Portrete de actori celebri de la Hollywood: Danielle Darrieux (3)

in Lecturi la lumina ceaiului

Într-un reportaj transmis din America şi intitulat „Şapte luni la Hollywood“, Danielle Darrieux povestea că, după ce a aşteptat 6 luni, era, în sfîrşit, mulţumită că a început să turneze filmul mult aşteptat… Că nu regretă nimic, fiindcă soţul ei a ieşit învingător, pînă la urmă. Citise scenariul şi îi plăcuse. În afară de asta, regia îi fusese încredinţată lui Henri Koster, care avusese succes cu Deanna Durbin. Se pare că publicul american nu s-a arătat atît de entuziasmat de vedeta importată şi „marea aventură“ s-a terminat într-adevăr ca… o mare aventură, dar într-un sens nedorit. Reîntoarsă în patrie, Danielle Darrieux a reuşit, prin rolurile jucate, să-şi recîştige stima şi afecţiunea spectatorilor, făcîndu-i să uite supărarea pe care le-o pricinuise prin mica ei trădare… Presa i-a acordat, din nou, toată atenţia; au reînceput să apară reportajele, interviurile.
Într-unul dintre acestea, publicat prin 1948 în revista pariziană ,,Cinevie“, a fost întrebată: „Cînd v-aţi descoperit vocaţia artistică?“, ea a răspuns: „În ziua în care am pătruns pe platoul unde Dulac şi Vandal turnau Le Bal. Pînă atunci, nu simţisem nici cea mai mică vocaţie artistică“.
Vrînd să afle dacă vedeta obişnuia să meargă, pentru plăcerea ei, la cinema, ziaristul a descoperit că „ da, Danielle se ducea foarte des să vizioneze diverse filme“. Îi plăceau tot atît de mult premierele cît şi reluările, bineînţeles, cele excepţionale. Dar să-şi revadă vechile filme?
„Să le revăd? Niciodată. Sînt unele pe care nici măcar nu le-am văzut. Probele care mi se arată în sala de proiecţie a studioului îmi par suficient de concludente. În ceea ce priveşte cele mai bune filme ale mele, am acceptat să particip la premiera lor“.
Cea mai neplăcută amintire din cariera ei de actriţă?
Juca în Jeux dangereux, o piesă în care trebuia să-şi tragă un foc de revolver în piept. Într-o seară, cînd a apăsat pe trăgaci… nimic. A apăsat din nou, tot nimic. Deznădăjduită, a izbucnit în plîns, a aruncat revolverul şi a fugit la cabină.
– Care este prima calitate care se cere în cinematografie? Frumuseţea, fotogenia, talentul sau aspectul fizic atrăgător ? – a vrut să afle reporterul.
Vedeta i-a răspuns:
– În primul rînd, talentul, care este esenţial, apoi fotogenia. Frumuseţea şi atracţia fizică sînt calităţi secundare care, după părerea mea, au mai puţină importanţă.
Danielle Darrieux le-a avut pe toate…
Sfîrşit
LAZĂR CASSVAN

COMENTARII DE LA CITITORI