Politica şi… tutunul

in Lecturi la lumina ceaiului

Civilizaţiile vechi foloseau tutunul (arderea plantelor) în diferite ritualuri sacre. Amerindienii purtau săculeţi cu tabac, pe care îl fumau cu pipa, atunci cînd se pecetluia o înţelegere („pipa păcii“). Ei considerau că tutunul are proprietăţi curative – putea fi folosit în tratamentul frigurilor, astmului şi tuberculozei. De aceea, fumatul la amerindieni începea de la vîrste foarte fragede. Fumatul era folosit şi pentru intrarea în transă, în scopul contactării spiritelor. Se credea că tutunul este un dar de la Creator, şi că prin fumul eliberat se aducea un omagiu Divinităţii.
Diplomatul francez Jean Nicot (1530-1600) este cel care a adus tutunul (ca plantă medicinală) şi obiceiul prizatului în Franţa (1560), de unde s-a răspîndit în Anglia şi apoi în restul Europei. Pe la 1600, negustorii francezi şi portughezi au dus tutunul (şi obiceiul aferent) în Africa. Primul colonist din America de Nord care a plantat tutun în scopul de a-l comercializa a fost John Rolfe, în 1612. Încă de la început au existat voci care au condamnat fumatul şi au impus interdicţii în această privinţă. Regele Iacob I al Angliei (1566-1625) a încercat să limiteze avîntul pe care-l luase noul obicei, mărind taxa pe tutun cu 4000% (1604). Fără succes, însă, dacă avem în vedere că la mijlocul Secolului al XVII-lea, la Londra, erau peste 7.000 de vînzători de tutun. Murad al IV-lea, sultanul otoman (1623 – 1640), a luat, şi el, astfel de măsuri, considerînd fumatul o ameninţare la adresa moralităţii şi sănătăţii. La fel au făcut şi unii împăraţi ai Chinei şi unii shoguni japonezi. Papa Urban al VII-lea (1521-1590) a condamnat fumatul printr-o Bulă din anul 1642, iar un an mai tîrziu, patriarhul Moscovei a interzis vînzarea tutunului, cei prinşi că încalcă legea fiind pedepsiţi cu biciuirea. Există cîteva personalităţi ale Istoriei ale căror imagini sînt strîns legate de… tutun. Nimeni, însă, nu rivalizează cu Winston Churchill şi Ernesto „Che” Guevara.
Churchill şi trabucurile cubaneze
Churchill este celebru pentru imaginea cu trabucul în gură şi făcînd semnul victoriei. Omul politic britanic a început să fumeze încă de la 21 de ani, pe cînd se afla la Havana (1885), unde fusese trimis într-o misiune de guvernul britanic. Pasiunea pentru trabucurile cubaneze l-a ţinut toată viaţa. Churchill avea două mărci favorite de trabucuri: „Romeo y Julieta“ şi „La Aroma de Cuba“. Fuma între 6 şi 10 „bucăţi” pe zi şi avea şi o rezervă serioasă. Era destul de neglijent, aşa că oriunde se ducea lăsa în urmă numai scrum, ca să nu mai vorbim de feţe de masă sau de propriile haine arse. Asta, în ciuda faptului că purta cu el, aproape peste tot, o scrumieră de argint. Pepin Fernández Rodriguez, cel care a cumpărat marca „Romeo y Julieta“ în 1903, avea să creeze, mai tîrziu, un trabuc dîndu-i numele celui mai de vază fumător al mărcii: Churchill. Lui Churchill nu-i plăceau ţigările, spunînd că „prea multe din astea pot să te omoare“, însă afirma că fumatul trabucului era una din plăcerile sale de bază (după cum i-a declarat regelui saudit Ibn Saud).
Che – astmaticul fumător
