Politica românească s-a transformat într-o păruială generală – la care eu, unul, refuz să particip…

in Lecturi la lumina ceaiului

Cred că am spus, prin acest titlu, tot. Ce-ar mai fi de adăugat? Îi vedeţi şi voi, zi şi noapte, la televizor. Îi mai întîlniţi şi în presa scrisă. Vă izbiţi de ei, la tot pasul, în localităţile în care trăiţi. E un „război al tuturor împotriva tuturor“ (bellum omnium contra omnes). Care mai de care mai înfipt, mai guraliv, mai mahalagiu. Isteria e generală. Dacă te uiţi mai atent şi dacă mai ai şi ceva surse de informare, vei constata că cei mai agresivi sînt cei cu bube-n cap: care securist (Ioan Ghişe), care bolnav de nervi (Codrin Ştefănescu), care cu un trecut scandalos (Monica Tatoiu) ş.a.m.d. „Peste toată hărmălaia/ Trece-n zbor un fluture“ – scria Topîrceanu. Mai exact, un fluture imaculat, anunţat de Sebastian Lăzăroiu drept Partidul Albă ca Zăpada. După 2-3 ani, acesta s-a arătat în toată goliciunea lui: Partidul Mişcarea Populară. Cu o vestimentaţie ca laptele.

Atît de atrăgătoare, încît l-a convins şi pe unul care nu bea lapte, Traian Băsescu, să se îmbrace ca un felcer, cu iţarii vîrîţi în tenişi albi. Dar ce te faci că în paharul ăsta de lapte a căzut un… vierme? Numele lui este Cristian Preda (poreclit, de apropiaţi, chiar Viermele) – individ de o mitocănie fudulă imposibil de descris în cuvinte. Ca să intre parazitul ăsta în Parlamentul European, Traian Băsescu a acceptat blatul ordinar, propus de Victor Ponta şi Gabriel Oprea. E una dintre cele mai mari greşeli din viaţa Matrozului. Era un moment de respiro, cînd securea războiului a fost îngropată (în hazna), după care ţiganiada generală a reînceput, securea a fost agitată, iar, deasupra capului, răspîndind dejecţiile pestilenţiale în toate direcţiile. Este vremea lui „cine ţipă mai tare“ şi a lui „ba pe-a mă-tii“. Toată lumea acuză pe toată lumea. Voi vorbiţi, care?… Păi n-aţi promis voi?… Şi tot aşa. De dimineaţă pînă noaptea. Apoi, de la capăt. Urlă ăştia de li se încleştează fălcile. Li se umflă venele la gît. Salivează. Scuipă. Se bulbucă. Se agită pe scaune. Îşi iau vorba din gură. Nu se mai suportă. Toţi se dau bine informaţi. Argumentele lor sînt, însă, puerile. Ca oratori, sînt penibili. Ar vrea să pară obiectivi, dar lumea ştie, deja, cu cine are de-a face şi ce le poate pielea. „Al cui e cîinele?“ – vorba unei schiţe de Cehov. Ăla e al lui Băsescu… Ălalalt al lui Ponta… Unul a scăpat din lanţ şi încă e dezorientat, nu ştie cum se poziţionează taberele, dar învaţă din zbor… Şi tot aşa.

Lumea a observat că eu mă ţin departe de toată bolboroseala asta de vulcani noroioşi. Nu e de rangul meu. Eu am ce face: scriu cărţi, fac două publicaţii naţionale, ajut oameni şi vietăţi nevinovate. Pe ăştia dacă-i scuturi, sar din ei numai păduchi de lemn. Îi bat lindenii cu ciocu-n cap. Nici nu ştii ce profesie are fiecare. Dar are, oare, vreo profesie? Nu, nu are. E gargaragiu. Actor de circ ambulant. Unde sînt scandalagiii din anii ’90? Nu mai sînt. Repet ceea ce am mai spus: în politică, dacă nu reprezinţi nimic prin tine însuţi, nu eşti nimic.

Corneliu Vadim Tudor

19 iunie 2014

COMENTARII DE LA CITITORI