Privind masca mortuară a lui Eminescu

in Poeme

 

Să trec uşor cu palma pe masca mortuară

(eu nu credeam vreodată s-ajung a o privi)

prin fagii Bucovinei să fie primăvară

un recviem să curgă din corn în zori de zi

 

Ţărăncilor din Putna le înflorească iia

să-i iasă dinainte ca unui voievod

căci pentru noi, românii, acesta e Mesia

cu tălpile în cuie şi sîngele pe rod

 

Aşa cum stă de singur ca într-un metru antic

e ca o stea căzută în iarba altui veac

iar fruntea îşi frămîntă portalul ei gigantic

şi buzele a milă supremă se desfac

 

L-a ferecat durerea pe stînca zînei Dochii

în raza lumînării pomeţii bat în mov

ca două pîini bătrîne i se afundă ochii

în somn îi supurează fîntînile lui Iov

 

Efigie în aur şi diamanticale

profil ca munţii Lunii purificaţi prin foc

plîng spasmele genezei în cearcănele sale

îi muşcă lupii steaua cea fără de noroc

 

Şi telegrama Havas întîrzie cu anii

peste Scrisoarea III-a sigiliul s-a răcit

de-un secol strigă Eli, oh, lama sabachtani

pe el uitarea noastră de azi l-a-nnebunit

 

Ei îi dezmierd cu palma acest vulcan de cretă

un tei afumă cerul pe dealul din Copou

păziţi-i bine masca, e arma lui secretă

răzbunător şi rece, el va veni din nou!

 

Corneliu Vadim Tudor

(Poezie publicată în volumul „Saturnalii“, Editura Albatros, 1983 – carte retrasă de cenzura epocii, din librării şi biblioteci, în 1984, şi dată la topit)

COMENTARII DE LA CITITORI