Privind masca mortuară a lui Eminescu

in Poeme

Să trec uşor cu palma pe masca mortuară
(eu nu credeam vreodată s-ajung a o privi)
prin fagii Bucovinei să fie primăvară
un recviem să curgă din corn în zori de zi

Ţărăncilor din Putna le înflorească iia
să-i iasă dinainte ca unui voievod
căci pentru noi, românii, acesta e Mesia
cu tălpile în cuie şi sîngele pe rod

Aşa cum stă de singur ca într-un metru antic
e ca o stea căzută în iarba altui veac
iar fruntea îşi frămîntă portalul ei gigantic
şi buzele a milă supremă se desfac

L-a ferecat durerea pe stînca zînei Dochii
în raza luminării pomeţii bat în mov
ca două pîini bătrîne i se afundă ochii
în somn îi supurează fîntînile lui Iov

Efigie în aur şi diamanticale
profil ca munţii Lunii purificaţi prin foc
plîng spasmele genezei în cearcănele sale
îi muşcă lupii steaua cea fără de noroc

Şi telegrama Havas întîrzie cu anii
peste Scrisoarea IlI-a sigiliul s-a răcit
de-un secol strigă Eli, oh, lama sabachtani
pe el uitarea noastră de azi l-a-nnebunit

Eu îi dezmierd cu palma acest vulcan de cretă
un tei afumă cerul pe dealul din Copou
păziţi-i bine masca, e arma lui secretă
răzbunător şi rece, el va veni din nou!

CORNELIU VADIM TUDOR
(Poezie preluată din volumul „101 Poezii * 101 Bijuterii“)

COMENTARII DE LA CITITORI