspectiva timpului, decît onorurile trecătoare. Cred în Poporul Român ca în Soare! Dacă mă va ajuta Bunul Dumnezeu să rup vraja blestemului care ne ţine pe loc de 7 ani şi să conduc această Ţară, voi fi un om al concordiei naţionale şi al unei autentice deschideri spre lume. România poate fi condusă şi altfel decît a fost condusă – sau mai degrabă decît n-a fost condusă – vreme de 7 ani. România va deveni o mare Putere economică, culturală, ştiinţifică, turistică şi sportivă. Este datoria noastră să ne facem curat şi să ne pregătim casa pentru Unirea cea Mare cu fraţii noştri din Basarabia, cărora li s-au înmuiat genunchii de atîtea poveri şi mult n-or să mai poată rezista. Părintele lui Faust, olimpianul Goethe, spunea că „cei care nu cred într-o altă lume, sînt morţi în această viaţă!” Ce ne lipseşte să fim iarăşi ce-am fost şi mai mult decît atît? Aceasta e „politica instinctului naţional” pe care o propun eu. Nu sînt un radical, nu sînt un fanatic, dar am o încredere oarbă în destinul mesianic al Poporului Român.

Ajută-mă, Doamne, să fiu un adevărat Reformator al Patriei mele, să pot face tot ceea ce se cuvine pentru modernizarea şi reintrarea ei, cu fruntea sus, în concertul mondial de valori. În noiembrie, pe Cîmpul de la Direptate, vor bate clopotele de bronz ale învierii Patriei. La urma urmei, Crucea de pe Caraiman este antena miraculoasă prin care România păstrează legătura cu Divinitatea. Să fie într-un ceas bun, să ne avem ca fraţii, să scăpăm Ţara de hoţi şi de umilitoarea boală a sărăciei!

Au participat reprezentanţi ai Corpului Diplo­matic acreditaţi la Bucureşti. Au rostit calde alocuţiuni prof. univ. dr. Titus Raveica, fost preşe­dinte al Consiliului Naţional al Audio­vizualului, poeta Leonida Lari, deputat P.R.M. de Galaţi, predicatorul Martin Mallette, din statul Texas (S.U.A.), şi d-na deputat Fevzie Ruşid, reprezentantă a minorităţii turce din România. În încheiere, o seamă de artişti au oferit un spectacol emoţionant: Maria Ciobanu, Polina Manoilă, Ana Banciu, Mihai Lazăr şi Dumitru Fărcaş, acompaniaţi de orchestra „Cununa Carpaţilor” condusă de Gheorghe Popa. A fost o manifestare politică şi culturală de o reală sobrietate. Oficiile de gazdă şi prezentatoare au fost făcute de d-na Mitzura Arghezi, şefa campaniei prezidenţiale a senatorului.

Sfîrșit

Corneliu Vadim Tudor

(18 septembrie 1996, Opera Română din Bucureşti)

Păreri și opinii