Che Guevara a început să fumeze destul de tîrziu, mai ales că suferea de un astm destul de puternic. Tocmai pentru tratarea acestuia, i s-a recomandat să fumeze flori de „Campana“. Acestea nu l-au ajutat, dar i-au deschis apetitul pentru fumat. Primul trabuc l-a încercat în decembrie 1956 (avea 28 de ani), declarîndu-se încîntat de „aroma frunzelor de tutun cubaneze“. Singurele „atenţii“ pe care le accepta în vremea în care era ministru în Cuba erau cărţile şi… trabucurile. Printre mărcile sale favorite se numărau „Montecristo“, „H. Upman“ şi „Partagas“. Uneori, fuma şi pipă. De multe ori, lucra cu trabucul în gură, fără însă să tragă din el, pînă cînd acesta se consuma şi aproape că-i ardea buzele. Cînd, din cauza problemelor cu plămînii, doctorii i-au interzis să mai fumeze, a negociat cu ei şi a primit acceptul de a fuma un singur trabuc pe zi. A comandat să i se facă un trabuc atît de lung, încît putea să fumeze toată ziua, fără ca acesta să se consume. Şi, în felul acesta, nici nu-şi încălca promisiunea făcută medicilor.
O fotografie făcută în momentul în care se pregătea să plece în Africa, îl arată pe Che într-o ipostază mai puţin obişnuită – ras, tuns, cu cravată şi cămaşă şi cu un trabuc de o mărime considerabilă între dinţi. Se pare că acesta era un dar primit de la Fidel Castro, un fel de prototip al faimoasei mărci „Cohiba“. În Africa, Che folosea ţigările ca pe un mijloc de a-i stimula pe camarazii care se distingeau în luptă, în timp ce pe aceia care îi încălcau ordinele îi pedepsea prin sistarea raţiei de tutun. Ultimele ţigări cubaneze le-a primit de la Fidel Castro, în martie 1967, pe cînd se afla în Bolivia (o cutie de trabucuri Churchill), şi pe care le-a împărţit cu trupa. Din spusele martorilor, una dintre ultimele sale dorinţe după ce a fost capturat a fost să primească nişte tutun, şi să fie lăsat să fumeze o pipă.
Printre cei care erau recunoscuţi drept fumători înrăiţi se numărau: F.D. Roosevelt, Hussein al Iordaniei, Mustafa Ataturk, J.F. Kennedy. Stalin apare în fotografii fumînd pipă, dar aceasta era doar o imagine pentru
public. În realitate, fuma ţigări. Hitler, deşi fumase în tinereţe, a declanşat o campanie dură împotriva fumatului, unul dintre mesajele campaniei spunînd: „Frate naţionalist-socialist, ştii că Führerul este împotriva fumatului şi crede că fiecare german este responsabil pentru fiecare dintre cei pe care îi afectează cu fumul său şi că nu are dreptul să-şi distrugă corpul cu droguri?“.
Şi ai noştri
Dintr-o anchetă efectuată de „Realitatea Ilustrată“, în decembrie 1936, reiese că şi oamenii politici români erau dedaţi viciului fumatului. Astfel, Gheorghe Tătărăscu, prim-ministru, fuma 40-50 de ţigări pe zi, preferînd marca „Bucureşti“, cu carton. Ion Mihalache, liderul PNŢ, fuma între 20 şi 25 de ţigări pe zi, însă neavînd o marcă preferată – „de la Plugar la Regale – mai scumpe nu “. Octavian Goga aflăm că „fuma puţin, cam în glumă şi fără să aibă predilecţie pentru o anumită categorie de ţigări“. Grigore Gafencu nu fuma decît ţigări… „Diplomat“, în timp ce dr. Nicolae Lupu fuma numai havane, şi, foarte rar, „cîte o ţigaretă Alba Iulia“. Mihai Popovici, lider ţărănist, fuma ţigări franţuzeşti, în timp ce musafirilor sau celor care-i cereau le dădea ţigări româneşti. Alexandru Vaida Voevod fuma 10 – 15 ţigări, la care mai adăuga 5 – 6 „încărcături“ de pipă. Nicolae Titulescu fuma foarte rar cîte o ţigară, preferînd să prizeze tutunul. Din categoria fumătorilor de pipă îl mai amintim pe Dinu Brătianu, care fuma cu pipa de vînătoare. Nu trebuie să uităm că şi regele Ferdinand era un mare fumător, ca şi regina Maria, care a fost, de altfel, prima suverană care a fumat în public.

Historia

COMENTARII DE LA CITITORI