Preşedintele Vladimir Putin va ajunge în România?

in Umor "politicianist"

Mesajul prin care Rusia cere Statelor Unite ale Americii să demonteze scutul antirachetă de la Deveselu, nu a rămas fără urmări în diplomaţia românească. Neştiind ce să răspundă, dat fiind faptul că nu primise nimic de peste ocean, Meleşcanu, a declarat, într-un final, că părerea lui este că, dacă americanii tot vor demontat scutul, de ce nu vine însuşi preşedintele Putin în România, cu o cheie de 16 şi un ciocan, să-l facă aşchii sau să-l transforme în altceva.

„Să vină Putin să-l demonteze dar doar dacă primim OK-ul de la Washington. Şi, dacă nu are să vină preşedintele rus, avem suficiente familii de romi în apropiere, aşa că o să fie floare la ureche să fie dus la fier vechi. În fond, dacă acest scut stă în calea unor bune relaţii ruso-americane, de ce să nu profităm şi noi, ca stat, şi ei, romii, ca etnie”, s-a întrebat retoric ministrul român de externe, zîmbind cu subînţeles către cei care au avut răbdare să-l asculte.

Aşa cum se cunoaşte, SUA a denunţat tratatul INF încheiat cu fosta URSS în 1987, acesta devenind nul în următoarele 6 luni. Ministrul de Externe al Rusiei consideră că scutul antirachetă de la Deveselu se poate transforma uşor în rampă de lansare a rachetelor de croazieră, motiv pentru care au cerut oficial SUA să fie demontat.

D.A.

Păreri și opinii