Povestiri cu haiduci (3)

in Lecturi la lumina ceaiului

În 1810 l-au oprit în drum pe banul Constantin Lazu, care mergea ispravnic la Suceava, şi au stat de vorbă cu el, fără să-i facă nimic. Apoi, în aceeaşi zi, întîlnindu-l pe banul Andronache Donici (legistul cel vestit), au luat de la el 800 de galbeni, un telegar, o puşcă, o tabacheră, o imamea de chihlimbar. În timp ce mai stătură de vorbă cu el, au văzut venind doi panţîri, de la care au luat 500 de galbeni şi peste 300 de lei. Trecînd, tot în acea expediţie, în apropierea Iaşilor, Bujor ar fi vrut să treacă pe la casa lui, să-şi vadă, şi chiar să-şi fure soţia de care îi era mare dor, dar nu a îndrăznit să intre în oraş. Tot atunci, urmîndu-şi drumul în jos şi trecînd pe la un schit, pe Lohan, el şi oamenii din ceata sa „au dat trei jumătăţi de sărindar (rugăciune timp de 40 de zile în şir), ca să le fie de ajutor“.
Floriile anului 1810 le-au făcut la Poiana Corbii, lîngă Siret, iar de acolo au mers la Focşani, unde un tovarăş i-a procurat lui Bujor răvaş de drum de la comandatura rusească şi de la starostia austriacă. De acolo s-au îndreptat către Bucureşti, unde au ajuns chiar în sîmbăta Paştilor. De la Bucureşti, Bujor a plecat să-şi viziteze rudele în Ardeal, în satul Cojdula, din Ţinutul Sibiului; apoi s-a dus cu nişte vin la Drîstor, spre a-l vinde. S-a întors la Bucureşti şi, de aici, prădînd şi furînd cai, a mers la Focşani. Obţinuse paşapoarte în regulă de la agenţia austriacă şi, de la generalul-major Enghel, viceprezidentul Divanurilor, precum şi răvaş de drum, de la Spătărie.
În ţinutul Putnei, pe Ştefan Bujor îl aşteptau 6 din foştii lui tovarăşi şi alţi 4 cîrjalii (tîlhari). Cu toţii au întreprins o mare expediţie pradalnică pe Trotuş, pe Tazlău şi în împrejurimile Bacăului, unde susţinură 3 lupte biruitoare cu poterile şi chiar cu dragonii împărăteşti ai căpitanului Puhi. Au adunat pradă multă, apucîndu-o, apoi, în sus, spre Botoşani. Aveau cu dînşii o şişană (puşcă lungă arnăuţească – n.n.), pe care o purtau pe un cal. Au mers să lovească Tîrgul Ştefăneşti, însă negustorii, fiind avertizaţi, le-au ieşit înainte înarmaţi. Au tras, ei, cei dintîi în hoţi şi le-au ucis calul care ducea şişaneaua; hoţii au ripostat şi, cînd s-au repezit către negustori, aceştia au luat-o la sănătoasa. Ceata lui Bujor a reuşit să intre în tîrg, unde, după ce au făcut prădăciuni puţin însemnate, au primit de la negustori 80 de galbeni şi 300 de lei ca să părăsească tîrgul. De la Ştefăneşti s-au dus la Telineşti, unde i-au ridicat şi i-au dus afară din tîrg pe căpitanul tîrgului şi pe cîţiva evrei fruntaşi, pe care îi căzniră pentru a-i sili să scoată bani de la tîrgoveţi. Unul dintre cei reţinuţi a şi fost împuşcat, însă, în cele din urmă, hoţii au fost siliţi să plece, luînd cu ei puţină pradă. După aceea, au trecut iar Prutul şi, continuînd să prade, au ajuns în Dumbrava Rugineştilor. Acolo au împărţit prada, fiind hotărîţi să se lase de hoţie. Cei mai mulţi dintre ei au apucat drumul Ţării Româneşti, zicînd că vor să se ducă în Serbia, la Cara Gheorghe, care se răsculase atunci împotriva turcilor.
Bujor s-a dus la Focşani, unde a fost trădat de o gazdă a lui, pe nume Baboiu, care l-a dat pe mîna caraulelor ruseşti în ziua de 14 septembrie 1810. După ce l-a judecat departamentul criminalistic, a fost osîndit la moarte în 20 ianuarie 1811 şi spînzurat la Copou.
Celălalt hoţ, Ilie Petralifu, boier din neam cinstaş, îşi începuse tîlhăriile încă din anul 1792, iar în 1801 fusese inchis la Mînăstirea Secul sau la Rîşca, pentru complicitate cu vestitul Belecciu, spaima Văii Tazlăului. După curgere de mulţi ani, a fost prins, în urma unei lupte înverşunate, purtată împotriva lui de Dumitrache Roset Teţcanu singur.
Dar, în scurt timp, i s-a dat drumul şi a continuat să prade şi să ofere, la moşia lui, Costienii, adăpost şi găzduire tuturor hoţilor ce veneau la el. Era crud, mişel şi lacom. Bujor era de departe mai barbat, mai franc şi mai omenos decît amîndoi tovarăşii săi boieri. Mai mult decît prăda el însuşi, Petralifu îi punea pe alţii să prade. În acest scop avea mai totdeauna la moşie o droaie de răufăcători, pe care îi înarma, îi aproviziona bine cu merinde şi cu rachiu şi-i trimitea, cu şăici, pe Siret în jos, ca să prade, iar, la despărţire, totdeauna le ura „să plece cu Dumnezeu după cîştig”.

(va urma)
(Textele reproduse aparţin lui RADU ROSETTI şi D. ANGHEL)

COMENTARII DE LA CITITORI