Prin pădurea de partide nu se mai vede statul – totuşi, cine va defrişa pădurea asta blestemată? –

in Lecturi la lumina ceaiului

Am ajuns la concluzia că regimul comunist avea dreptate: de ce atîtea partide, costisitoare, obositoare şi, uneori, periculoase pentru fiinţa naţională? Cui i-a servit viermuiala de partide dintre cele două războaie mondiale? Lui Carol al II-lea, care a speculat luptele lor sterile, a desfiinţat pluripartidismul şi viaţa parlamentară, înfiinţînd o singură formaţiune: Frontul Renaşterii Naţionale. Numai că membrii acestuia proveneau tot din vechile familii politice, cu racilele şi erorile lor proverbiale. Era prea tîrziu să se mai salveze ceva. Aşa că, după 2 ani, dezastrul din 1940 a fost inevitabil. Regimul comunist – aşa ilegitim şi criminal, cum îl numesc acum nişte imbecili – măcar a recăpătat Ardealul de Nord, pierdut pe mîna regimului capitalist. Sau, poate, n-a fost el acela care l-a readus la Patria Mamă? Ar fi capabili troglodiţii, deghizaţi în mari luptători anti-comunişti, să nege şi această realitate istorică. Este de prisos să mai spun că toate crimele politice, culturale şi sociale săvîrşite după 23 August 1944 au fost abominabile. Dar au fost singurele? Împuşcarea atîtor mii de ţărani, în 1907, ce altceva a fost decît o crimă împotriva umanităţii? Uciderea a peste 200 de muncitori bucureşteni, la 13 decembrie 1918, în Piaţa Teatrului Naţional, o fi fost o mare cucerire democratică, nu-i aşa? Dar înăbuşirea în sînge a protestelor muncitoreşti din 1929, 1933 şi 1999?

Istoria se face o dată şi se scrie de mai multe ori. În funcţie de cine pune mîna pe putere. Liberalii şi ţărăniştii i-au băgat la închisoare pe comunişti. Ajunşi la putere, comuniştii i-au băgat, şi ei, la zdup pe liberali şi ţărănişti. După cîteva decenii, roata Istoriei s-a întors şi iată-i pe liberali şi ţărănişti reveniţi la pupitrul de comandă, aruncîndu-i după gratii, din nou, pe comunişti. Mîine, cine ştie, poate că vom asista la o revenire a comuniştilor, mînaţi de duhul răzbunării. Şi uite, tot aşa! Numai că toţi, absolut toţi, aveau, şi au, denumiri improprii. Liberalii nu erau cîtuşi de puţin liberali, în 1907 şi 1929, şi cu atît mai puţin sînt azi, cînd avem de-a face cu nişte năpîrliţi şi impostori. Ţărăniştii n-aveau nimic comun cu doctrina lor paşnică, de stînga, atunci cînd au ucis grevişti, în 1933.

Cît despre comunişti, întrebarea e de principiu: ce comunism a existat la noi? Poate utopism, dar nu comunism. Un lucru e cert: au mîinile pătate de sînge şi unii, şi alţii. Pentru abuzurile lor, legionarii au plătit. Dar liberalii, ţărăniştii şi comuniştii nu au plătit încă. Se tot agaţă de rotativa Istoriei, se tot învîrt, ca nişte căluşei mascaţi, se tot ascund, se tot deghizează. Astăzi, avem o puzderie de partide. Întîi sar aşchii din trunchiuri mai mari, după care reziduurile astea ies la marginea drumului şi încearcă să-şi vîndă trupul. Care dă mai mult? E cazul partiduleţelor de teapa Forţei Civice, care NU există. Dar apare în sondaje, dă prezidenţiabil, face gălăgie. Cacealma sinistră, care nu păcăleşte pe nimeni. Şi-a făcut, şi Băsescu, un partid. Care, nici el, NU există. Dar se umflă-n pene, ca satele lui Potemkin. Mai sînt şi altele. Se sparg, se împreună iar, merg la peţit, mai fraieresc pe unii, storc fonduri publice, rulează şi ,,bani negri” – pe scurt, se agită. Pedalează. Că dacă nu dau din picioare, cad. Şi dacă nu dau din mîini, se îneacă. Aceasta este explicaţia forfotei nebune care se înregistrează pe scena politică de ceva vreme. O vînzoleală din ce în ce mai mare, pe măsură ce ne apropiem de alegerile prezidenţiale. Care vor fi fraudate, şi ele, asta e clar. Uitaţi-vă la sondajele din ce în ce mai ordinare ale paraziţilor intestinali, de teapa unor haimanale cu foamea-n gît, ca Vasile Dîncu, Remus Ştefureac, Bogdan Teodorescu, Marius Pieleanu, Mirel Palada, Sebastian Lăzăroiu. De ce nu intră D.N.A.-ul în banda asta de interlopi, care primesc ,,bani negri” şi obţin foloase necuvenite? Dacă asta nu e corupţie, propun să scoatem cuvîntul din dicţionar. În văzul lumii întregi, la lumina zilei, se dă o spargere permanentă. Ce se fură? Voinţa electoratului! Nimeni nu ia nici o măsură. Ar trebui s-o ia Statul. Dar mai e România un Stat? Nu mai e. Locul şi funcţiile Statului le-au preluat grupările de crimă organizată. În nr. de azi public un Memoriu, pe care o tînără poliţistă din Mizil l-a trimis directorului S.R.I., G.C. Maior. N-a primit nici un răspuns. Dacă va ieşi vreun tămbălău mare la Mizil – unde Poliţia a ajuns servitoare în vilele interlopilor – G.C. Maior va aplica reţeta cunoscută: noi am spus din vreme, am informat, eram pe fază etc. Vă invit să citiţi dezvăluirile curajoasei Loredana Ispas şi vă veţi cutremura. Nu avem Stat, dar nici Poliţie! Şi atunci, cine îl apără pe cetăţean? Poliţia, care s-a făcut preş la picioarele Mafiei? Parlamentul, care e plin de mafioţi, suficient de bogaţi ca să-şi cumpere fotoliul şi imunitatea? E rău şi – mă văd nevoit s-o repet – mîine va fi şi mai rău. Numai o adevărată Revoluţie mai poate salva acest popor de la sinucidere. Ce partide? Partidul Comunist – cu toate greşelile sale – în comparaţie cu găştile astea nenorocite şi costisitoare, a fost providenţial.

CORNELIU VADIM TUDOR

21 iulie 2014

COMENTARII DE LA CITITORI