Povestiri cu haiduci (6)

in Lecturi la lumina ceaiului

Din molatic şi trîndav, firea lui se schimbă, şi marea natură, în sînul căreia se hotărî să trăiască liber, îl învîrtoşă şi îi dădu, ca şi fiarelor, toate iscusinţele ca să poată trăi după capul lui.
Un fel de mimetism curios se deşteaptă în el şi, precum animalele acelea care iau culoarea locului unde se aciuiază ca să doarmă, făcîndu-se nevăzute, astfel şi el, ştiind că lumea pe care trebuie să o frecventeze şi pe socoteala căreia avea să trăiască poartă haine bogate şi toate podoabele, îşi sacrifică frumoasa coadă împletită pe care o purta petrecută prin fes, după moda tătarilor, şi pe capul tuns chilug de obicei, lasă să-i crească bogata podoabă a pletelor. Veşminte bogate îşi făcu apoi, învăţă gesturile şi manierele etichetate de pe atunci, la fel ca şi cel mai de rasă cocon.
Şi-aşa, într-o bună zi, în timp ce siniştrii bandiţi cu fioroase şi suspecte mutre ieşeau la toate răscrucile, atacînd poştalionii, iar poterele umblau bătînd codrii mari după cel ce se intitula cu pomposul nume de ,,perceptor general al contribuţiilor indirecte al Valahiei“, negăsindu-l nicăieri, un cavaler fantastic, numai în brandenburguri fir şi mătase, în minunate caleşti ori călare pe cei mai năstruşnici cai, apăru pretutindeni, minunînd ochii şi făcînd sufletele să tînjească. Darnicele lui gesturi sămănau aurul pe unde trecea, pietre scumpe licăreau pe mînile lui îngrijite, buchetele lui de flori pătrundeau în toate iatacurile, iar aleasa lui conversaţie fascina toate grupurile. Ca un alt Fregoli, schimbînd nenumărate costume şi admirabil grimat, amabilul nabab apărea în toate saloanele, făcînd deliciul cucoanelor cărora, printre vorbele cele mai dulci şi ocheadele cele mai languroase, le restituia giuvaierurile scumpe, pe care tovarăşii şi acoliţii lui le prădaseră cu o zi mai înainte poate, ori îmbiind cu daruri care bineînţeles că nu-l costau nimic, sau, cel mult, o lovitură de măciucă bine aplicată. Partide fabuloase de cărţi se încingeau şi, cum era amabil cu damele, nu mai puţin amabil era şi cu partenerii lui, avînd bunul gust să nu cîştige niciodată şi lăsînd aurul să i se scurgă printre degete, cu o graţie pe care n-o cunosc, desigur, nici miliardarii americani. În saloane, la baluri, la teatru, în toate grupurile unde se aduna lumea, pretutindeni se arăta, spunîndu-şi cuvîntul. Pînă şi în sfatul înaltului Divan nu se sfia să intre. Iar lumea îl primea, îl admira si-l asculta, luîndu-l drept cine ştie ce străin din alte împărăţii, fără să se mai întrebe de unde vine şi cine e.
Între acestea, însă, hoţiile se ţineau lanţ, şi e ciudat că figura sinistrului bandit era semnalată pretutindeni. Cum se putea el multiplica astfel şi cînd avea vreme să facă toate acestea, Bellenger nu ne spune, ci se mulţumeşte să povestească înainte, cu o adorabilă seninătate, tot soiul de peripeţii, care de care mai stranii.
Aşa spune că, într-o iarnă, cînd petrecerile sînt în toiul lor, un boier dădea o serată ca să sărbătorească venirea unui nou consul grec. Cucoanele se întrecuseră în găteli, tarafurile de lăutari cîntau, şi era un chef şi-o voie bună cum nu fuseseră de mult. Şi iată că, la miezul nopţii, un cavaler în costum unguresc, strălucitor de nestemate, se apropie de o tînără grecoaică de-o uimitoare frumuseţe, şi o pofteşte la cadrilul care tocmai se forma.

(va urma)
(Textele reproduse aparţin lui RADU ROSETTI şi D. ANGHEL)

COMENTARII DE LA CITITORI