Prima ninsoare

in Poeme

Prima ninsoare peste trupul mamei

întîia bobotează de pămînt

precum un bob de grîu culcat în brazdă

departe-i azi de toate cîte sînt

Se scutură de flori cireşul iernii

cad lespezi de ivoriu efemer

de parcă meşteri mari din Evul Mediu

îi fac un bust de marmură în cer

 

Ca mîine îi voi ţine pomenirea

de şase luni, de şase mii de ani

secunda şi mileniul sînt egale

ce trecători sîntem, şi inumani

Ea e acum în faţa marii taine

cunoaşte tot ce eu nu pot să văd

contemporană cu atîtea glorii

albite sub cupole de prăpăd

 

Şi poate că mai mare e cinstirea

care se dă umilei ei făpturi

decît atîtor împăraţi ai lumii

eternizaţi în piatră şi scripturi

Ea a avut drept pavăză credinţa

smerenia în faptă şi cuvînt

răsplata ei va fi după măsură

aşa cum se cuvine unui sfînt

 

De astăzi am şi eu în veşnicie

un sfetnic scump cu care pot vorbi

ea m-a-nvăţat că moartea nu-i sfîrşitul

e doar o altă stare de-a trăi

Iată de ce ninsoarea nu mă doare

iar cugetul mi-e clar şi împăcat

iată de ce de moarte nu mă sperii –

precum un bob de grîu în templul verii

făptura mamei va da rod bogat.

 

 

Corneliu Vadim Tudor

(Text preluat din volumul „Poems“)

 

 

COMENTARII DE LA CITITORI