Preotul Marin Velea a pus pe muzică poemele creştine ale lui Corneliu Vadim Tudor

in Polemici, controverse

Multilateralul creator Marin Velea s-a afirmat, cu precădere, prin analizele sale profunde asupra muzicii corale bisericeşti din România. Acest slujitor al artei sonore de cult a pornit de la muzica byzantină, pe care a considerat-o o expresivă îmbinare între melosul arhaic şi psalmodia ebraică, generînd o muzicologie de o grandoare austeră. „Evoluţia muzicii byzantine şi a mişcării corale religioase din România“, una dintre realizările sale, este un amplu studiu, a cărui prefaţă am avut onoarea de a o semna. Redau, în continuare, cîteva fragmente: „Lucrarea de faţă evidenţiază eforturile Bisericii Ortodoxe Române şi, în special, ale factorilor ei decizionali, pentru stimularea, crearea şi conservarea acestor valori muzicale, care, pentru generaţiile tinere, pot constitui adevărate şcoli de cultivare a sentimentelor religioase, ce trebuie să domine în viaţa de zi cu zi. Muzica religioasă, sub cele două forme ale sale de manifestare – monodică şi corală -, este un patrimoniu spiritual, care aparţine întregii lumi cereşti, şi, ca atare, trebuie păstrată cu sfinţenie şi transmisă generaţiilor viitoare. Tinerii teologi, al căror scop este cunoaşterea în detaliu a învăţăturii Bisericii Ortodoxe, întemeiată pe Evanghelia lui Christos, vor găsi în lucrarea de faţă suficiente dovezi de păstrare nealterată a muzicii religioase”.

Iată cuprinsul noului volum semnat de Marin Velea: ,,Cuvînt înainte; Privire generală; Sistemul muzical al celor trei muzicieni în Ţările Române; Şcolile de muzică bisericească psaltică în Ţările Române; Istoria corurilor bisericeşti din România; Compozitori români de muzică corală psaltică; Dimitrie Cunţan şi cîntarea bisericească din Ardeal; Influenţele din cîntarea Bisericii din Ardeal şi Banat: sîrbească, byzantină şi populară; Compozitori români de muzică corală religioasă; Concluzii; Bibliografie”.

Acest volum evidenţiază multiplele cunoştinţe ale autorului despre teoria şi tehnica de compoziţie ale celor mai reprezentativi creatori, în frunte cu Dumitru Georgescu-Kiriac, Gheorghe Cucu, Ioan D. Chirescu, Nicolae Lungu, Ion Popescu-Pasărea şi, nu în ultimul rînd, Paul Constantinescu, fostul meu profesor de armonie la Conservatorul de Muzică «Ciprian Porumbescu», din Bucureşti. Ţin să precizez că această prefaţă a apărut, pentru prima dată, în revista „România Mare“, în nr. 1.225, de vineri, 31 ianuarie 2014.

Volumele lui Marin Velea închinate corurilor „a cappella“ au apărut la Editura Daim, reliefînd un real talent de creator, care şi-a ales, ca punct de plecare, compoziţiile lui Ciprian Porumbescu, Dumitru Georgescu-Kiriac, Ioan D. Chirescu, Gheorghe Cucu şi Nicolae Lungu, avînd ca „motto“ celebrul aforism al Sfîntului Apostol Pavel: „Dacă dragoste nu e, nimic nu e!”.

Lucrarea „Evoluţia muzicii byzantine şi a mişcării corale religioase din România“, apărută, în excelente condiţii grafice, la Editura Daim, cuprinde secţiunile: ,,Colinde populare şi religioase”, ,,Cîntece populare” şi ,,Cîntece religioase”. În continuare, menţionez cîteva titluri, cu o puternică forţă emoţională: „Poem de Crăciun – Cor mixt. Versuri: Corneliu Vadim Tudor; Muzică: Pr. Marin Velea; Doamne, mi-e aşa de bine! – Cor mixt. Versuri: Corneliu Vadim Tudor, Muzică: Pr. Marin Velea; Doamne, cît eşti de frumos! – Cor mixt. Versuri: Corneliu Vadim Tudor, Muzică: Pr. Marin Velea; Înapoi la Christos – Cor mixt. Versuri: Corneliu Vadim Tudor, Muzică: Pr. Marin Velea“.

La fel ca mine, Marin Velea s-a inspirat din versurile distinsului scriitor, Tribunul nostru, Corneliu Vadim Tudor şi a creat o muzică de o nobilă expresivitate, vibrînd în consonanţă cu opusurile mele ,,Cantata byzantină” şi ,,Dumnezeu şi Bach”, tălmăcite, la un înalt nivel artistic, de regretata soprană şi scriitoare Mirela Zafiri. În acest climat, de o eufonie christică, ancorată, puternic, în Ortodoxismul românesc, Marin Velea, Corneliu Vadim Tudor şi subsemnatul am pus în operă sensul cuvintelor lui Dan Botta: „Arta produce, o ştim cu toţii, icoane, cópii ale perfecţiunii divine, simulacre ale armoniei, sau, în ultimă analiză, idoli. Practica artei, respectiv meseria artistului, este, în strictul ei înţeles, o idolatrie. Artist este acela care încearcă să constituie o lume a spaţiului pur – sculptură, pictură, poezie –, sau o lume a devenirii pure – dans, muzică, poezie –, analoagă aceleia a fizicii gnomice, sau a metafizicii cosmice. Opera de artă este ceea ce este şi armonia lumii, sau sufletul lumii, adică o admirabilă compunere, o îmbinare extraordinară de forme şi raporturi, de numere şi legi. În cartea lui despre arta poetului, Aristotel spune, limpede – şi spusele lui pun în lumină concepţia despre artă a întregii lumi antice -, că principiile artei sînt ritmul, proporţia, limitele. Acestea sînt şi datele Universului, legile armoniei fizice. Din studiul orbitelor, din contemplaţia cerului nocturn, astronomii n-ar putea extrage alte principii decît pe acelea care domnesc, pe acelea care ordonă lucrurile artei. Arta este, după cum am spus, un idol, o imagine făurită a perfecţiunii cosmice“.

Doru Popovici, imnograf neobyzantin

COMENTARII DE LA CITITORI