Povestiri cu haiduci (4)

in Lecturi la lumina ceaiului

Am dat aceste amănunte asupra felului în care oamenii au fost strînşi de Bujor la cercetarea menită să stabilească modul în care a fost ucis Gheorghe, fratele său de cruce, întrucît cazul este absolut unic – nu cunosc altul la fel, în ţară.
Constantin Pietrarul a mai arătat că, după ce l-au ucis pe Ion Cojocarul, tîlharii Bujor şi Ciorneiu au zis: „Sufletul boierului o să dea seama de sufletul ţiganului acestuia. De ce nu-i cuconul Gheorghe Caravia cuminte, aşa cum sînt boierul Enacachi, ispravnic de Roman, şi boierul Constantin Catargiu, ispravnic de Piatra?“. Iar Ciorneiu a adăugat: „Am rămas alaltăseară la ispravnicul de Roman, şi calul meu a stat în grajd, lîngă caii dumisale, cum şi pistoalele acestea din brîu mi le-a dăruit cuconul Enacache Milu, ispravnicul de Roman”. Această mărturie aruncă o stranie lumină asupra moravurilor administrative ale vremii.

Totuşi, asemenea indulgenţe aveau nişte limite. Un scandal ca acela ce se petrecuse la crîşma din Sîrbi nu putea să rămînă fără urmări. Deoarece era în joc o faţă boierească, isprăvnicia de ţinut, la urechile căreia afacerea ajunse în scurt timp, raportă, la Iaşi, logofeţiei de acolo. Aceasta, fără a pierde timp, l-a trimis pe vel-armaşul Darie Dărmănescu la Sîrbi, pentru a-i ridica pe Caravia, pe maică-sa şi pe co-autorii uciderii lui Gheorghe. Cînd criminalii au fost arestaţi, biata Catrina, cuprinsă de spaimă, şi-a sfîrşit viaţa în momentul în care armaşul şi cei care îl însoţeau au pătruns în temniţa în care era închisă. Văzînd atîta lume străină, ea a smuls repede iataganul de la brîul unui armăşel şi şi-l înfipse în piept, înainte ca cei de faţă să fi putut face vreo mişcare pentru a o împiedica.
După o amănunţită cercetare, în cursul căreia Caravia a făcut mărturisiri complete, tribunalul, în ziua de 11 decembrie 1809, i-a osîndit pe Caravia la moarte, pe maică-sa la închisoare pe viaţă, într-o mînăstire, iar pe ceilalţi co-faptaşi, la muncă silnică, în ocnă. Caravia a mai fost găsit vinovat şi de fapta de calpuzanie, sau fabricare de monedă falsă, dar, pe lîngă crima de omor, această faptă nu mai era atît de însemnată.

Unul dintre aceşti răufăcători a aratat că, trecînd pe la Costieni în drum spre Roman, s-a întîlnit cu Petralifu, care-i fusese mai înainte stăpîn, şi acesta i-a zis ca, îndată ce se va întoarce de la Roman, să vină pe la el, ca să-l trimită ,,cu flăcăii după cîştig”. Adăugase că ,,acum flăcăii sînt duşi; dar pînă cînd se va întoarce el de la Roman, vor veni. Au mai fost pînă acum de vreo trei ori şi au adus o mulţime de avuţie”. Ocupaţia lui Petralifu era, de altmintri, binecunoscută de toată împrejurimea Costienilor, iar oamenii lui nu umblau sub alt nume decît acela de ,,tîlharii lui Petralifu”.
Trăia de cîţiva ani cu o femeie frumoasă, numită Paraschiva, măritată cu un grec, dar pe care acesta acum o lăsase. Petralifu îi dăruia mereu haine şi giuvaeruri frumoase, între altele, şiraguri de mărgăritare în 7 şi 8 rînduri. Cu toate acestea, ea vroise de mai multe ori să-l părăsească, dar el hotărîse că, în caz că va fugi, o împuşcă sau o îneacă. Îi spunea, însă, să mai aibă răbdare, fiindcă este decis să se cunune cu ea.

Petralifu a fost ridicat de o poteră trimisă înadins din Iaşi şi dus în temniţa acelui oraş. Judecat de departamentul criminalistic, a fost osîndit la moarte şi decapitat în luna septembrie, iar complicii lui au pieririt, prin ştreang, a doua zi.

Din acest mănunchi de tîlhari, numai Bujor a mai rămas în amintirea poporului, fiindcă era viteaz şi neprefăcut. Apoi, el nu se atingea de oamenii saraci şi chiar îi ajuta în caz de nevoie. Ucidea numai foarte rar.

Nişte bătrîni care au trăit în Iaşi în vremea judecăţii lui mi-au povestit că îşi iubea foarte mult nevasta, şi atunci cînd, după mai bine de 3 ani, ea a fost învoită să meargă să-l vadă la temniţă, şi unul, şi celălalt au leşinat, atît de mişcaţi ce au fost. Mi s-a mai spus că ea a obţinut permisiunea să-l îngroape creştineşte, chiar în seara execuţiei, deşi se hotărîse ca leşul lui să rămînă expus, spînzurat de furcă, timp de mai multe zile.

(va urma)
(Textele reproduse aparţin
lui RADU ROSETTI şi D. ANGHEL)

COMENTARII DE LA CITITORI